05.05.2016,  17:15:02 | 0 comentarii | 249 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Deva / Lansare volumul actorului Moţăţăianu
de Ziarul Vaii Jiului
Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 10 mai 2016, ora 1100, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, un eveniment cultural prilejuit de lansarea noului volum al scriitorului-actor Edy Moţăţăianu: „Hiperboreea. Ţinutul Uitat. Sezonul I: Răzbunarea Ursitoarei. Şi totul va fi altfel…”.
 
Edy Moţăţăianu s-a născut la Craiova, dar este stabilit în Deva de la vârsta de şase ani, alături de părinţii săi, cunoscuţi artişti ai Teatrului de Revistă din acea vreme. De aceea, a fost de mic copil familiarizat cu universul fascinant al scenei, cu teatrul şi personajele sale. Iubitor de literatură, cu o imaginaţie bogată, a vădit talent literar încă din anii şcolii. Pasionat de literatura pentru copii, de lumea basmelor şi a feeriei, Edy Moţăţăianu a oferit, de-a lungul anilor, o serie de cărţi dedicate celor mai tineri cititori. Pe lângă pasiunea pentru scris, Edy Moţăţăianu este şi animatorul trupei de teatru „Cu Moţ... în Frunte” care, de fiecare dată, îşi încântă publicul cu verva şi talentul de care dă dovadă.
Volumul care se va lansa este o invitaţie în lumea plină de mister a legendelor şi basmelor de sorginte autohtonă, cu rădăcini în legendele geto-dacilor. Capitole precum „Scorpia şi Dordebine”, „Porunca lui Gebeleizis”, „Axa Lumii”, „Doina şi Pasărea Măiastră”, „Făt Frumos, Ileana Cosânzeana şi Iana Sânziana”, „Vasiliscul”, „Statu Palmă Barbă Cot şi Spiriduşii”, „Mândra Zână a Florilor şi... Luceafărul din Zori”, „Mărţişor, „Dragobete şi Dordebine sau Umbra”, „Semnul Cel Fără De Înţeles şi Răzbunarea Ursitoarei” dovedesc interesul şi pasiunea autorului pentru lumea plină de mister a personajelor româneşti de legendă. 
Concepţia volumului este originală, este un dialog purtat cu un interlocutor - copil, fiica autorului, care pune întrebări, îl întrerupe pe narator şi cere în permanenţă lămuriri legate de cele întâmplate în poveste, de personajele ale căror fapte le urmăreşte cu sufletul la gură. 
Acest eveniment va cuprinde şi un moment artistic susţinut de Asociaţia „Terra Dacica Aeterna” şi de trupa „Cu Moţ…în Frunte”. 
Ioan Sebastian BARA


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


     3 plus 6   = ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Diverse







Booking.com




Publicitate
Provident Romania - Premium
Miniprix.ro
Newsletter