COMUNITATE

„Leonardo da Vinci – geniul vizionar”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții

„Leonardo da Vinci – geniul vizionar”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” organizează marți, 16 aprilie, la ora 13.30, în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, o manifestare cultural-educativă dedicată Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, care se sărbătorește în fiecare an la 23 aprilie.

Inițiativa acestei sărbători a aparținut UNESCO și exprimă respectul și prețuirea de care trebuie să se bucure toți creatorii de carte și cei care se ocupă de conservarea și popularizarea ei, bibliotecarii. De aceea, în România, printr-o Hotărâre de Guvern din anul 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată și Ziua Bibliotecarului, care se marchează odată cu Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor.

Această zi nu a fost aleasă întâmplător, ci are o simbolistică specială, ea fiind ziua în care au părăsit această lume, la 23 aprilie 1616, marii scriitori William Shakespeare și Miguel de Cervantes.

“Manifestările organizate cu prilejul acestei zile au drept scop promovarea lecturii, educarea dragostei pentru carte mai ales în rândul tineretului care, poate, în epoca internetului, nu mai găsește nici răgaz, nici interes pentru lectură.  Biblioteca Județeană a pregătit, în mod deosebit pentru elevii de liceu, o amplă și bine documentată prezentare a vieții și creației titanului Renașterii, Leonardo da Vinci, sub genericul „Leonardo da Vinci – geniul vizionar”. Motivul pentru care ne-am oprit asupra acestui subiect este împlinirea, în acest an, la 2 mai, a 500 de ani de la moartea marelui artist, cel care a lăsat umanității o moștenire inestimabilă. Vor fi trecute în revistă principalele momente ale vieții marelui artist și inventator, vor fi prezentate picturile cele mai importante și desenele, invențiile uluitor de revoluționare pentru acea vreme în multe domenii ale științei, de la aparate de zbor și fortificații, la studii de anatomie, inginerie și tehnică de luptă. Desigur, nu se va putea epuiza toată întinderea creației acestui homo universalis care a fost Leonardo, dar informațiile vor fi suficiente pentru a realiza complexitatea acestui creator de geniu”, spune managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara.

La finalul prezentării, publicului i se vor adresa întrebări, cei care oferă răspunsurile corecte vor fi recompensați cu diplome și cărți din partea Bibliotecii Județene.

da vinci

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

6 + sixteen =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

curatare strazi

Deva. Campanie de curățare și întreținere a străzilor în zona Zăvoi

HunedoaraMea.ro15 aprilie 2019
horia mihail

Turneul extraordinar ”Pianul călător” revine la Deva

HunedoaraMea.ro15 aprilie 2019
toaca

Muzeul de Istorie din Brad organizează ateliere „de bătut toaca” și „împistrit ouă”

HunedoaraMea.ro14 aprilie 2019
Foto Targ Paste

Târg de Florii şi de Paşte în centrul istoric al Devei

HunedoaraMea.ro14 aprilie 2019
Geoexploratorii_3

Elevii pasionați de științele Pământului pot deveni GeoExploratori în căutarea comorilor din Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului

HunedoaraMea.ro12 aprilie 2019
lansare citesti VI main

Concursul de cultură generală „Citești și câștigi!”, la a 6-a ediție. 27 de colegii și licee, înscrise în competiție. Vezi grupele și programul confruntărilor

HunedoaraMea.ro11 aprilie 2019
aqua

Complexul Aqualand, închis câteva zile pentru lucrări de igienizare și mentenanță

HunedoaraMea.ro9 aprilie 2019
telecabina

Telecabina de pe Cetatea Devei, oprită pentru o zi

HunedoaraMea.ro9 aprilie 2019
masini

Expoziție de mașini de epocă, la Castelul Corvinilor

HunedoaraMea.ro8 aprilie 2019