Meniu

Victoria de la Belgrad a lui Iancu de Hunedoara și importanța ei

 

Istoricul dr. Ioachim Lazăr a făcut o amplă prezentare a vieții și faptelor de arme ale lui Iancu de Hunedoara

 

S-au împlinit 560 de ani de la victoria de la Belgrad obținută de armatele creștine conduse de Iancu de Hunedoara şi Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva i-a dedicat o manifestare cultural-educativă.

 

Importanța victoriei de la Belgrad

În această vară s-au împlinit 560 de ani de la victoria de la Belgrad obținută de armatele creștine conduse de Iancu (Ioan) de Hunedoara. Acestui eveniment memorabil din istoria europeană, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva i-a dedicat, la 21 septembrie 2016, o manifestare cultural-educativă.

În fața unui numeros public, format în principal din elevi de colegiu și liceu, istoricul dr. Ioachim Lazăr a făcut o amplă prezentare a vieții și faptelor de arme ale lui Iancu de Hunedoara, de la a cărui moarte se împlinesc în acest an tot 560 de ani. Prezentarea a pus accentul pe importanța victoriei de la Belgrad repurtate de Iancu de Hunedoara, pe răsunetul deosebit pe care l-a stârnit în Europa acelor timpuri oprirea ofensivei otomane.

Viața lui Iancu de Hunedoara a fost prezentată prin cele mai importante momente: originea familiei Corvinilor din care se trage Iancu de Hunedoara, înnobilarea lui Voicu de Hunedoara, tatăl lui Iancu, și donarea cetății și a domeniului în anul 1409; Iancu de Hunedoara și deprinderea carierei armelor; primele confruntări cu otomanii și campaniile contra turcilor conduse de Iancu (Ioan) de Hunedoara între anii 1441 și 1444: bătăliile de la Sântimbru, Sibiu, Poarta de Fier a Transilvaniei, Ialomița, Niș, Zlatița, Varna, Kossovopolje; alegerea lui Iancu de Hunedoara în înalta demnitate de guvernator al Regatului Ungariei; Pacea de 10 ani încheiată cu sultanul Mohamed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.

Punctul culminant, amplu dezvoltat, a fost dedicat victoriei de la Belgrad a armatelor creștine conduse de Iancu de Hunedoara, ceea ce a însemnat oprirea ofensivei turcilor spre centrul și vestul Europei timp de 7 decenii.

 

S-a stins lumina lumii

Victoria împotriva cuceritorului Constantinopolului a fost răsunătoare, a stârnit admirația și respectul întregii Europe. Bucuria victoriei a fost umbrită de moartea lui Iancu de Hunedoara la 11 august 1456, răpus de ciumă în tabăra de la Zemun. Trupul său a fost dus şi înmormântat în Catedrala romano-catolică de la Alba Iulia, iar pe piatra tombală se află cuvintele: S-a stins lumina lumii. Cu acel prilej, Papa Calixt al III-lea a dat o enciclică prin care, în fiecare zi, la ora 12, se trag clopotele bisericilor catolice din toată lumea în memoria lui Ioan (Iancu) de Hunedoara, chemând credincioşii la recitarea rugăciunii Angelus.

Este important ca noi, cei care trăim în județul Hunedoara, să cunoaștem foarte bine personalitățile care și-au legat numele de aceste locuri. Iar figura lui Iancu de Hunedoara este o veritabilă efigie pentru istoria noastră și pentru istoria popoarelor cu care ne învecinăm, popoare care îl stimează și respectă la fel cum o facem noi.

 

Valorile insuflate de Iancu de Hunedoara rămân valabile și azi

Figura lui Iancu de Hunedoara are și un excepțional rol de punte între națiunile din Balcani și din sud-estul Europei, este un exemplu al conviețuirii și conlucrării între popoare de origini diferite, vorbind limbi diferite, dar animate de aceeași dorință de libertate și neatârnare. Valorile insuflate de Iancu de Hunedoara rămân valabile și azi, în situația din ce în ce mai complexă pe care o are acum Europa.

Noi, hunedorenii, suntem mândri că județul nostru a dat lumii o personalitate de anvergura lui Iancu de Hunedoara.

La sfârșitul prezentării, au fost adresate întrebări din tematica adusă în atenția publicului, răspunsurile corecte fiind răsplătite cu premii constând în diplome și cărți oferite de Biblioteca Județeană.

 

Manager,

Ioan Sebastian Bara

 



« (Stirea precedenta)



Lasa un raspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

*