COMUNITATE

În lumea copilăriei (A)

În lumea copilăriei (A)

Cei mai tineri prieteni ai bibliotecii noastre au avut bucuria de a se întâlni din nou cu îndrăgita actriță a Teatrului de Artă din Deva, Isabela Hașa, de data aceasta în ipostază de scriitoare pentru copii.

În ziua de 19 mai 2016, cunoscuta Salle d’Or din incinta Deva Mall a găzduit un eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, o agreabilă întâlnire la care Isabela Hașa a adus cu ea o nouă carte pentru copii, o plachetă de poezie intitulată „Ham-Ham, Miau-Miau și semnele de circulație”. Este o cărticică scrisă special pentru copii, un dialog între doi mici protagoniști – Mara și Dănuț – care discută plini de însuflețire pe tema semnelor de circulație, în compania prietenilor lor, un cățel și un motan, de care nu se despart. Cartea este dedicată copiilor, este scrisă cu afecțiune și dragoste pentru ei, într-un stil agreabil. Prin joc, prin întrebări aparent inocente, copiii învață semnele de circulație, semne cu care e bine să se familiarizeze de la cea mai fragedă vârstă.

Desenele de pe ultimele pagini ale cărții urmează să fie colorate de către copii, ceea ce face această plachetă cu atât mai atractivă.

Actrița Isabela Hașa a scris această carte cu talent, cu dragoste pentru copii, pe care îi simte aproape de sufletul ei. Copiii prezenți la eveniment au fost numai ochi și urechi, au ascultat fragmente din volum citite de autoare, cu multă sensibilitate.

Dragostea autoarei pentru copii, pentru animale, pentru tot ce înseamnă sensibilitate se face simțită din plin în versurile care curg cu ușurință, semn că au fost alcătuite cu dragoste.

Am fost deosebit de bucuroși că, grație harului și generozității artistei, am putut face un cadou frumos micilor noștri cititori. I-am mulțumit Isabelei Hașa pentru disponibilitatea pe care o are de a dărui clipe de bucurie copiilor și am invitat-o să mai scrie astfel de cărți, spre încântarea acestui public tânăr pe care îl îndrăgim cu toții.

La finalul lansării a urmat o sesiune de autografe oferite doritorilor de către actrița și scriitoarea Isabela Hașa.

Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva,

Ioan Sebastian Bara

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

16 + twelve =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

castel noaptea muzeelor 01

Peste 10.000 de vizitatori la Castelul Corvinilor, de „Noaptea muzeelor”. GALERIE FOTO

HunedoaraMea.ro23 mai 2016
cenaclu biblioteca main

Un nou cenaclu literar la Deva (A)

HunedoaraMea.ro20 mai 2016
noaptea muzeelor

Reconstituiri istorice, parade de costume antice și medievale, ateliere și expoziții, de „Noaptea Muzeelor”, la Muzeul din Deva. Vezi programul evenimentului

HunedoaraMea.ro18 mai 2016
Afis ART 2016

Stand de carte cu vânzare al editurii ART, la Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro18 mai 2016
targul european al castelelor

30 de castele, cetăți și muzee din cinci țări europene, reprezentate la „Târgul European al Castelelor”, de la Hunedoara. GALERIE FOTO

HunedoaraMea.ro16 mai 2016
Ansamblul Transilvania

Ansamblul folcloric „Transilvania” al Colegiului National „Decebal” din Deva va reprezenta Romania la un festival internaṭional de folclor in Muntenegru

HunedoaraMea.ro16 mai 2016
isabela hasa

Isabela Hașa își lansează o carte de poezii pentru copii

HunedoaraMea.ro16 mai 2016
Afis Cenaclul literar

Cenaclu literar organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”

HunedoaraMea.ro15 mai 2016
dumitru huruba

Umorul peren al lui Dumitru Hurubă (A)

HunedoaraMea.ro13 mai 2016

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Copyright © 2015 Hunedoaramea.ro - Toate drepturile rezervate