Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” organizează în data de 10 decembrie 2015, începând cu ora 16.00, la Galeriile de Artă ale municipiului Hunedoara, un eveniment cultural de excepție: lansarea volumului intitulat Interviuri hunedorene, semnat de cunoscutul și apreciatul dascăl și scriitor Mihai Petre.

Volumul cuprinde o serie de interviuri, dialoguri cu profesori din școli hunedorene și cu scriitori din Hunedoara. Mihai Petre este o autoritate în învățământul hunedorean, un nume apreciat și respectat, atât pentru calitățile deosebite de dascăl, cât și pentru lucrările al căror autor este. 

S-a născut la 19 iulie 1949, în com. Suteşti, jud. Vâlcea. A urmat Liceul Teoretic din Drăgăşani şi a absolvit Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca, Secţia Română-Franceză, ca şef de promoţie (1972). A obţinut doctoratul în filologie cu teza „Toponimie urbană românească” (1983). Între anii 1972 și 1974, a fost profesor la Şcoala Generală Nr. 3 din Hunedoara, la Liceul Sanitar Hunedoara (1974-1991) şi la Liceul „Iancu de Hunedoara” (din 1991). Între 1998 și 2007, a fost profesor de limba română şi metodică la Colegiul de Institutori Deva, de pe lângă Universitatea de Vest Timişoara şi director al Departamentului Perfecţionare din cadrul Centrului „Eudoxiu Hurmuzaki”, pentru românii de pretutindeni, de pe lângă Ministerul Educaţiei Naţionale (1999-2000). A participat la examenul de selecție a tinerilor români din regiunea Cernăuți, Ucraina (1998 și 1999), pentru acordarea burselor de studiu în România. A coordonat grupul de profesori din regiunea Cernăuți, Ucraina, în august 1999, în excursia metodică prin județul Hunedoara. A ocupat funcţia de inspector şcolar general-adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara (2002-2005). „Profesor Evidenţiat”, în 1987. A obţinut Ordinul Meritul pentru Învăţământ în grad de comandor, în 2004. Redactor-şef la revista „Semne” din Deva (2001).

A colaborat cu articole, studii și eseuri la revistele: „Limba română”, „Ardealul literar și artistic”, „Semne”, „Vatra”, „Studii și Materiale de Onomastică”, „Confluențe lingvistice”.

Dintre lucrările semnate Mihai Petre amintim: Limba română prin teste grilă pentru admiterea în învăţământul superior, Deva, 1999; Limba şi literatura română pentru examene de capacitate, Deva, 2000 (în colaborare); Introducere în toponomia urbană românească, Deva, 2001 (prima lucrare care abordează, în literatura de specialitate de la noi, problemele teoretice ale acestei discipline lingvistice, relevând importanța toponimelor urbane pentru istoria, geografia, etnografia, psihosociologia oricărui spațiu urban); Toponimie urbană hunedoreană, Timișoara, 2012 (lucrare apreciată pentru erudiția informației, pentru dimensiunea și concepția integratoare a unui studiu interdisciplinar, privind numele de locuri din toate orașele și municipiile județului Hunedoara); Urbanonimie hunedoreană-particularităţi şi perspective, Cluj-Napoca, 2013 (completează seria lucrărilor de acest fel, luând în discuție alte aspecte interesante și neabordate până acum: toponimia minieră, toponimia castelană, fenomenul de blocaj urban etc.).Volumul Interviuri hunedorene este structurat în două părți. Prima parte este consacrată unor dialoguri ample și documentate cu profesori, colegi de breaslă precum Gheorghe Alimpesc, Viorel Avram, Mihai Barbu, Gilbert Danciu, Iuliu Deldegan, Dumitru Lațcu, Cristian Lunel, Viorel Lupu, Grațian Ordean, Ioan Silvestru, Gheorghe Șincu. În opinia autorului, exprimată în prefața volumului, aceștia au fost aleși ca interlocutori deoarece sunt veritabile „repere profesionale și morale” care „au marcat cu lumina cunoașterii, a adevărului și a frumosului foaia de parcurs a elevului ajuns muncitor, medic, jurist, artist, politician, dar – mai ales – Om… Contestați de foarte multe ori, și-au dus crucea alegerii unei profesii pentru care au simțit chemarea de a lucra cu copilul, această fragilă ipostază a omului…

Partea a doua este dedicată literaturii și slujitorilor ei hunedoreni, scriitorilor Raisa Boiangiu, Eugen și Ioan Evu, Nicolae Szekely. Sunt dialoguri aprofundate, cu întrebări menite să dezvăluie cât mai bine personalitățile și creația acestor îndrăgiți scriitori și artiști formați și afirmați în orașul Hunedoara.

Comunicat Biblioteca Județeană Ovid Densușianu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Inapoi Sus