Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara a organizat în seara zilei de 21 mai 2017, în Sala Mare a Teatrului de Artă din Deva, un eveniment editorial cu totul remarcabil: lansarea cărții „Mai sunt judecători la Berlin”, semnată de Dan Radu Rușanu.

Cei familiarizați cu scena politică românească, în mod deosebit cu momentele care au marcat ultimii 12 ani, știu că Dan Radu Rușanu a fost un membru marcant al Partidului Național Liberal și vicepreședinte al acestuia, fiind și parlamentar de Hunedoara în perioada 2000-2012. A fost, de asemenea, și primul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), înființată în anul 2013.

Volumul scris de Dan Radu Rușanu a apărut la Editura RAO, în condiții grafice excepționale. Titlul cărții reprezintă, prin trimiterea la o celebră întâmplare din Prusia secolului XVIII, încrederea pe care autorul o are în justiție, o justiție adevărată, nepărtinitoare și neîngenuncheată politic, o justiție care împarte dreptate și nu „dă exemple”.

Cartea relatează, în detaliu, scene cutremurătoare din perioada petrecută în arest și continuă cu o foarte amplă reflectare a scenei politice românești din anul 1996 încoace, cu accent pe perioada care a început în decembrie 2004. Suntem introduși în culisele vieții politice, ni se prezintă dezvăluiri incendiare și facem cunoștință cu personaje ajunse între timp celebre, care au influențat covârșitor soarta României.

Dan Radu Rușanu a scris această carte-document ca o mărturie a unei epoci complicate, în care de mult prea multe ori justiția a fost sub așteptările celor care și-au pus speranțele în ea, o epocă în care comanda politică a luat locul legii și, în general, așa cum spune o vorbă românească, o epocă în care dreptatea „a umblat cu capul spart”.

Această carte reprezintă, cu adevărat, un autentic document, o radiografie riguroasă, obiectivă și competentă a scenei politice românești din ultimele două decenii. Este un document care nu poate fi ocolit de oricine va dori să afle, peste ani, cum a funcționat eșichierul politic românesc în primele decenii de după 1990. Mărturia autorului este mai mult decât relevantă: „Ca unul care am făcut parte din clasa politică timp de 24 de ani, am încercat să relatez în paginile acestei cărţi acţiuni şi fapte reale ale unor lideri politici, cu bune şi cu rele, cu plusuri şi cu minusuri, care au influenţat scena politică din România la un moment dat. În unele cazuri, acţiunile şi influenţa acestora se resimt şi astăzi”.

Dan Radu Rușanu, cu perspectiva omului politic, trage un semnal de alarmă de care trebuie să țină seama atât clasa politică, cât și reprezentanții puterii judecătorești, pentru ca în România să se poată vorbi cu adevărat de un stat în care

dreptul forței este înlocuit pentru totdeauna cu forța dreptului.

La evenimentul de la Deva, Dan Radu Rușanu a purtat un dialog viu, sincer și curajos cu cei prezenți și a oferit autografe pe această carte deopotrivă document și mărturie.

Comentarii

comentarii

0 comments