EVENIMENTELE DIN LUNA DECEMBRIE



      Bradul de Crăciun - Moş Crăciun va dărui, cu generozitate,
celor mai tineri posesori de permis de bibliotecă cărţi noi, de la importante şi îndrăgite edituri din ţară şi din judeţul Hunedoara
   
   


       
           
       
           
           
   


           


      Stand de carte cu vânzare - OKIAN din Braşov
   
   


           
           
           


           


      Manifestare cultural-educativă desfăşurată sub genericul
"Maestrul teatrului românesc, Radu BELIGAN"
   
   


       
           
       


           


      Eveniment cultural deosebit: lansarea volumului intitulat "Tăieri în alb",
avându-l ca autor pe scriitorul şi cunoscutul dascăl de limba şi literatura română Mihai PETRE
   
   


           
           
           
       
   


           


      Curs de iniţiere în contabilitate, pentru studii medii - partea I
   
   


       
           
   


                 


      Întâlnire cu autoarea Eugenia CRAINIC care şi-a lansat, şi la Deva,
romanul "Studenta criminală", apărut la Editura Mirador din Arad
   
   


       
   
       


                 


      Delegaţie a Consiliului Judeţean Hunedoara la Gyula, Ungaria.
Biblioteca Judeţeană "Ovid Densusianu" Hunedoara - Deva a donat cărţi bibliotecii Liceului "Nicolae Bălcescu" din Gyula


Alături de prieteni dragi: românii din Ungaria
         În preajma sărbătorii Crăciunului, sărbătoarea bucuriei şi a generozităţii, gândurile noastre s-au îndreptat din nou spre bunii noştri prieteni de la Liceul "Nicolae Bălcescu" din oraşul Gyula. De ani buni, Consiliul Judeţean Hunedoara întreţine excelente relaţii cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Ungaria, iar Biblioteca Judeţeană "Ovid Densusianu" Hunedoara-Deva, la rândul ei, are solide legături cu Liceul românesc "Nicolae Bălcescu" din Gyula.
         În ziua de 12 decembrie, o importantă delegaţie din judeţul Hunedoara, avându-l în frunte pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Daniel Costel Andronache, a plecat spre Gyula cu un dar special de Crăciun: un număr de 4887 de cărţi în limba română pentru profesorii şi elevii Liceului "Nicolae Bălcescu" din Gyula. Din delegaţie au făcut parte managerul Bibliotecii Judeţene "Ovid Densusianu" Hunedoara-Deva, Ioan Sebastian Bara, şi consilierii judeţeni Lenuţa Armean şi Petru Hodor, biblioteca fiind cea care a adunat cărţile - de literatură română, de istorie, de artă, cărţi pentru copii -, multe dintre ele reprezentând donaţii ale locuitorilor din Deva pentru comunitatea din Gyula. Am dăruit aceste cărţi ca tinerii de dincolo de graniţă să se familiarizeze şi mai bine cu limba noastră românească, "dulce ca un fagure de miere".
         În faţa Liceului românesc din Gyula ne-a întâmpinat, în primul rând, bustul lui Nicolae Bălcescu, străjuit de o jerbă cu tricolorul românesc, semn al preţuirii acestui mare istoric şi patriot român.
         Primirea de care am avut parte, din primele momente, a fost plină de căldură, asemenea revederii cu nişte prieteni foarte buni.
         Directoarea Liceului "Nicolae Bălcescu", dr. Maria Gurzău Czeglédi, ne-a prezentat istoricul acestui aşezământ de învăţătură românească, vechi de 70 de ani, ne-a condus prin sălile de clasă în care în momentul de faţă învaţă un număr de 436 de elevi, ne-a prezentat internatul, biblioteca, sala de festivităţi.
         Încă de la început, din toamna anului 1949, când a fost înfiinţată, la această şcoală au sosit tineri români din satele limitrofe graniţei maghiaro–române: Aletea, Apateu, Bătania, Bedeu, Cenadul Unguresc, Chitighaz, Leta Mare, Micherechi, Otlaca – Pustă, Peterd, Pocei, Săcal. Comunităţile din care se trăgeau elevii liceului îşi păstraseră limba (graiul crişean-mureşean şi cel bihorean), religia ortodoxă şi greco-catolică, obiceiurile şi tradiţiile moştenite secole de-a rândul de la biserică, familie şi şcoală.
     Până în anul 1960, la Liceul "Nicolae Bălcescu" s-a predat numai în limba română, dar apoi, dat fiind că examenele de admitere în învăţământul universitar se dădeau în limba maghiară, s-a trecut la predarea bilingvă, mai exact limba de predare a disciplinelor reale devenind limba maghiară, în limba maternă fiind predaţi numai termenii de specialitate ai disciplinei respective.
         În cei 70 de ani de activitate, Liceul "Nicolae Bălcescu" a educat şi a instruit, a pus bazele cunoştinţelor de cultură românească ale intelectualităţii de naţionalitate română din Ungaria de azi.
         Momentul predării cărţilor a fost unul deosebit de emoţionant, profesorii prezenţi având cuvinte de mulţumire pentru această importantă donaţie.
         În cinstea noastră, a fost prezentat, în continuare, un foarte apreciat program artistic susţinut, în prima parte, de elevii liceului: au fost momente care au stat sub semnul apropierii Crăciunului, frumoasele colinde româneşti cântate de corul liceului ne-au transpus în atmosfera de sărbătoare. Dansurile populare româneşti, specifice zonei, au fost executate cu o măiestrie de profesionişti de către formaţia de dansuri populare a liceului.
         Noi, hunedorenii, ne-am alăturat spectacolului prin minunatele colinde româneşti cântate de Elena Evsei Ruiu şi Lavinia Zselnyan, acompaniate de taragotistul Adrian Lucaci şi acordeonistul Ovidiu Pintilei. Au fost clipe emoţionante, în care toţi ne-am simţit ca într-o mare familie.
         Spectacolul a fost precedat de alocuţiuni rostite de directoarea Liceului, dr. Maria Gurzău Czeglédi; vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Daniel Costel Andronache; Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene "Ovid Densusianu" Hunedoara-Deva, precum şi de doi oaspeţi importanţi care au onorat cu prezenţa lor vizita noastră la Gyula: Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, şi Tiberiu Iuhas, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ugaria. Acest lucru ne-a onorat în mod deosebit. Vicepreşedinte Consiliului Judeţean Hunedoara, Daniel Costel Andronache, a exprimat bucuria întregii delegaţii hunedorene pentru prezenţa în mijlocul românilor din Gyula şi a transmis un salut plin de căldură colectivului de elevi şi profesori ai Liceului "Nicolae Bălcescu", spunând că vor fi întotdeauna bineveniţi în judeţul Hunedoara. Toţi vorbitorii au subliniat, în discursurile ţinute, importanţa legăturilor dintre comunităţile noastre, dorinţa românilor din Ungaria de a-şi conserva tradiţiile strămoşeşti, necesitatea permanentizării relaţiilor dintre judeţul Hunedoara şi comunitatea românească din Gyula.
         Înaintea plecării din Gyula, delegaţia hunedoreană a avut onoarea de a fi primită de către primarul Görgényi Ernő şi viceprimarul oraşului Gyula, Kònya István, care au avut discuţii deosebit de consistente cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Daniel Costel Andronache. Cei trei reprezentanţi ai autorităţii locale din Gyula şi judeţul Hunedoara au stabilit ca de acum înainte aceste întâlniri să fie cât mai dese, să aibă continuitate, să fie întâlniri care să se soldeze cu rezultate concrete, în beneficiul comunităţii româneşti din Gyula. Proiectele culturale vor ocupa un loc important, dat fiind că prin acest gen de proiecte se pot promova mai bine şi mai eficient limba, cultura şi civilizaţia românească. Deşi perfect integraţi în viaţa social-politică şi culturală a Ungariei, românii din Gyula şi împrejurimi nu-şi uită rădăcinile, ţin la tradiţiile lor şi vor să le transmită şi urmaşilor. Felul în care tinerii români de la Liceul "Nicolae Bălcescu" din Gyula păstrează aceste tradiţii, păstrează limba, ne dau convingerea că filonul românesc nu va dispărea din sufletele lor.
         Biblioteca noastră şi-a făcut o datorie de onoare oferind cărţi comunităţii româneşti din Gyula, pentru ca flacăra vie a limbii şi culturii române să nu se stingă.


*        *
*    *   
*       
       
       
*    *    *
*
           
*
*    *    *
    *        *
*    *    *
       
       
           
           
           
*    *    *    *
           
*
*
*    *    *
*    *    *    *
*    *    *
       
Fotografiile marcate cu * sunt realizate de Călin Cazan


                 


      Eveniment cultural: Lansarea numărului 24 al Revistei de etnografie şi folclor "Mioriţa", coord. Marcel LAPTEŞ