Semnatar al unor scrieri in volumele comune: "Florilegiu - proza", al Asociatiei Culturale "Florema Design"      "Despartiri de plural sau iesiri din sistem; pseudo-antologie de Eugen Evu".

	Vise (ne)insemnate, Editura EMMA, Orastie.
	Izvoare de timp sub trunchi de vremuri, Editura EMMA, Orastie, 2009.
	Cioplituri de taruza Editura EMMA, Orastie, 2012.

	Fumuri de palian.
	Cioplituri de taruza site personal ce include file audio si video din scrierile autorului.,

	"Florilegiu - proza; al Asociatiei Culturale "Florema Design".
	"Despartiri de plural sau iesiri din sistem; pseudo-antologie de Eugen Evu"

   Dan ORGHICI - Calea si Viata

Urmaresc de ceva timp scrisul acestui autor  si  de cele mai multe ori descopar predilectia sa pentru 
faptul divers, pentru intamplari adevarate din realitatea imediata. Uneori le descrie pana in cele mai 
mici amanunte,  alteori  sunt doar motiv  pentru a da drumul  propriilor pareri si ganduri. Gazetarul 
din el este prezent  peste tot, cu ochiul-iscoada descoperind bune si rele  in aceasta vreme de criza 
si raspantie. 
Inzestrat cu ironie fina, Dan Orghici porneste "la atac" decis sa faca lumina sau cel putin sa demaste  
cotidianul din apropierea sa, care il irita peste poate,  pentru ca "Viata-i o scena, marionetele sunt 
in sfori"... (Iovul interior) iar el "La fel ca Iov, rabd si astept ca Domnul sa ma auda"... Astfel ca, 
in toate aceste "proteste necenzurate" cum le numeste el, intalnim un spirit incisiv, neiertator si 
fara tagada, justitiar.
Dar uneori oboseste - "Traiesc prea rapid; zilele au uneori masura orelor, iar orele par, de cele mai 
multe ori, minute. Ma mistui, jarul timpului imi arde chipul"... Si atunci ce face? Coboara in adancul 
fiintei sale si scoate la lumina texte de un lirism surprinzator.  Drum de piatra, Zile ce nu seamana, 
Africa din mine, Manuscris de la...  frunza moarta si altele,  stau marturie in acest sens. Sau se lasa 
"citit" ca-n palma, cu toata fragilitatea sa, cum se intampla in Nud interior, unde  marturiseste: 
"Ma simt ca o cutie de conserva, goala", ca si cand ne-ar avertiza: "Paseste incet pe inima mea"...
Sunt si momente  in care simte nevoia dialogului direct cu cititorul imaginandu-si ca-l priveste drept 
in ochi, fata in fata, asa cum se intampla in File de rumegus.
Ca o impresie  generala asupra cartii putem spune ca Dan Orghici este scriitorul-gazetar ce da totul 
in vileag, noteaza tot ce intalneste in cale si il deranjeaza, fapte diverse, intamplari adevarate, 
gazetaresti, tot ceea ce ii umple viata si ii arata calea, dupa cum spune el in "Adevaratul fals": 
"Calea si viata sunt totuna  cu adevarul sau cel putin acesta este crezul meu."  Ceea ce face ca textele 
sale sa fie consemnari nefalsificate, directe.
In scrisul sau se dovedeste a fi un fin observator  a tot ceea ce-l inconjoara, un spirit transant; 
cetateanul care vede si noteaza tot.
"Fiecare om este, in felul sau, un agent al libertatii, asa cum i-o spune constiinta 
proprie."  spune Constantin Noica.
Asta incearca si Dan Orghici sa fie in cartea sa: un agent al libertatii de a scrie, neincorsetat 
de nimeni si de nimic. Din dorinta de a fi el OBSERVATORUL,  in cautarea sa de  a gasi CALEA spre 
VIATA cea adevarata.
Eu una cred in destinul literar al acestui scriitor, care se afla, iata, la a patra carte si nu 
pot decat sa-i doresc drum deschis spre implinire. In cazul sau gazetarul si scriitorul fac casa 
buna, asa ca se pot sprijini cu succes unul pe altul.
                                                                
Mariana PANDARU-BARGAU - membru al U.S.R.
prefata la "Cioplituri de taruza"

----------------------------------------


   Dan ORGHICI, sau poate lacrima care 
deschide portile... (Emma, dar fara... Emo!).

Pe Dan Orghici, l-am cunoscut la un simpozion comemorativ, organizat de editura Emma, la Orastie. 
Un om "neobisnuit" prin verva sa, prin patosul consumat cu aceeasi intensitate, indiferent de 
"proportia" subiectului asupra caruia se pronunta. Agitat, ca doar s-a spus "spiritul este ceea 
ce se agita in om". Vorbeste si scrie cu nerv jurnalistic, de cronicar a tot ce misca, sau nu mai 
misca in cetate, adica stihialul uneori 
paranoia comportamentala al semenilor: batrani, inca nebatrani, adolescenti, copii, fara a-i incrimina, 
desigur, pentru aceasta, ci eventual a-i dumeri ce se petrece cu noi. Intr-un ziar efemer local, a facut 
exercitiul scrierii lapidare, fie despre cutare, fie despre "grupurile tinta", intr-o debordanta maniera 
de "tausendass" (fac-totum-ul, din germana). Aceasta a fost prima mea impresie, ce avea sa se confirme in 
cele doua carti electronice, pe care i le-am citit si intr-un dialog la un salon devean. Reporterul acum 
fara ziar Dan Orghici este pe calea "recuperatorie" a unui om eminamente civic, agoric, cu o buna cultura 
psiho-sociologica si a didacticii traditionale, asa cum nu departe este Romulus Tot (Simeria), umorist 
caustic, dar - fara a fi manierist,- avand modele onorabile in arealul Palian (si Palerian!) - ca prof. 
Baciu, Radu Igna (din Hateg), Gligor Hasa (din Deva) - ambii fosti dascali de marca - si - scriitori.

Insa Dan Orghici apartine unei urbe cu traditie publicistica, in primul rand a lui Sebastian Bornemisa, 
(Cosanzeana), ceea ce poate fi si o povara, ca memorie culturala, dar si un psiho-stimul, i-as spune 
"psiho-celule Stem". Proza scurta, evocarea, evenimentul ce tinde a fi semnificant-semiotic, notatia scurta, 
compozita, cu o anume facilitate de a caligrafia, cat si o vocatie psaltirica", fac dinamica atractiva 
la lectura; una de consum, cum se precipita, fara precedent, mai ales in provincie, una a lui terror-mentis, 
una a indignarii moraliste juvenaliene, Nitel livresca in stil, una a spalarii creierului (catarsis), prin 
arderile textelor; Orghici este si un cinic diogenian, un pamfletist, si egal cu sine, un scrib al "hronicului" 
citadin, in plina bizarerie (de bazar), facand epopee" din derizoriul aparent banal, cum incepe un text, 
el este constient-pragmatic de asta:

"De mult timp omenirea si nu numai (sigur fiind ca am imprumutat acest tipic din regnul animal), de cum rasar 
ghioceii, de vrei, zaresti si gospodinele dereticand prin casa. Geamuri, usi, covoare si alte mobile (si imobile), 
tineti-va, fugiti de mai puteti, caci vineee..., energica dereticatoare. Si da-i, si lupta, si lupta, si da-i! 
ca la pasopt, ar zice nenea Iancu. Praf, mizerie, bacterii, microbi. ... Acelasi lucru il poti zari 
si-n urbe... (Letargie de primavara)
Unde se intampla ceva, consemnarile sale sunt apoi trefilate, infoliate, sau doar electronizate, ca un vital-necesar 
act al "stop-cadrului ca text". Furia indignarii este patetica si didacticista, amuzant colorata de ironia amara:
Haiducul modern nu ia de la bogati sa dea saracilor, dimpotriva ia de la stat (ca tot este a nimanui si tot 
platim toti taxe) si baga in buzunarul propriu. El nu sta la drumul mare, il vezi pe culoarele tribunalelor, 
asteptand ca Nimicul ajuns prin diferite cumetrii intr-o functie in care poate gresi, sa se "prinda"...
Textele cu tinta moralizatoare, sunt proze scurte dar mai mult "tablete" ale ziarului virtual care se pune 
in pagina de carte si in acest volum. Frecvent, sunt citati aphoristic-pravoslavnic, preotii, din jur, 
dar si din ampla literatura bisericeasca, pe care o imbina cu a carturarului ardelean clasic:
"Cum frumos spunea Parintele Robu despre caritate: "cel ce se stie infrana pe sine, poate darui mai mult 
celorlalti. Fara ca apoi sa simti lipsa celor daruite".

Dan Orghici observa cu aplicatie pedagogica (ne ambetata de reformele lui Funeriu et comp), dar nici de vechile 
"pravile" ceausiste "eseistico-jurnalistic, cutare eveniment scolar, mai ales din lumea scrisului din scoli; 
face portrete pertinent-juste, indurerate dar iubitoare-empatice fata cu noua generatie, schite de portret, 
comentariu critic, frumos exprimate: (v. notele la desenele elevei 
Raluca Munteanu, din scrierile careia citeaza relevant:

"Si credeti-ma, merita sa le vedeti. Este intr-adevar o trecere de la benzile desenate la desenul in sine. 
Dar, din desene razbate starea de spirit, poti simti usa inchisa la care nu mai are rost ca sa bati, poti 
rade cu claunul ce rade si plange, cum la fel de mult ai vrea sa mangai fata domnisoarei incruntate. Razbate
Harry Potter al cunoscutei J. K. Rowling si stilul Emo, cum la fel se zbat (si din pricina varstei), culorile
multe ale toamnei. Ce mai, un copil talentat, ce se vrea un adevarat OM. Bun exemplu, nu crezi al meu amic?

Cum pot incheia, de nu cu un pasaj din scrierile Ralucai Munteanu:

"... Totul se sfarsise... Se privi in oglinda. Avea cearcane adanci. Nu dormise de mai bine de doua zeci 
si patru de ore. Arunca pantalonii pe gresie. Auzi un sunet metalic. Ce putea fi? Nu-si amintea sa fi luat
ceva inainte de a iesi din camera. Cu mana tremurandu-i, ridica de pe jos medalionul. Lacrima Edenului... Fusese 
primul zambet pe care-l afisa dupa lung timp. Si... tineti minte! Lacrima este cea care deschide poarta."

Autorul are de trecut vama scriiturii fictionale, smulsa din temporalitatea "faptului cotidian", 
sau stilului-grafitt, sau al cartii-puzzle. Cred ca are disponibilitatea si va avea ambitia anvergurii romanesti. 
Aluzia la Palia, (grea memorie culturala-crestina a Orastiei!)- nuanteaza malitios una la "palerianismul" corupt 
in timp, adica la "geneza" si "exodul" din cu totul alta paradigma a "monstrului istoric", cum imi permit sa-l numesc.

Ma rezum la atat, din mila fata de spatiul cartii:una care trebuie citita nu doar de "personajul colectiv" ori 
de "fotografiile de grup", ci si de cei mai au rabdarea lecturii. Si daca observati citindu-l, spiritul polemic 
al autorului este de fapt constanta sa atitudinala: fata de realitatea pentru unii deliranta, patologica, asa 
cum... chiar "presa noastra de ziare" o vadeste, insa nu prin demersul epic, ci prin cacademismul curat-murdar, 
ca tot suntem in anul Caragiale. Din Haimanale. Dan Orghici,insa, cel insinuat, cel structural,(empirici dar 
si livresc), imi pare a fi un scriitor de gravitate, acribic-serios,cu simtul irepresibil al comunicarii 
elevate, cooperant si de fapt flexibil, cand caracudismele de "cenaclu local" inca au remanente 
de vrajbe... tip "conflict de interese". 
Ii doresc impliniri scriitoricesti.

Eugen Evu - membru al U.S.R.
prefata la "Fumuri de «palian»"

----------------------------------------


   Dan ORGHICI - Fumuri de "palian", Editura  Emma, Orastie, 2012

 	Dan Orghici apartine unei urbe cu traditie publicistica, ceea ce poate fi si o povara, ca memorie 
culturala, dar si un psiho-stimul. Proza scurta, evocarea, evenimentul ce tinde a fi semnificant-semiotic, 
notatia scurta compozitiva fac dinamica atractiva la lectura", dupa opinia lui Eugen Evu 
din "Pseudo-prefata" la acest volum.
Intr-adevar, acest volum contureaza personalitatea lui Dan Orghici: spirit polemic, constanta sa atitudinala 
fata de realitatea aceasta anormala - cu o fata grava si responsabila, cooperant si flexibil, cu un accentuat 
simt al umorului, dar si cu vadite chemari spre spiritul crestin. Vom patrunde in aceste varii ipoteze,
ilustrandu-le selectiv cu "piese" ale volumului, pe care l-am fi dorit mai putin divizat.
Ca jurnalist, Dan Orghici s-a impus la "Expresul de Orastie" (11 martie - 22 iulie 2009), prilej de a-si 
diversifica preocuparile publicistice, pentru a face nu numai reportaje sau interviuri, dar abordand si eseul 
sau proza scurta. Experienta acumulata si-a fructificat-o in reviste precum "Visul" - revista online, 
"Repere culturale", "Calea, Adevarul si Viata", "Gazeta de Hunedoara". Articolele sale ancorate in realitate 
confera savoare publicatiilor in care se afirma.
Preocuparile spirituale ocupa un spatiu larg in economia volumului: Calea crucii, evocand drumul dramatic 
al Golgotei si pledand pentru post, fapte crestinesti, rugaciune, pentru a evoca, in pioase cuvinte, 
pe "Regina familiilor", Fecioara Maria, cu misterioasele aparitii, precum cele de la Lourdes, Fatima, Guadalupe, 
citand priceasna dedicata Sfintei Fecioare.
Din grupajul "Reactii de crestin" se desprind: pelerinajul greco-catolicilor din Orastie spre Zlatna, serile 
de colinde onorate cu concerte sustinute de grupuri de clerici, motivarea optiunii de a fi crestin, omagii 
duse papei  Benedict al XIII-lea, pledoaria pentru buna cooperare cu ortodocsi, popasul relicvelor Sfintei 
Rita de Cascia la Biserica Greco-Catolica din Orastie, Sfanta Inviere a lui Hristos, vizita Episcopului Alexandru 
Mesian din Lugoj, pentru a incheia cu "misiunile populare destinate mirenilor".
Puternic ancorat in realitate, spiritul critic si justitiar al lui Dan Orghici imbraca forma artistica 
a pamfletului, operand benefic cu umorul.

 Haiducul este una din piesele incitante ale autorului. Este vorba, desigur, despre "Haiducul modern", 
care: "are la dispozitie salile de fitness", "Tine haturile cailor putere ce pun in miscare 
o limuzina (fara T.V.A.)", "se ia la tranta cu legea (...) o si invinge, ciupind de unde 
se poate si de unde i se da locul". "Haiducul modern (...) ia de la stat (...), infruptandu-se (...) din 
despagubirile date de tribunalele internationale in numele «dreptatii» sale".
Electorale am putea intitula o suita de "piese", menite sa stigmatizeze metehnele mostenite de pe vremea 
marelui Caragiale. Astfel doar "Vocea urnelor s-a facut auzita din nou"... aflam cum "cetatenii (...) au 
facut din nou sa taca politica, urmand ca cei alesi sa-si duca la bun sfarsit promisiunile". 
si mai precizeaza ca "numai cu edili buni se dezvolta cetatea" si "numai increderea concitadinilor poate 
da puterea deciziilor". Autorul mai face cateva consideratii de bun simt, realizand portretul robot al unui 
primar benefic: "sa cunoasca proiectele, sa aiba deschidere catre firmele din oras", sa faca "politici sociale", 
"sa fie gospodar,  un om pe care al carui cuvant sa te poti bizui", si mai ales, "sa fie si crestin". Alegerile 
prezidentiale il deruteaza, nestiind cine ar putea merita inalta functie, pentru ca nici un candidat nu a oferit 
vreo "idee vizionara". Chiar dezamagit, ii indeamna pe concitadini sa voteze cu acei candidati care "Vibreaza 
pe aceeasi lungime de unda" cu poporul.
Cat priveste Societatea civica, merita relevate cateva constatari la care ajunge autorul: invatam (...) din exemple 
negative, ne dorim echilibrul ca pe o "taina a vietii", "greseli de nepermis pe strada".
Doua piese intitulate identic "Din dragoste pentru cetate" il indreptatesc pe Dan Orghici sa afirme, pe drept 
cuvant, ca "Amintirea trecutului este ca o piatra de hotar pentru viitor. Nu poti trece mai departe (...), de nu 
te uiti la semnele pe care inaintasii le-au lasat". In consecinta, jaloneaza succint "devenirea" Orastiei: ridicarea 
la rang de oras (1860), deputati orastieni in Dieta de la Budapesta (1865-1868), monumentul ridicat in cinstea 
victoriei eroice da la Biskupitz (1866), datorita "bravilor flacai romani", "corul de la Orastie". Nasterea lui Aurel 
Vlaicu (1882) Bintinti, aparitia tipografiilor si librariilor "Franz Schasser" si "Carl Furhman", "Societatea 
de lectura" (1883), ASTRA (1890), Tipografia "Minerva" (1891), "Reuniunea meseriasilor" si ziarul 
"Activitatea" (1899), foaia saptamanala "Libertatea" (1902), revista "Tovarasia" (1906), revista "Cosanzeana" (1911), 
"Convorbiri stiintifice" (1917), "Cucul din Ardeal" - revista umoristica, "Fratia" (1926), 
la fel "Hai sa radem" (1921) si o serie de alte reviste si calendare.

In ansamblu, cartea domnului Dan Orghici incita la lectura!

prof. Maria Toma-Damsa

----------------------------------------


   Dan ORGHICI - COLECTIONARUL DE CUVINTE


In eseuri poetice sau note ale evenimentelor mai mult sau mai putin importante ale cotidianului, in articole 
de pronuntata critica sociala si politica, in meditatia religioasa ori in profunde stari poetice, scrisul lui 
Dan Orghici musteste de melancolie, priviri blande si dureri mai vechi ori mai proaspete.

Daca toate scrierile lui ar fi fost ca "Zbor", "Remember", "Zile care nu seamana", "Drum de piatra" sau "Contrarii" 
le-am fi categorisit simplu eseuri poetice, dar cele mai multe scapa oricarui efort de a le alinia unui gen anume.

Autorul se crede damnat sa scrie despre suferintele oamenilor. remarcabil imbold pentru un scriitor, ce se simte 
obligat sa-si motiveze demersul creator.

Dan Orghici e constient de originea divina a umanitatii, dar si de imperfectiunea sa: "Traiesc cu crezul ca 
suntem compusi din aceleasi materii ca stelele, doar ca noi, oamenii, nu stim sa ardem!" Asta nu-l 
impiedica sa contemple vrajit minunile lumii.

Profund religios, fara a fi mistic, el oscileaza intre o abordare livresca si alta concreta a cotidianului 
frust, intre naivitatea marturisita a copilariei ce si-a lasat iremediabil urme in constiinta barbatului 
matur si luciditatea dura manifestata fata de tarele umane ale prezentului.

Aproape orice lucru, chiar si cel aparent banal, il conduce de la meditatie la indignare, de la ironie 
la satira si inapoi la meditatie. Peste tot si toate, Dan Orghici se contopeste cu natura: "Asta noapte 
m-am identificat (un verb mult prea tehnic - n.n.) pe bolta cereasca cu un meteorit, ce-si urma spargerea 
stelei de bastina spre alte zari. Am vazut cum timpul imi curge prin vene, altfel de vene, alt fel de timp".

Din contemplarea macrocosmosului, Dan Orghici se intoarce usor in microcosmosul copilariei entuziasmandu-se 
in fata unui firav ghiocel, pe care simte nevoia sa-l protejeze, amintindu-si cu nostalgie momentele unice 
ale asteptarii Mosului din seara de Craciun, ori facandu-i un portret complet si duios tatalui sau.

In alta parte, el sare de la efuziuni quasilirice, declansate de perindarea anotimpurilor: ("Imi zboara 
prin cap toti fluturii din lume, vin stoluri de pasari si-mi ciripesc" - splendida imagine -) la trista 
imagine a taranului roman de azi, care nu vrea sau nu poate sa-si depaseasca conditia de rob ineficient 
al pamantului, continuand sa-si stranga recolta cu un instrumentar.. stramosesc. In asemenea situatie 
aproape de disperare, nu pregeta sa faca un apel retoric la mai marii zilei: "Treziti-va dar, ca poate 
nu-ti fi chiar cum zice vorba! TreziTi-va!".

Daca "unii scriu si trec mai departe, apoi refac, taie, mai pun si iese ceva, eu nu pot sa revin asupra 
celor scrise". Iar daca intentia nu i s-a implinit, autorul nostru cunoaste disperarea: "imi vine sa urlu, 
sa ma dau cu capul de pereti, sa sparg monitorul!" Dar disperarea sa nu dureaza mult, doar pana la urmatoarea 
idee, care ii apare repede: "Incep alte ganduri-cuvinte, ele vin de peste tot. Si cum se poate numi cel ce 
scrie decat colectionarul de cuvinte?" Iar in "strincaneala" (tesatura) cuvintelor, Dan Orghici pune bucati 
din sufletul sau dupa care le scoate "la mezat", adica le ofera celorlalti, ca sa se elibereze si sa poata 
scrie altele. "Te dai la citit, te deschizi, incat nu mai ai nimic al tau, totul e al cititorului!".

Din pacate, notam in scrisul lui Dan Orghici si expresii din limba veche cu totul perimate, care nu 
dau originalitatea stilistica dorita de autor ("Ca nu dau turcii!"), regionalisme (strinfi, dasti, 
a strincani) utilizarea formei vechi a perfectului compus al verbelor ("despartu-ma de acele vremuri", 
"Cei ce votat-au sa-ti dea", "nascutu-ne-am sub semnul pacalelii"), ba chiar si unele ironii neadecvate, 
cum e "... alene vine un car cu boi, doi ce trag si unul ce merge biped, inaintea lor...", aflata in cel 
mai reusit text poetic care este "Drum de piatra". Sunt aspecte marunte, dar care aduc deservicii unui 
autor care inca isi cauta stilul. Altfel, textele lui Dan Orghici sunt o lectura agreabila, ce incita
la reconsiderarea unor adevaruri simple, cu care ne-am obisnuit 
prea mult si asupra carora nu mai meditam.

Ioan Dragoi - membru al U.S.R.

----------------------------------------


   Despre Dan ORGHICI 

Intre scriitorii orastieni ce-l omagiau exemplar printr-un simpozion pe Petru Baciu, am remarcat o voce 
cu trup, neobisnuita, cu totul neobisnuit de aparte... Un discurs cu patos si trepidatiei, un arcuit 
peste idei inflamabile, un om care arde si se zbuciuma , un suflet imprudent aratandu-se celorlalti, de fapt 
o ATITUDINE fata de totul ce ne apar tine fiecaruia, ca parte unica , ce se chinuie empatic intru regasirea 
unicitatii. I-am spus ca are o anume verva ... si atat; mi-a trimis doua carti electronice, asa ca mi-a 
confirmat ceea ce intuisem, mai ales cu ale sale eseuri-tablete dintr-o carte pe care sper sa o primesc 
spre mai calma desfatare. Aceasta carte, careia i-as reduce titlul si as reedita-o (!), as numi-o cumva 
cu o sintagma care sa contina "palia"... (Ciudat, ca Palia este un posibil etimon al numelui 
Octavian Paler!) ... Dan Orghici este un filosof deghizat in inflorituri prozo-poematice, 
un intelept practician (?), un Noica intors in urbe? Un impatimit dinspre Goga (dolorism ardelenesc 
cu carul!), dar si Blaga, dar si Radu Stanca, dar si Paler. 
Mini textele incluse aici de mine sunt din cartea pdf, in care Orghici este povestas hatru, un pic 
adiind in duhul cimitirului vesel de la Sapanta. Sper sa stim mai indeaproape unul de altul.

Eugen Evu;
Despartiri de plural sau Iesiri din sistem; Deva; Editura Polidava, 2010

-----------------------------------------



   Textul care frige pe timp de inghet

In cautarile sale gnoseologice, autorul isi gaseste echilibrul in bratele credintei, aceasta devenindu-i 
sursa de viata si indemn. Dupa indelunga zbatere si intensa traire, ramane pur si imaculat in fata 
vicisitudinilor, perfectiunea spre care tinde neafectandu-i insa instinctul de autoaparare, care-l 
ajuta sa treaca prin jungla formata din semenii sai.

Sublimul si grotescul care formeaza lumea inconjuratoare, sunt percepute exact, sunt diferentiate 
si disecate, autorul dorindu-si sa gaseasca si gasind efectiv un panaceum universal pentru salvarea 
tuturor sufletelor: crestinismul.

Pentru a fi scriitor, exista o conditie sine qua non: sa poti sa-ti transformi gandurile, emotiile 
si trairile in cuvinte. Iar Dani face acest lucru intr-un mod desavarsit. El nu cauta cuvintele potrivite, 
ele ii apar fara efort, crescand ca un bulgare de zapada, maturizandu-se rapid si atingand apogeul. 
De aceea, nu intamplator, volumul incepe cu eseul "Cuvantul": "La inceput era cuvantul, (o spune chiar 
de la inceput Apostolul Ioan) iar omul (creatie divina si cel lasat sa stapaneasca), a luat cuvantul 
si l-a pus pe o tablita. Asa s-a nascut scrisul!"

"Cuvantul ramane cuvant si nu va putea nimeni si nimic sa-l opreasca din al lui curs. El frate e cu 
timpul, ne este dat odata cu prima suflare, iar totodata cu ultima ne este luat".

Calatorind prin lumea imaginara a viselor, scriitorul constata ca uneori nu visele devin realitate 
ci realitatea devine atat de incredibila incat usor poate fi confundata cu visul, iar clipele vietii 
devin "clipe de rumegus - traire sau drum regasit".
Chiar daca, daruindu-ne din propria-i viata, autorul ajunge uneori sa exclame: "Ma simt gol si sarac, 
atat de gol si de sarac, saraca goliciune!", se regaseste in noianul de intrebari ce-l inconjoara 
si revenind pe pamantul fertil al cunoasterii de sine isi simte iarasi "sufletul, acea parte stranie 
ce-ti da aripi, iubire sau ura".

Iar sufletul sau este deschis pentru bucuriile si durerile tuturor: "nu vreau sa fiu altceva decat 
sunt si sa stii ca desi ma dor durerile altora, eu tot am sa scriu despre ele atat cat oi mai fi".

Ca sa scrii despre opera lui Dan Orghici trebuie s-o citesti, s-o recitesti si apoi sa ai curajul 
sa incerci sa te ridici la nivelul scrierilor sale, deoarece el a primit un dar pe care 
nu l-au primit multi: spiritualizarea.

Nu mi se pare nimic mai concludent decat propriile-i cuvinte:
"Traiesc cu crezul ca suntem compusi din aceleasi
materii ca stelele, doar ca noi nu stim cum sa ardem.
Uneori caut, alteori gasesc"

Ileana-Lucia Floran, editor
prefata volumului "Izvoare de timp sub trunchi de vremuri"

 -----------------------------------------


   Dan ORGHICI marturiseste:

"Scriu de multa vreme, dar cel mai fidel cititor al meu a fost focul; am ars tot ce am scris, 
pana in anul 2005." (...) "scriu pentru ca am ceva de spus" (...) "Scriu pentru ca asa simt." (...)

"Sunt un suflet ce vrea sa zboare..." (...) "Sunt pragmatic dar totodata sunt si un visator. 
Iubesc frumosul, admir ce este de admirat, dar nu ma inchin decat in fata lui Dumnezeu."

Emotionanta marturisire... din suflet as zice... Cert e ca omul si scriitorul Dan Orghici, are ceva 
de spus: "Cand tacere se aude, in linistea din interior, nu imi place sa o sparg cu ciocanul. Nu trec 
pe rosu la semafor, nu trag in pianistul ce nu-si interpreteaza opera, nu mor din cauza mucegaiului, 
ascult ce altul spune, chiar de nu-i dau dreptate."

"Drum de piatra" deschide selectia compozitiilor literare, in care un evident contrast dintre sensul 
denotativ si sensul conotativ este individualizat cu dibacie artistica de catre autor, prin sensuri 
multiple si trimiteri la rapoarte distincte de expresie.

"Tumult de ape ce curg incet tot anul, fir ce pare un joc de copil. O data in an firul devine fluviu, 
iar fluviul se varsa-n marea de pietre, pietre de apa insetate, ce vor sta carutasilor in drum. Drum 
pavat cu pietre, pietre moi de apa, ce se sparg sub greutatea zilelor ce trec. Durere ce se aude 
ca un trosnet de piatra sparta in drum."...

"Iubire de piatra de apa insetata, ciocnire ce divide, impartire ce reda la urma urmei tot praful 
din drum. Iubire ce doare caci fracturile dor, iar piatra se frange in doua apoi in mai multe, pana 
ajunge un fir de nisip. Nisip de piatra. Piatra, piatra-nsetata de apa, iubire, 
durere, rupere, praf in drum." (Drum de piatra)

Momentul de sinceritate al omului Dan Orghici culmineaza in coordonatele unei expresii literar-artistice 
minutios elaborate a scriitorului Dan Orghici, dand nastere unei diversitati proprii spiritelor de adancime 
si de sinteza, dar si a unei disponibilitati artistice care completeaza unitar tehnica.

"Imi este dor, un dor nebun, dupa clipa ce tocmai a trecut. A fost clipa in care te strangem in brate, 
dor nebun dupa absolut. Mi-e tare dor de drumul tare si plin de praf de la tara pe care mergem mana-n mana, 
doar eu si tu. De talpile roase de pietrele moi, ce parca... plamadite din aluatul bunicii, ar fi lespezi 
ce stau de-a valma pe margini de rau." ...

"Multe clipe mai trec pe langa noi. Eterna trecere din timp, la timp, dar prea se duce clipa ce mai acu' 
fost-a langa noi. De multe ori ma- ntreb, unde se duc? Lacrimi de suflet semanate pe stropi din roua 
de durere. Viscere. Visare de inceput ce nu se va sfarsi vreodata.

Ma-ntreb, unde se duc?

Coli albe acoperite de clipele ce tocmai au trecut. Unde se duc?

Nuanta, poate de trecere, pe care nu vrei sa o simti facand probabila, orice necesitate. 
La ce mai ai nevoie sa gandesti?!

Se duc?

Nu clipa pleaca.

Duc clipe care au trecut, pe umeri garbovi, pe parul carunt. Dar mai ales, duc clipa petrecuta in mine, 
o duc cu mine, o pun poate in locul celor doi dinti cazuti, dintii din fata." (Zumzet de tristete)...

"Ne nastem ca o flacara. Din doua bucati de materie, noi oamenii ne nastem din parinti, iar focul 
din ciocnirea unei bucati de metal si o piatra, avand intre ele o scoarta de muschi de copac uscata, 
pe care bunicii o mai numeau si iasca. Venit-au chibriturile la foc. La oamenii mai vechi decat 
chibritul, venit-a roata."(Arderi degeaba)

"Arderi degeaba? Cred oare in ele? Transpuneri de stari sufletesti ce te fac sa gandesti de doua ori 
inainte de a te apuca sa scrii. Dar ce fac? Scriu si vorbesc despre mine la persoana a nu stiu catea, 
de parca ar fi vorba despre un altul. Nu de alta, dar ma uit la mine cel ce scriu si ma gandesc la cel 
pe care il vrea Uniunea Scriitorilor. Sunt un provincial ca si multi altii, asta sunt si ata vietii 
s-ar putea sa ma duca in alta parte, dar si acolo unde voi fi, tot eu voi ramane." (Arderi degeaba) ...
"V-ati fi dat seama ca energia nu este doar electrica. Dar asta este crezul meu. Pacat ca unii mai 
cred ca totul incepe si se termina cu Arderi Degeaba." (Arderi degeaba)

Adina-Cristinela Ghinescu; Florilegiu - proza; Editura EMMA; Orastie
Pseudo-prefata

-----------------------------------------


   Jurnalistul Dan Orghici

Perioada petrecuta in redactia Expresului de Orastie s-a constituit intr-una extrem de bogata sub 
aspect publicistic, dar nu numai, ea oferindu-mi posibilitatea de a colabora cu o serie de autori, 
gazetari sau scriitori, pasionati atat de munca depusa cat si de spatiul cultural in care isi 
desfasurau activitatea, respectiv zona Orastiei.

Printre cei pe care am avut bucuria sa-i cunosc si care m-au onorat cu colaborarile adresate 
redactiei, s-a numarat si DAN (Gheorghe Constantin) ORGHICI, autorul unor interesante materiale si cel 
care, dupa plecarea mea din fruntea redactiei, a preluat conducerea publicatiei. Perioada colaborarii 
noastre mi-a ramas in amintire prin materiale trimise de DAN (Gheorghe Constantin) ORGHICI, materiale ce 
acoperea o plaja larga de domenii, dar care aveau un numitor comun. Fie ca era vorba despre scurte stiri 
sau notite, despre articole de informare sau interviuri, despre eseuri ori despre bucati de proza, autorul 
conferea, voluntar sau involuntar, adevarate valente literare fiecarei scrieri. Avea (si are inca, bineinteles) 
un stil de redactare a materialelor ce se afla la granita dintre literatura si publicistica, cu o usoara 
inclinare a balantei spre primul domeniu. Stilul nu e intotdeauna privit cu indulgenta (multi afirma ca ar 
trebui transata o prapastie intre literatura si publicistica), insa ofera un farmec aparte publicatiilor care 
se incumeta sa-l adopte, mai ales ca, in perioada actuala conteaza, sau ar trebui sa conteze, 
mai mult modul in care oferi informatia decat rapiditatea cu care o faci publica.

Cunoscandu-i experienta profesionala, in calitate de redactor sau colaborator al mai multor publicatii 
(redactor al revistei literare online "Visul", al revistei "Repere Culturale" Orastie; al ziarului 
"Expresul de Orastie", al publicatiei crestine "Calea, Adevarul si Viata"; colaborator al ziarul 
"Expresul de Hunedoara" si al "Gazetei de Hunedoara"), dar si pe cea editoriala el este si autorul unor 
volume, precum Vise (ne)insemnate, Orastie, 2005, Izvoare de timp sub trunchi de vremuri, Orastie, 2009, 
Florilegiu-proza scurta, coautor, Orastie, 2010, Despartiri de plural sau iesiri din sistem-antologie, 
coordonator Eugen Evu, coautor, Deva, 2010).

Daniel I. Iancu
redactor-sef al publicatiei Expresul de Orastie in perioada aprilie-iunie 2009

 -----------------------------------------


   
Cand am pus in practica idea de a infiinta Expresul de Orastie,am contat pe colaborarea unor oameni 
priceputi in ale scrisului. Asa a inceput colaborarea cu Dan Orghici,la inceput ca redactor apoi 
ca redactor sef. Articolele sale pline de continut au dat consistenta publicatiei.

Tordeki Eugen

Director si initiatorul ziarului Expresul de Orastie 

-----------------------------------------



   Marturiile unui suflet neobosit

Pentru orastieni, si nu numai, cartea d-lui Dan Orghici Fumuri de "palian" reprezinta o marturie 
de suflet care ne face sa vedem orasul Paliei asemenea unui lacas de cultura cu radacini adanc infipte 
in pamant pur romanesc, burgul Paliei fiind asa cum il prezinta autorul "Orasul in care traiesc cu aerul 
bonom de odinioara, orasul meu pierdut in praf de istorie, vag parfum de lacrimioare in amestec fara 
noima de praf de molii si un usor iz de carte veche, cam asta e. [...] Orasul meu, binecuvantat loc, ce 
parca-i strajuit de munti, pastreaza in amintirea strazilor vechi durerea sufletelor pierdute pentru 
libertatea, pe care in zilele tarzii ale toamnei, copacii o plang. Cladiri obosite de timp ce stau 
pe strazi si parca strajuie linistea absenta a orasului, frunze-n furtuni neobosite, care 
zboara pe deasupra fruntii batrane a acestuia ca niste fantome. Praf cu aer de noblete, praf de anticariat.

Scriitura se constituie ca o punte de legatura intre trecut, prezent si viitor, caci "amintirea trecutului 
este ca o piatra de hotar pentru viitor. Nu poti merge mai departe, in cunoastere, de nu te uiti la semnele 
pe care inaintasii le-au lasat" afirma Dan Orghici. Cuvintele cartii ne indeamna sa cinstim istoria noastra, 
sa ne pretuim cultura, sa ne intarim credinta in Dumnezeu. Scoala - ca o floare deschisa spre lumea 
intelepciunii - este preamarita. Dascalii si parintii sunt in opinia autorului ingerii pazitori ai copiilor, 
cei ce fac ca visele pruncilor pe care ii indruma sa se deschida ca niste flori de recunostinta ce vor 
continua sa dezvolte maretia locului in care s-au nascut.

Lacasele de cultura - bibliotecile, bisericile, casa de cultura, scoala, muzeul, editurile reprezinta 
pepiniere in care orastienii fac ca numele Paliei sa nu fie uitat, deoarece mintea si sufletul
celor inzestrati cu intelepciune duc mai departe setea de cunoastere.
Poeti, scriitori, artisti plastici, folcloristi, personalitati stiintifice, tinere sperante din orasul 
Cosinzenei alaturi de mici intreprinzatori, dar si oameni politici, toti sunt amintiti in cartea 
d-lui Orgihici, deoarece ei sunt animati de dorinta de libertate, democratie sau patriotism. Aceste 
calitati ale celor mai de seama personalitati orastiene vor reprezenta puncte de plecare, dar si modele 
pentru generatia viitoare, caci trebuie sa recunoastem faptul ca societatea romaneasca duce in prezent 
lipsa de modele. Din acest punct de vedere initiativa autorului de a prezenta personalitati locale nu 
poate fi decat laudabila. Mergand, pe drum in sus cu Mantuitorul Isus" autorul conchide ca in viata, 
sufletul omului se deschide spre credinta adevarata, lasand lectorului maxima "Nimic fara Dumnezeu", 
indemn ce ar trebui urmat de toti oamenii pentru a trai in lumina cea adevarata. Sunt amintite astfel 
numeroase momente din viata religioasa a Orastiei, ce se creioneaza ca indemnuri la credinta.

Spirit civic neobosit, autorul biciuieste tarele lumii in care traieste si mai ales neputinta concetatenilor 
sai care uita adeseori ca omul este o fiinta sociala. Stilul devine pamfletar, observatiile sarcastice 
se contureaza ca dorinte la schimbarea in bine. Ancorat in realitatea timpurilor in care traieste autorul 
nu poate fi indiferent la schimbarile din viata politica.

El acuza politicienii de paie, ironizeaza sau deplange figurantii de carton din societatea 
romaneasca si din conducerea locala, insa nu uita sa preamareasca omul ales ce respecta slujba 
sa pentru binele poporului. Abordeaza de asemenea si problematica votului, indeamna oamenii 
sa participe activ la viata politica.

Cu siguranta spiritul neobosit al carcotasului cu "fumuri de palian" este mereu in cautarea 
de inaltare spirituala, caci "omul cauta mereu fericirea, dar unde o gaseste? Sufletul sau este 
insetat de aceasta cautare, dar pentru a o gasi trebuie sa fie intelept..." . Indemnul meu pentru autor 
este sa ramana asemenea lui Sisif, fericit in eternitatea muncii sale, indraznet ca Icar, dar mai ales 
sa-si pastreze mereu iubirea pentru locul natal. Oriunde il vor purta pasii ii doresc sa regaseasca mereu 
drumul spre Itaca, fiindca va fi implinit doar "inapoi la Orastie, acolo unde s-a nascut timpul".
Cartea Fumuri de "palian" nu se putea incheia mai bine decat cu o reflexie a ceea ce reprezinta Orastia 
pentru autor sau poate pentru fiecare din noi: "Avem oameni minunati, care pusi la treaba, ar scoate mult 
din dansii, avem scriitori, pictori, muzicieni, editori, fotografi, dar nu avem o revista orastiana. Avem 
cantareti minunati de diferite genuri muzicale, pe scene avem doar romante si muzica populara. Avem 
dansatori si trupa de teatru, aveam candva. Avem o Casa de Cultura (ce-i drept, arata ca acu' 100 de ani). 
De ce nu o punem in valoare? Oare de ce nu se uita nimeni in ograda confratilor 
de la alte asezaminte de cultura din judet? [...]

Avem tineri dornici de afirmare, dar cine sa-i bage in seama daca nu au afinitati populare si populiste. 
Ne lipseste, categoric, cultura artei, ne lipsesc cenaclurile, acele minunate locuri de intalnire si 
formare ale actului cultural. Nu avem grandoarea culturii, deoarece totul se face dispersat si fara 
finalitate, iar actul de cultura la care nu este invitat un om politic sa si vorbeasca, nu se regaseste. 
Petrecerile mondene ce se doresc spectacole cu iz politic, preschimba zi de zi actele culturale 
transformandu-le in divertisment ieftin, in circ de prost gust. Lansarile de carte sunt ceva la care 
trebuie sa fiu de fata (poate da o carte gratis). Teatru si film vedem in alte localitati sau poate 
mai bine la televizor; de este vreo galerie de arta plastica, ma duc ca sa ma vada lumea".


Dimulescu Rodica
Redactor - corector al publicatiei "Buna ziua, Orastie"

-----------------------------------------



   Nota de cititor

Imi este greu sa scriu despre cartile pe care le-am citit - prefer sa le port in suflet, sa ma gandesc 
la ele, sa le trimit mai departe in lume. Imi este greu sa scriu despre oamenii langa care 
traiesc - prefer sa ii vad in fiecare zi, sa schimbam saluturi si zambete, contopindu-ne toti 
in freamatul bland al orasului.

si iata ca acum asta incerc sa fac - sa scriu despre o carte si despre un om care ne-a cuprins 
pe toti in paginile ei. Pe cei maturi, impacati cu putinul pe care l-au facut, pe cei aflati la 
inceput de drum, cu curajul si credinta lor ca vor putea face mai mult, cei care alerga si cei care 
merg incet, cei care viseaza si cei care nu mai cred in vise, profesorul si muncitorul ... noi, 
oamenii acestui oras linistit si cuminte. Am recunoscut strazile, bisericile, locurile si oamenii, 
am regasit zgomotul de fiecare zi al orasului si linistea atator inserari, micile denivelari din 
pavaj, cafenelele, tristetile provinciale. Si intrebarile care ne framanta pe fiecare 
dintre noi, nelinistile si sperantele pe care le purtam ascunse fiecare in suflet.

Poate ca acum, dupa ce am devenit personajele vii ale acestei povesti vom putea sa ne privim unii 
pe altii cu mai multa intelegere, iubind impreuna orasul care ne invaluie pe toti in "Fumuri de Palian".

Cornelia Pistol

----------------------------------------