Ca în fiecare an, și de această dată, Unirea Principatelor Române - 24 ianuarie 1859 - va fi sărbătorită și onorată de către Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva cu o suită de manifestări menite să reînvie un moment de o importanță crucială în istoria patriei.

Publicul căruia ne adresăm va fi format din tineri, elevi de la școlile din Deva, care vor serba împreună ziua Micii Uniri.

Cu steaguri tricolore în mâini, zeci de elevi vor străbate, în ziua de 23 ianuarie 2017, începând cu ora 0945, strada 1 Decembrie 1918, cu un popas simbolic în fața plăcii memoriale de pe clădirea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, locul hotelului în care a poposit domnitorul Alexandru Ioan Cuza în 22 februarie 1866, în drumul său spre exil. Coloana de tineri va intra apoi în curtea Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, unde se va dansa tradiționala Horă a Unirii, una dintre cele mai îndrăgite melodii patriotice românești, un cântec care nu cunoaște vârstă și care a fost iubit de zeci de generații de români.

După acest moment, în Sala de Lectură a Bibliotecii, va urma evocarea Unirii de la 24 ianuarie 1859, la care vor lua parte elevi ai claselor III-IV. Ca de obicei, în finalul prezentării, vor fi adresate întrebări, iar răspunsurile corecte vor fi recompensate cu premii constând în diplome și cărți oferite de Biblioteca Județeană.

Tot aici va fi amenajată și o expoziție de carte cu tematica Unirii de la 1859, cărțile prezentate făcând parte din patrimoniul Bibliotecii Județene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus