La început de aprilie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat cea de-a XI-a ediție a manifestării cultural-educative „Ziua Internațională a Cărții pentru Copii”, în cadrul căreia au fost premiați câștigătorii concursurilor „Dacă aș fi scriitor…” și „Dacă aș fi ilustrator…”.
De câțiva ani, a intrat în tradiția Bibliotecii Județene să organizeze aceste atractive concursuri pentru elevii din ciclul primar, o incitantă competiție ce are ca scop principal formarea deprinderii de a citi, dezvoltarea imaginației, stimularea creativității și cultivarea talentului literar și artistic.
Concursul „Dacă aș fi scriitor…” a constat în mai multe etape: cu câteva luni înainte, elevilor din ciclul primar li s-au comunicat titlurile unor povești din literatura română și universală, cunoscute și îndrăgite, pe care copiii au fost invitați să le recitească, să-și pună fantezia la încercare și, pe baza lor, să rescrie povestea pe care au ales-o din cele recomandate. În felul acesta, aflați în ipostaza de scriitor, copiii au refăcut povestirea, au regândit întâmplările și au condus firul acțiunii fiecărei povești după cum le-a dictat talentul și imaginația. Ceea ce a rezultat este o nouă variantă a poveștii. Juriul, format din bibliotecari, citeşte toate aceste creaţii ale copiilor şi le premiază pe cele mai bune.
Concursul „Dacă aș fi scriitor…” s-a desfășurat pe două categorii de vârstă:
- pentru clasele I și a II-a;
- pentru clasele a III-a și a IV-a.
Anul acesta, au fost selectate opt povești și basme: Albă ca Zăpada, Cei trei purceluși, Hansel și Gretel, Harap Alb, Mica Sirenă, Rățușca cea urâtă, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte și Tom Degețel.
Criteriile pe care s-a bazat decizia juriului au fost legate de originalitate, imaginație, creativitate, fără a neglija aspectele legate de corecta folosire a limbii române. De asemenea, s-a urmărit exprimarea cursivă, coerentă, cu folosirea unor figuri de stil adecvate şi cu păstrarea elementelor specifice basmului.
Cu acest prilej a fost organizat și concursul „Dacă aş fi ilustrator…”, în cadrul căruia elevii din ciclul primar au realizat o copertă de carte pornind de la titlul uneia dintre poveştile menționate mai sus. Lucrările prezentate au trebuit să conţină o ilustraţie reprezentativă pentru povestea aleasă şi elementele de identificare a unei cărţi.
Concursul „Dacă aș fi ilustrator…” a avut două secțiuni:
- pentru clasele pregătitoare, I și a II-a;
- pentru clasele a III-a și a IV-a.
Școlile care au luat parte anul acesta la cele două concursuri cu prilejul Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii, 2 aprilie, data de naștere a scriitorului Hans Christian Andersen, au fost: Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, Colegiul Național Sportiv „Cetate” Deva, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva, Școala Eco Europeană „Andrei Șaguna” Deva, Școala Primară Banpotoc, Școala Primară „Samuel” Deva.
Câștigătorii concursului „Dacă aș fi scriitor…” au fost următorii:
Secțiunea: Clasele I și a II-a
Premiul I: Iulia Denisa Tălmaciu, clasa I A Step by Step, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva
Albă ca Zăpada
Îndrumător: Prof. Viorica Cosma și Carmen Tripon
Premiul II: Andrei Șerban Vladimirescu, clasa a II-a A, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva
Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
Îndrumător: Prof. Corina Daciana Oprițoiu
Premiul III: Mihai Perț Alexandrescu, clasa a II-a Muzică, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva
Mica Sirenă
Îndrumător: Prof. Norina Jupanschi
Mențiune: Andrada Kovacs, clasa I B, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva
Cei trei purceluși
Îndrumător: Prof. Gabriela Răfăilă
Mențiune: Alexandra Eșș, clasa a II-a Muzică, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva
Cei trei purceluși
Îndrumător: Prof. Norina Jupanschi
Secțiunea: Clasele a III-a și a IV-a
Premiul I: Dariana Amelia Dehelean, clasa a IV-a, Școala Primară Banpotoc
O altă Albă ca Zăpada
Îndrumător: Prof. Tatiana Iacob
Premiul II: Miriam Hațegan, clasa a IV-a, Școala Primară „Samuel” Deva
Tom Degețel
Îndrumător: Prof. Corina Rusu și Daniela Sisoev
Premiul III: Paula Ana Miron, clasa a III –a A, Școala Eco Europeană „Andrei Șaguna” Deva
Anotimpul speranței
Îndrumător: Prof. Ramona David
Mențiune: Alin Alexandru Cozac, clasa a III-a C, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva
Albă ca Zăpada
Îndrumător: Prof. Maria Luminița Ebâncă
Mențiune: Maria Jurca, clasa a III-a, Colegiul Național Sportiv „Cetate” Deva
Hansel și Gretel
Îndrumător: Prof. Daciana Muntean
Câștigătorii concursului „Dacă aș fi ilustrator…” au fost următorii:
Secțiunea: Clasele pregătitoare, I și a II-a
Premiul I: Luca Kiș, clasa a II-a, Școala Primară „Samuel” Deva
Cei trei purceluși
Îndrumător: Doina Olivia Suciu
Premiul II: Alexia Roberta Szabo, clasa I A, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva
Albă ca Zăpada
Îndrumător: Prof. Cristina Claudia Crișan
Premiul III: Ioana Maria Demian, clasa a II-a Plastică, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva
Tom Degețel
Îndrumător: Prof. Elena Daniela Marinescu
Mențiune: Richard Crișan, clasa pregătitoare Step by Step, Școala Eco Europeană „Andrei Șaguna” Deva
Cei trei purceluși
Îndrumător: Prof. Ramona Oltean și Adina Farca
Mențiune: Diana Maria Ilie, clasa a II-a Step by Step, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva
Mica Sirenă
Îndrumător: Prof. Luminița Edu și Irina Mane
Secțiunea: Clasele a III-a și a IV-a
Premiul I: Erika Mucsi, clasa a IV-a C, Școala Eco Europeană „Andrei Șaguna” Deva
Hansel și Gretel
Îndrumător: Prof. Ionela Toader
Premiul II: Stacey Bold, clasa a IV-a, Colegiul Național Sportiv „Cetate” Deva
Mica Sirenă
Îndrumător: Prof. Adela Nicola
Premiul III: Adelina Szekely, clasa a III-a A, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva
Mica Sirenă
Îndrumător: Prof. Geanina Gheșescu
Mențiune: Bianca Denisa Cazan, clasa a IV-a A Step by Step, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva
Hansel și Gretel
Îndrumător: Prof. Mihaela Godeanu și Gabriela Trif
Mențiune: Rebeca Streulea, clasa a IV-a D, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva
Albă ca Zăpada
Îndrumător: Prof. Daniela Șteopan
Manifestarea a fost presărată cu momente teatrale oferite de îndrăgitele actrițe Isabela Hașa, Cristina Lazăr și Mara Hașa, momente alcătuite pe baza scenetelor Triconferința și Robinson Crusoe. Cu talentul lor deosebit, ne-au demonstrat că satira, umorul de bună calitate și fabulele fac casă bună cu muzica plină de antren.
Ne face mare plăcere să vedem că, an de an, concursurile Dacă aș fi scriitor… și Dacă aș fi ilustrator… atrag un număr mare de participanți și pentru asta le mulțumim inimoaselor doamne învățătoare care s-au ocupat de acești minunați copii și i-au călăuzit în lumea fascinantă a slovei. An de an cunoaștem copii talentați, copii care se bucură de toată prețuirea noastră și, de aceea, i-am premiat cu mare drag. Suntem siguri că, peste ani, unii dintre ei vor ajunge fie scriitori, fie artiști plastici, și își vor aminti cu plăcere și nostalgie de aceste concursuri care au fost prima treaptă a afirmării lor.
Festivitatea de premiere s-a încheiat, ca în fiecare an, cu o frumoasă paradă a costumelor reprezentând personaje din poveştile aflate în concurs.