COMUNITATE

Stand de carte cu vânzare al librăriei on-line OKIAN, la Biblioteca Județeană din Deva (A)

FOTO: okian.ro
Stand de carte cu vânzare al librăriei on-line OKIAN, la Biblioteca Județeană din Deva (A)

Începând cu data de 21 noiembrie 2015, una dintre cele mai mari librării on-line din România, OKIAN.ro, își va prezenta din nou oferta editorială în fața cititorilor din Deva prin standul cu vânzare ce va funcționa până la 21 ianuarie 2016 în incinta Secției de Artă şi Carte Franceză din cadrul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva. În toată această perioadă, cei interesaţi vor avea suficient timp la dispoziţie să consulte bogata ofertă etalată.

În cei aproape 20 de ani de activitate, OKIAN a reuşit, cu profesionalism şi seriozitate, să devină un adevărat brand şi să ocupe un loc foarte important pe piaţa de carte din România. Această adevărată instituţie culturală oferă acum peste 800.000 de titluri de carte profesională, educaţională şi beletristică, atât în limba engleză, cât și în limba română. Acest impresionant număr de titluri se regăseşte grupat în peste 500 de categorii și subcategorii, cărţile pe care le oferă OKIAN acoperind orice domeniu, de la pedagogie, termodinamică şi medicină naturistă, până la arte plastice, religie, politică, psihologie, sport, turism. Mai mult decât atât, pe lângă carte tipărită, OKIAN s-a preocupat în continuu de diversificarea paletei de produse oferite clienților săi, adăugându-și în portofoliu și alte categorii, precum cărți digitale, audio book-uri, jocuri, accesorii, cadouri etc. Toată această ofertă se poate consulta pe platforma on-line www.okian.ro.

Deviza sub care îşi desfăşoară OKIAN activitatea este „explorarea universului cunoaşterii”, iar eforturile pe care le face pentru a oferi cititorilor cele mai noi lucrări din toate domeniile sunt extrem de lăudabile.

OKIAN este un proiect dezvoltat de Prems Librexim SRL Braşov, distribuitor oficial al Pearson în România și distribuitor general de carte educațională, academică şi de specialitate.

Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva,

Ioan Sebastian Bara

AFIS OKIAN 2015

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

eight + twenty =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

kinedok

Proiecții de filme documentare KineDok, la Hunedoara. VIDEO

HunedoaraMea.ro17 noiembrie 2015
daniel iancu

Campania „Premianții fără premii”: muzeograful Daniel I. Iancu, premiat pentru cercetarea etnografică a satelor hunedorene de la „marginea lumii”

HunedoaraMea.ro17 noiembrie 2015
talvescu

Sub semnul poeziei pure (A)

HunedoaraMea.ro17 noiembrie 2015
apa

Mai multe străzi din Deva, fără apă

HunedoaraMea.ro16 noiembrie 2015
apa

Sistare de apă în municipiul Hunedoara

HunedoaraMea.ro16 noiembrie 2015
comemorare iorga

In memoriam Nicolae Iorga (A)

HunedoaraMea.ro11 noiembrie 2015
fabiani

Campania “Premianții fără premii”: Fabiani Prcsina, cel mai bun pianist din lume la categoria lui de vârstă

HunedoaraMea.ro10 noiembrie 2015
Casa Miniaturilor

Casa Miniaturilor, un nou reper turistic pentru vizitatorii Geoparcului Dinozaurilor. GALERIE FOTO

HunedoaraMea.ro9 noiembrie 2015
talvescu

Dumitru Tâlvescu își lansează un nou volum de versuri

HunedoaraMea.ro9 noiembrie 2015

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Copyright © 2015 Hunedoaramea.ro - Toate drepturile rezervate