De peste trei ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva face parte dintr-un parteneriat cultural, alături de Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, Universitatea „Lucian Blaga” și Institutul „Confucius” din Sibiu, parteneriat ce are drept scop familiarizarea publicului hunedorean cu civilizația și cultura chineză, cu tradițiile, obiceiurile și limba acestei țări cu o istorie milenară. Pe lângă cursurile de limba chineză care se organizează sistematic și sunt tot mai solicitate, activitățile culturale au devenit o prezență obișnuită în cadrul acestui parteneriat.
Apropierea de cultura și civilizația chineză se face cel mai ușor și mai eficient prin cunoașterea îndeaproape a tradițiilor și obiceiurilor prietenilor noștri chinezi, prin cât mai multe momente petrecute împreună. O astfel de ocazie este cea mai mare sărbătoare din calendarul chinezesc, Anul Nou. Astfel, la începutul lunii februarie, împreună cu partenerii noștri, am sărbătorit la Salle d’Or din incinta Deva Mall, intrarea în Anul Nou Chinezesc, Anul Maimuței de Foc, care începe la 8 februarie.
Este o sărbătoare îndrăgită, așteptată de chinezi cu bucurie și speranță atât în țara lor, cât și în orice colț al lumii unde există comunități chineze. Este o sărbătoare ce își are originea în legenda budistă potrivit căreia 12 animale s-au prezentat în fața Împăratului de Jad (șobolan, bivol, tigru, iepure, dragon, șarpe, cal, oaie, maimuță, cocoș, câine și porc) și fiecare lună a anului a fost numită după numele câte unui animal. De atunci, potrivit legendei, fiecare om născut sub semnul unuia dintre animalele calendarului va împrumuta ceva din caracteristicile și comportamentul acestuia. Anul Nou care începe în luna februarie 2016 se află sub semnul Maimuței de Foc și, de acea, cei născuți în anul acesta vor fi veseli, energici, întreprinzători, curioși, abili și diplomați.
Numit și Sărbătoarea Primăverii, Anul Nou Chinezesc este un prilej de entuziasm și exuberanță, organizare a unor serbări de amploare, marcate de veselie, culoare și bună înțelegere, urările care se fac fiind de noroc, viață lungă și fericire.
La Deva, manifestările dedicate Anului Nou Chinezesc, Anul Maimuței de Foc, au fost foarte variate și atractive. După cuvintele de întâmpinare adresate unei foarte numeroase asistențe de către Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, prof. Gheorghe Ioan Mihuț, Directorul Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, și prof. univ. dr. Song Shaofeng, Directorul Institutului „Confucius” din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a urmat un program atractiv care a fost o adevărată călătorie în universul fascinant al culturii chineze.
Expoziția de caligrafie și pictură chinezească a fost o adevărată demonstrație a tehnicilor tradiționale care se practică de mii de ani în China: delicate desene în tuș, realizate cu pensula sau cu penița, ideograme care închid în ele sensuri ce își așteaptă descifrarea, toate au fascinat un public curios, interesat, care a pus întrebări prietenilor chinezi despre tainele scrierii chineze. Această expoziție va putea fi admirată până la data de 14 februarie în cadrul Filialei Nr. 5 a Bibliotecii Județene – Colțul Chinezesc, aflată în incinta complexului Deva Mall, etajul doi.
Despre varietatea impresionantă a obiceiurilor și tradițiilor chinezești a vorbit oaspetele nostru, prof. Zhao Qi, care a invitat asistența într-o călătorie plină de farmec în lumea unor obiceiuri străvechi, dar care și-au păstrat prospețimea și nu încetează să fascineze pe oricine.
Parada costumelor tradiționale chinezești Qipáo a fost o explozie de culoare, de grație și ingeniozitate, care a smuls aplauzele pline de admirație ale celor care au venit să serbeze cu noi Anul Nou Chinezesc.
Muzica nu putea lipsi de la o sărbătoare a bucuriei și dragostei de viață, iar formațiile Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva, formația camerală „Armonia”, condusă de prof. Flavius Demian și formația de muzică ușoară condusă de prof. Călin Sân, au interpretat piese din repertoriul muzicii tradiționale și ușoare chinezești, o muzică armonioasă, cu ritmuri pline de viață.
Manifestările consacrate Anului Nou Chinezesc au fost deschise tuturor celor care au dorit să cunoască mai îndeaproape cultura și obiceiurile unui popor care nu încetează să ne impresioneze prin civilizația lui milenară.
Anul Nou Chinezesc, Anul Maimuței de Foc, a fost un excelent prilej de a ura prietenilor noștri chinezi să aibă parte numai de bucurii în noul an, să aibă zile frumoase, împlinite și să aibă întotdeauna puterea de a trece peste orice obstacol cu zâmbetul pe buze. I-am sigurat pe colaboratorii noștri că proiectul început împreună va fi an de an mai bogat și va aduce alături de noi tot mai mulți prieteni doritori să pătrundă în profunzimile unei culturi și ale unei civilizații extraordinare cum este civilizația chineză.