Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, în parteneriat cu Institutul „Confucius” din Sibiu, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, continuă proiectul început în anul 2013, proiect cultural-educativ ce are drept componentă centrală organizarea de cursuri de limbă și cultură chineză și Taichi la Deva.
Cursurile sunt gratuite, cei interesați putând să se înscrie, personal, pe baza actului de identitate, la secretariatul Bibliotecii Județene, în perioada 1 martie – 27 mai 2016.
Cursurile vor începe în ziua de 3 octombrie 2016.
“Interesul pentru civilizația și cultura chineză, pentru artele specifice acestei țări, pentru istoria și economia Chinei a fost tot mai mare și un public tot mai numeros ni s-a alăturat în acești trei ani de când am demarat parteneriatul. Cererile de înscriere la cursurile de limba chineză sunt tot mai numeroase și provin de la oameni de toate vârstele și de diverse profesii”, spune managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara.
Sunt disponibile 100 de locuri pentru cursul de limbă și cultură chineză și 50 de locuri pentru cursul de Taichi.
“Cei care vor parcurge aceste cursuri vor avea avantajul și privilegiul de a se familiariza cu limba chineză, cu simbolistica ei specifică, vor cunoaște din ce în ce mai bine cultura, civilizația și o bună parte din tradițiile poporului chinez”, consideră managerul Bibliotecii Județene.
Facebook
YouTube
RSS