Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și Curtea Veche Publishing organizează în ziua de 20 mai 2016, ora 1700, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, o întâlnire cu psihologul și psihoterapeutul Gáspár György care, cu această ocazie, își va prezenta și la Deva volumul de debut intitulat „Copilul invizibil”, apărut la Curtea Veche Publishing.
Autorul cărții este membru fondator și președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și membru al Colegiului Psihologilor din România, este psiholog clinician şi psihoterapeut relaţional, având specializare în hipnoza clinică, psihoterapia de familie şi psihoterapia integrativă. Profesează în domeniul sănătăţii relaţionale de peste zece ani. În cadrul Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie coordonează programul de formare în psihoterapia familiei şi e responsabil pentru dezvoltarea strategiei de colaborare europeano-americană în domeniul psihologiei şi al psihoterapiei relaţionale. Este pasionat de psihologie și, în cabinetul său din Bucureşti, acordă servicii de consiliere şi psihoterapie pentru copii, adolescenţi şi adulţi, cupluri şi familii.
Așa cum precizează autorul, cartea „Copilul invizibil” este „o invitație la descoperirea de sine cu ajutorul stării de mindfulness sau de prezență conștientă, scrisă pentru părinți și viitorii părinți. Realitatea ne arată că trauma călătorește în timp, nu se oprește la o singură generație, iar procesarea experiențelor noastre negative este o dovadă de prețuire de sine și respect față de copiii, nepoții și strănepoții noștri. Pentru că ceea ce nu vindecăm noi sunt răni pe care le lăsăm moștenire urmașilor noștri. (…) Cartea îi ajută pe părinţi să-şi îmbunătăţească relaţia cu propria persoană, mai întâi. Abia apoi îşi pot îmbunătăţi şi relaţia cu propriii copii. Este o carte de autocunoaştere şi dezvoltare personală, unde sunt prezentate câteva dintre cele mai eficiente teorii atunci când vine vorba de interacţiunea părinte-copil, cu exemple din viaţa personală a autorului şi din psihoterapiile desfăşurate în cabinet.”
Cartea lui Gáspár György a produs o veritabilă revelație în mediul specialiștilor în psihiatrie. Printre numeroasele personalități care au salutat această carte, prezentăm opinia Doctorului Daniel J. Siegel, profesor de psihiatrie la Şcoala de Medicină UCLA, cercetător în domeniul interacţiunilor familiale şi al ataşamentului: „Copilul invizibil îi invită pe părinţi să descopere metodele esenţiale prin care îşi pot ajuta copiii să crească frumos — punând accent pe înţelegerea de sine a părinţilor. Unul dintre cei mai relevanţi predictori ai dezvoltării unui copil provine din maniera în care părintele său caută, având mintea deschisă, conexiunea emoţională cu propriul său copil interior. Această carte se bazează pe ştiinţă şi e plină de sfaturi practice, menite să-i ajute atât pe copii, cât şi pe părinţi, să evolueze.”
Dintre specialiștii români, Aurora Szentágotai Tătar, profesor doctor la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, are la rândul ei cuvinte de aprecirere: „Cartea oferă informaţii fundamentate ştiinţific privind relaţia dintre părinţi şi copii, într-o manieră plăcută, uşor de înţeles. Ea le va fi utilă nu doar părinţilor şi viitorilor părinţi, ci şi tuturor celor care vor să‑şi înţeleagă mai bine relaţiile cu ceilalţi. Cititorii vor afla în ce fel aceste relaţii pot fi îmbunătăţite şi îmbogăţite, prin adoptarea unui stil de viaţă caracterizat de acceptare, de respect şi de trăirea din plin a prezentului.”
Ultimele comentarii