COMUNITATE

Stand cu vânzare al Editurii RAO, la Biblioteca Județeană

Stand cu vânzare al Editurii RAO, la Biblioteca Județeană

. Standul va fi amenajat, ca de obicei, în incinta Secției de Artă și Carte Franceză a Bibliotecii.

Standul editurii RAO va fi deschis de luni până vineri, între orele 10.00 și 18.00, și sâmbătă, între orele 9.00 – 14.00, și îi așteaptă pe cititorii deveni cu ultimele noutăți, cu cărți la prețuri promoționale.

„Editura RAO este una dintre cele mai prestigioase, mai îndrăgite și mai bine cotate edituri din România. Face parte din Grupul Editorial RAO, fondat în urmă cu peste 20 de ani, în 1993, grup structurat în două divizii editoriale: RAO International Publishing Company și Enciclopedia RAO. Încă de la început, Editura RAO și-a îndreptat atenția spre traduceri de cărți importante din literatura universală, titlurile fiind selectate cu deosebită competență și cu dorința de a cuceri un număr cât mai mare de cititori. Aspectul grafic al acestor cărți este deosebit de elegant, ceea ce face cu atât mai atractive titlurile apărute la RAO”, spune managerul Bibliotecii Județene, Sebastian Bara.

Editura RAO publică literatură de ficțiune și nonficțiune, în egală măsură, în serii tematice, atât pentru adulți, cât și pentru copii și tineri. În ultima vreme, numărul de titluri nou publicate s-a ridicat la câteva sute anual.

Colecțiile cele mai cunoscute și mai apreciate de cititori sunt: RAO Class, Opere XX/Clasici contemporani, RAO Contemporan, Thriller, Aventuri, Acțiune, Mystery.

Autorii publicați reprezintă și ei un punct de atracție: Denis Diderot, Stendhal, Charles Dickens, Lev Tolstoi, Albert Camus, André Gide, Antoine de Saint Exupéry, Jean Paul Sartre, William Faulkner, John Steinbeck, Hermann Hesse, Franz Kafka, Thomas Mann, G. G. Marquez.

De asemenea, sunt promovați autori noi, relativ necunoscuți publicului român: Andahazi, Julian Barnes, Joseph Heller, Marguerite Duras, Rosa Montero, Sandro Veronesi etc. Se remarcă romanele polițiste și cărțile de acțiune semnate Agatha Christie, Tom Clancy, John Grisham, David Baldacci, John Le Carré, Colin Forbes, Frederick Forsyth, Anne Rice, John Saul, Dan Brown.

Ficțiunea pentru copii și tineri deține și ea un loc important, reprezentată prin autori precum J.R.R. Tolkien, C.S. Lewis, Christopher Paolini, Stephenie Meyer, Moony Witcher etc.

RAO este considerată editura cu cel mai important și mai prolific sector enciclopedic de pe piața românească, enciclopediile ilustrate RAO abordând o mare diversitate de subiecte, adaptate gusturilor oricărui cititor.

Se remarcă, de asemenea, cărțile practice (grădinărit, medicină, management, rețete culinare, literatură motivațională etc.), de cultură generală (istorie, religie, artă), de hobby și divertisment.

Afis RAO 2016

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

seven + 18 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

dosare

Serviciul de Cadastru al Primăriei Deva funcționează într-un alt spațiu

HunedoaraMea.ro18 ianuarie 2016
olahus

Înaltul prelat şi marele umanist Nicolaus Olahus

HunedoaraMea.ro16 ianuarie 2016
biblioteca eminescu

Eminescu, mereu aproape (A)

HunedoaraMea.ro15 ianuarie 2016
bani

Ce taxe si impozite pot plati devenii si care e valoarea lor

HunedoaraMea.ro13 ianuarie 2016
apa intrerupere

Peste 40 de strazi din Deva, fara apa

HunedoaraMea.ro13 ianuarie 2016
scoala

Vacanța de iarnă s-a încheiat. Elevii merg de luni din nou la școală

HunedoaraMea.ro8 ianuarie 2016
eminescu

Manifestări dedicate poetului Mihai Eminescu și Zilei Naționale a Culturii Române, organizate de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro8 ianuarie 2016
turca

O țurcă, exponatul lunii ianuarie la Muzeul Civilizației Dacice şi Romane

HunedoaraMea.ro7 ianuarie 2016
bani

Salariul minim brut va crește din 1 mai anul acesta

HunedoaraMea.ro2 ianuarie 2016

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Copyright © 2015 Hunedoaramea.ro - Toate drepturile rezervate