Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat în luna decembrie 2016, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, o activitate cultural-educativă cu tema „Personaje misterioase ale istoriei – 100 de ani de la moartea lui Rasputin”.

Această activitate marchează împlinirea unui secol, la 17 decembrie 1916, de la moartea acestui personaj care a avut o influență deosebită asupra familiei ultimului țar al Rusiei, Nicolae al II-lea.

Prezentarea personalității lui Rasputin s-a făcut printr-un material documentar în care au fost punctate principalele momente din viața acestuia, precum și personalitățile în preajma cărora a trăit și pe care, într-o măsură sau alta, le-a influențat. Publicului prezent la această manifestare, în mare parte elevi de gimnaziu, i s-a prezentat o foarte documentată selecție de imagini și texte care au pus în lumină complexitatea personalității misticului rus Rasputin. Ca și cu alte prilejuri, și de această dată am ales spre prezentare un personaj care nu se studiază la orele de istorie, un personaj despre care se cunoaște foarte puțin.

În Rusia începutului de secol XX, în atmosfera efervescentă ce anunța Revoluția bolșevică din octombrie 1917, Grigori Rasputin a dispus de o forță de atracție ieșită din comun prin care a reușit să pătrundă în cele mai înalte sfere ale puterii, fiind cel mai influent personaj din preajma soției țarului. Această influență a fost cu atât mai mare cu cât Rasputin se considera tămăduitor, iar unicul fiu al cuplului imperial, țareviciul Alexei, suferea de hemofilie.

În jurul acestui personaj s-au țesut numeroase legende, realitatea istorică în legătură cu adevărata lui activitate, cu adevăratele lui scopuri, nefiind elucidată nici în ziua de azi. Pentru a i se curma influența devenită nefastă la curtea imperială, Rasputin a fost asasinat în mod spectaculos în ziua de 17 decembrie 1916, la Sankt Petersburg. Peste un an, dinastia Romanovilor se prăbușea sub loviturile bolșevicilor.

Toate acestea au fost prezentate pe larg în materialul realizat, un material menit să contribuie la cunoașterea unui personaj despre care istoricii nu și-au spus încă ultimul cuvânt. Literatura, muzica, poezia au aflat suficiente surse de inspirație din controversata figură a lui Rasputin, figură indisolubil legată de istoria Rusiei.

Credem că istoria trebuie cunoscută cu toate tainele și părțile ei umbroase, întunecate, neelucidate, de aceea pregătim astfel de evenimente care vin să completeze cunoștințele pe care elevii  le dobândesc la orele de istorie. În acest fel ne îndeplinim rolul nostru de importantă instituție de cultură și suntem bucuroși că interesul publicului, al tinerilor, față de astfel de manifestări este din ce în ce mai mare.

Ca de obicei, la finalul prezentării, celor prezenți li s-au adresat întrebări din materialul pe care l-au urmărit, cele mai bune răspunsuri fiind recompensate cu premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană.

Sebastian Bara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus