18.01.2016,  19:45:58 | 0 comentarii | 302 vizualizari
La bibliotecă / Mica Unire
de Ziarul Vaii Jiului
Ca în fiecare an, şi de această dată, Unirea Principatelor Române - 24 ianuarie 1859 - va fi sărbătorită şi onorată de către Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva cu o suită de manifestări menite să reînvie un moment de o importanţă crucială în istoria patriei.
 
Publicul căruia ne adresăm va fi format din tineri, elevi de la şcolile din Deva, care vor serba împreună ziua Micii Uniri. 
Cu steaguri tricolore în mâini, zeci de elevi vor străbate, în ziua de 22 ianuarie 2016, începând cu ora 0945, strada 1 Decembrie 1918, cu un popas simbolic în faţa plăcii memoriale de pe clădirea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, locul hotelului în care a poposit domnitorul Alexandru Ioan Cuza în 22 februarie 1866, în drumul său spre exil. Coloana de tineri va intra apoi în curtea Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, unde se va dansa tradiţionala Horă a Unirii, una dintre cele mai îndrăgite melodii patriotice româneşti, un cântec care nu cunoaşte vârstă şi care a fost iubit de zeci de generaţii de români. 
După acest moment, în Sala de Lectură a Bibliotecii, va urma o evocare intitulată Alexandru Ioan Cuza, Domnul Unirii, la care vor lua parte elevi ai claselor III-IV. Ca de obicei, în finalul prezentării, vor fi adresate întrebări, iar răspunsurile corecte vor fi recompensate cu premii constând în diplome şi cărţi oferite de Biblioteca Judeţeană.
Fără îndoială, şi în acest an, Ziua Unirii Principatelor Române va aduce la bibliotecă un mare număr de prieteni, de tineri doritori să cunoască istoria României.   
Ioan Sebastian BARA

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


     7 plus 3   = ?  

Diverse




Booking.com




Publicitate
Provident Romania - Premium
Miniprix.ro
Newsletter