Adresându-se cu predilecție unui public format din elevi de colegiu/liceu, și această prezentare, ca și precedentele (dedicate reginelor Elisabeta și Maria), și-a propus să completeze cunoștințele de istorie dobândite în școală și să aducă informații noi. Bazată pe o minuțioasă documentare, pe selectarea riguroasă a detaliilor semnificative din viața celor două regine, prezentarea a scos în evidență și rolul monarhiei în istoria recentă a României. Spre deosebire de primele două regine, care au trăit în România și au contribuit, fiecare în felul ei, la propășirea și afirmarea țării lor de adopție pe care au iubit-o profund, reginele Elena și Ana au avut traiectorii diferite, au trăit în epoci de o mare complexitate, dar ambele au fost devotate necondiționat fiului și, respectiv, soțului lor, Regele Mihai I al României. Soarta ambelor regine a fost marcată de exil, de ani grei în care au fost obligate să stea departe de țara pe care nu au încetat s-o iubească.
Fiică a regelui Constantin al Greciei și a principesei Sofia a Prusiei, Elena a devenit în 1920 soția regelui Carol al II-lea al României, căsătorie în urma căreia, la 25 octombrie 1921, s-a născut viitorul rege Mihai. Vitregia sorții i-a hărăzit exilul în trei rânduri, începând cu vârsta de 14 ani. Căsătoria cu regele Carol al II-lea a fost marcată de suferință și umilințe, ceea ce a determinat divorțul și al doilea exil, la Florența. După instaurarea comunismului, regina Elena și-a urmat fiul într-un ultim lung exil terminat în anul 1982 când a murit la Lausanne, în Elveția.
A doua regină, soția regelui Mihai, regina Ana, fiica prințului de Bourbon-Parma și a prințesei Margaret a Danemarcei, este o personalitate remarcabilă, cu o tărie de caracter deosebită, cu o viață exemplară. A fost alături de soțul ei în toți anii grei ai exilului ce au urmat alungării din România a regelui Mihai, la 30 decembrie 1947.
Genealogia ei coboară în ramurile caselor regale daneză și portugheză. A luptat în al Doilea Război Mondial și, asemenea reginei-mame, Elena, a avut mereu o atitudine antifascistă fără echivoc. De altfel, regina Elena s-a implicat în operațiuni concrete de salvare de la deportare a mii de evrei din Cernăuți și Transnistria, în timpul Holocaustului, merite pentru care a fost distinsă post mortem, în 1993, cu titlul de „Drept între Popoare” acordat de statul Israel celor care au fost alături de evrei și i-au ajutat în anii cumpliți ai prigoanei antisemite.
Cele două femei extraordinare prezentate cu acest prilej se înscriu cu cinste și pe merit în frumoasa galerie de personalități feminine românești, în șiragul de doamne și domnițe, cu viețile lor înscrise în cronici: de la Oltea Doamna, la Doamna Stanca, de la Maria de Mangop și Voichița, la Elena Cuza, Elena Văcărescu și Martha Bibescu. S-a putut constata, și din această prezentare, cât de bogată în personalități remarcabile este istoria României, ce caractere puternice și ce modele etice găsim în galeria marilor oameni, dar și a femeilor remarcabile care fac parte din istoria noastră.
Ori de câte ori facem cunoștință cu biografia unei personalități, ne impresionează trăsături de caracter care fac ca aceste personalități să fie adevărate modele etice, repere morale demne de urmat. Tărie de caracter, demnitate, patriotism profund, altruism, spirit de sacrificiu, consecvență sunt doar câteva dintre aceste trăsături care, în cazul reginelor Elena și Ana, se găsesc la ele cu asupra de măsură și stârnesc admirație și respect.
Prezentarea acestor două importante femei din istoria recentă a României a adus informații deosebite care vor putea să întregească tabloul personalităților românești cu un rol deosebit în momente-cheie ale ultimilor ani.
Ca de obicei, la finalul prezentării, au fost adresate întrebări celor din sală, răspunsurile corecte, care au demonstrat interesul și atenția, fiind răsplătite cu frumoase premii constând în diplome și cărți oferite de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.
Sebastian Bara
Ultimele comentarii