COMUNITATE

Salonul Hunedorean al Cărții în anul Centenarului (A)

Salonul Hunedorean al Cărții în anul Centenarului (A)

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Complexul Deva Mall,  organizează în perioada 17-20 octombrie 2018 cea de-a XIX-a ediție a tradiționalului Salon Hunedorean al Cărții, eveniment cultural așteptat cu mare interes de toți iubitorii de carte din Deva și din județul Hunedoara.

Și de această dată, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva va încerca să fie la înălțimea așteptărilor pe care cititorii le au de la acest salon. Iar anul acesta ne-am canalizat întreaga energie pentru a marca – și în cadrul acestui eveniment cultural – cei 100 de ani ce s-au scurs de la Marea Unire, astfel încât să serbăm împreună acest moment de mare vibrație patriotică.

La deschidere, în prezența unui numeros public, de toate vârstele și categoriile ocupaționale, ne-am bucurat de prezența Domnului Președinte al Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, care a dorit să ne fie alături și a rostit un cuvânt de salut.

salon carte 2018 ziua 1 (57) salon carte 2018 ziua 1 (58) salon carte 2018 ziua 1 (60) salon carte 2018 ziua 1 (62) salon carte 2018 ziua 1 (63) salon carte 2018 ziua 1 (64) salon carte 2018 ziua 1 (66) salon carte 2018 ziua 1 (67) salon carte 2018 ziua 1 (68) salon carte 2018 ziua 1 (70) salon carte 2018 ziua 1 (73) salon carte 2018 ziua 1 (74) salon carte 2018 ziua 1 (76) salon carte 2018 ziua 1 (83) salon carte 2018 ziua 1 (85)

Încă din primul moment după deschiderea oficială a Salonului, publicul a avut plăcuta surpriză să asiste la un emoționant spectacol intitulat „Povestea Marii Uniri – Garda Națională de la Alba Iulia și personalitățile Unirii”, o reconstituire istorică realizată de Asociația Culturală pentru Istorie Vie Alba Iulia. Atmosfera de însuflețire patriotică din preajma Marii Uniri a fost excepțional documentată și adusă în fața noastră de experimentații reenactori din orașul Unirii. Atât activitatea Gărzii Naționale de la Alba Iulia, cea care a organizat Marea Adunare de la Alba Iulia în acea zi de duminică, 1 decembrie 1918, și a asigurat paza orașului, cât și personalitățile române cu rol crucial în făurirea Unirii, Regina Maria, Ion I. C. Brătianu și alții, au prins viață în fața publicului prezent la eveniment. A fost o reconstituire istorică ce a impresionat profund întreaga asistență.

salon carte 2018 ziua 1 (87) salon carte 2018 ziua 1 (88) salon carte 2018 ziua 1 (89) salon carte 2018 ziua 1 (90) salon carte 2018 ziua 1 (91) salon carte 2018 ziua 1 (92) salon carte 2018 ziua 1 (93) salon carte 2018 ziua 1 (94) salon carte 2018 ziua 1 (95) salon carte 2018 ziua 1 (96) salon carte 2018 ziua 1 (97) salon carte 2018 ziua 1 (98) salon carte 2018 ziua 1 (99) salon carte 2018 ziua 1 (100) salon carte 2018 ziua 1 (101) salon carte 2018 ziua 1 (102) salon carte 2018 ziua 1 (103) salon carte 2018 ziua 1 (104) salon carte 2018 ziua 1 (105) salon carte 2018 ziua 1 (106) salon carte 2018 ziua 1 (107) salon carte 2018 ziua 1 (108) salon carte 2018 ziua 1 (109) salon carte 2018 ziua 1 (110) salon carte 2018 ziua 1 (111) salon carte 2018 ziua 1 (112) salon carte 2018 ziua 1 (113) salon carte 2018 ziua 1 (114) salon carte 2018 ziua 1 (115) salon carte 2018 ziua 1 (116) salon carte 2018 ziua 1 (117) salon carte 2018 ziua 1 (118) salon carte 2018 ziua 1 (119) salon carte 2018 ziua 1 (120) salon carte 2018 ziua 1 (121)

Ediția din acest an a Salonului, desfășurat sub semnul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, se va remarca prin prezența unor scriitori care vor prezenta cărțile lor dedicate acestei mari sărbători a românilor. Subliniem în mod deosebit prezentarea impresionantului volum intitulat Cartea de Aur a Centenarului Marii Uniri, realizată de prof. Bogdan Bucur, o lucrare excepțională ce oferă o veritabilă cronică în imagini a pregătirii și înfăptuirii Marii Uniri.

Demne de menționat sunt și lansările de carte pe care le propune Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, autorii lor fiind importanți oameni de litere clujeni: profesorul universitar Mircea Muthu (cu volumele Repere culturale transilvane II. Alte contribuții istorico-literare și Balcanismul literar românesc. Panoramic sud-est european. Confluențe culturale) și istoricul literar Mircea Popa (cu volumele Avanposturi ale Marii Uniri; Lucian Blaga. Perspective transilvane și volumele îngrijite de Mircea Popa cuprinzând opera lui Victor Papilian).

Dr. Ovidiu Dragoș Argeșanu a fost prezent din nou la Deva și a susținut, în prima zi a evenimentului, conferința cu tema Karma și dreptul divin.

Pe lângă volumele consacrate Centenarului  Marii Uniri ce se vor lansa în prezența autorilor, cele peste 120 de edituri din toată țara prezente la Salon vor avea pe standurile lor numeroase titluri pe teme legate de făurirea României Mari.

Din țară sunt prezente edituri din: Alba Iulia, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Cluj-Napoca, Dej, Drobeta-Turnu Severin, Iași, Oradea, Pitești, Reșița, Sibiu, Târgoviște, Timișoara.

Acestora li se adaugă edituri din Republica Moldova și Marea Britanie.

Editurile hunedorene – din Deva, Petroșani și Simeria – sunt și ele prezente și vor organiza lansările unor scriitori cunoscuți sau care își vor prezenta volumele de debut.

Și în acest an, Salonul nostru va oferi o gamă tematică extrem de largă a titlurilor: de la beletristică la știință, de la istorie la artă, de la cărți pentru copii la cărți de călătorie și albume de artă, cărți în limbi străine, cărți de religie, de economie etc.

Așa cum le-am promis cititorilor la edițiile precedente ale Salonului, și acum i-am asigurat că, în cele patru zile ale Salonului, vom avea privilegiul să ne aflăm într-o veritabilă cetate a cărții, un for de cultură în care cartea este la loc de cinste.

Un moment artistic extrem de apreciat de public va fi cel din seara zilei de 19 octombrie, când Salonul îi va avea ca oaspeți pe Cimpoierii din Transilvania, conduși de îndrăgitul și talentatul artist Mircea Goian. Spectacolul oferit de ei – muzică medievală și tradițională – va fi de înaltă clasă și va reuși să transpună publicul cu secole în urmă, în sunetele unei muzici interpretate cu mult talent, fiecare piesă fiind o dovadă de virtuozitate din partea membrilor trupei.

Cu siguranță vom avea și în acest an vizitatori ai Salonului de toate vârstele, de toate profesiile, din Deva și din județ, care vor veni să găsească aici cărțile pe care le caută, titluri noi din orice domeniu, să afle aici atmosfera pe care numai cartea o poate crea.

Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva,

Ioan Sebastian Bara

salon carte 2018 ziua 1 (1) salon carte 2018 ziua 1 (2) salon carte 2018 ziua 1 (3) salon carte 2018 ziua 1 (4) salon carte 2018 ziua 1 (5) salon carte 2018 ziua 1 (6) salon carte 2018 ziua 1 (7) salon carte 2018 ziua 1 (8) salon carte 2018 ziua 1 (9) salon carte 2018 ziua 1 (10) salon carte 2018 ziua 1 (11) salon carte 2018 ziua 1 (12) salon carte 2018 ziua 1 (13) salon carte 2018 ziua 1 (14) salon carte 2018 ziua 1 (15) salon carte 2018 ziua 1 (16) salon carte 2018 ziua 1 (17) salon carte 2018 ziua 1 (18) salon carte 2018 ziua 1 (19) salon carte 2018 ziua 1 (20) salon carte 2018 ziua 1 (21) salon carte 2018 ziua 1 (22) salon carte 2018 ziua 1 (23) salon carte 2018 ziua 1 (24) salon carte 2018 ziua 1 (25) salon carte 2018 ziua 1 (26) salon carte 2018 ziua 1 (27) salon carte 2018 ziua 1 (28) salon carte 2018 ziua 1 (29) salon carte 2018 ziua 1 (30) salon carte 2018 ziua 1 (31) salon carte 2018 ziua 1 (32) salon carte 2018 ziua 1 (33) salon carte 2018 ziua 1 (34) salon carte 2018 ziua 1 (35) salon carte 2018 ziua 1 (36) salon carte 2018 ziua 1 (37) salon carte 2018 ziua 1 (38) salon carte 2018 ziua 1 (39) salon carte 2018 ziua 1 (40) salon carte 2018 ziua 1 (41) salon carte 2018 ziua 1 (42) salon carte 2018 ziua 1 (43) salon carte 2018 ziua 1 (44) salon carte 2018 ziua 1 (45) salon carte 2018 ziua 1 (46) salon carte 2018 ziua 1 (47) salon carte 2018 ziua 1 (48) salon carte 2018 ziua 1 (49) salon carte 2018 ziua 1 (50) salon carte 2018 ziua 1 (51) salon carte 2018 ziua 1 (52) salon carte 2018 ziua 1 (53) salon carte 2018 ziua 1 (54) salon carte 2018 ziua 1 (55) salon carte 2018 ziua 1 (56) salon carte 2018 ziua 1 (59) salon carte 2018 ziua 1 (61) salon carte 2018 ziua 1 (65) salon carte 2018 ziua 1 (69) salon carte 2018 ziua 1 (71) salon carte 2018 ziua 1 (72) salon carte 2018 ziua 1 (75) salon carte 2018 ziua 1 (77) salon carte 2018 ziua 1 (78) salon carte 2018 ziua 1 (79) salon carte 2018 ziua 1 (80) salon carte 2018 ziua 1 (81) salon carte 2018 ziua 1 (82) salon carte 2018 ziua 1 (84) salon carte 2018 ziua 1 (86) salon carte 2018 ziua 1 (122) salon carte 2018 ziua 1 (123) salon carte 2018 ziua 1 (124) salon carte 2018 ziua 1 (125) salon carte 2018 ziua 1 (126) salon carte 2018 ziua 1 (127) salon carte 2018 ziua 1 (128) salon carte 2018 ziua 1 (129)

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

17 − one =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

lansari mircea muthu mircea popa 01

La Salonul Hunedorean al Cărții, Editura Școala Ardeleană a fost la înălțime (A)

HunedoaraMea.ro19 octombrie 2018
concert hunedoara

Concert al Orchestrei Metropolitane București, la Castelul Corvinilor

HunedoaraMea.ro19 octombrie 2018
ovidiu argesanu 01

Cu Ovidiu Dragoș Argeșanu despre suflet, credință, drept divin (A)

HunedoaraMea.ro18 octombrie 2018
zilele icoanei

„Zilele Icoanei”, la Deva. Expoziție de artă bizantină și concert de muzică bizantină

HunedoaraMea.ro17 octombrie 2018
parada auto

,,Retro Parada Toamnei”. Zeci de mașini de epocă, expuse la Deva

HunedoaraMea.ro17 octombrie 2018
Afis BOGDAN BUCUR

SALONUL CĂRȚII 2018. Lansarea volumul aniversar „Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri”, editat de Bogdan Bucur

HunedoaraMea.ro17 octombrie 2018
Afis MIRCEA MUTHU

SALONUL CĂRȚII 2018. Lansări de carte – profesorul Mircea Muthu: „Repere culturale transilvane II. Alte contribuții istorico-literare” și „Balcanismul literar românesc. Panoramic sud-est european. Confluențe culturale”

HunedoaraMea.ro16 octombrie 2018
telecabina deva revizie

Telecabina de la Cetatea Devei rămâne oprită

HunedoaraMea.ro15 octombrie 2018
Afis MIRCEA POPA

SALONUL CĂRȚII 2018. Profesorul Mircea Popa își lansează două volume de studii: „Avanposturi ale Marii Uniri” și „Lucian Blaga. Perspective transilvane”

HunedoaraMea.ro15 octombrie 2018