Iubitorii de sport, de ciclism în mod deosebit, au avut din nou prilejul de a se întâlni cu Alin Bonța cu ocazia lansării cărții, la deja tradiționalul loc destinat acestor evenimente, Salle d’Or din incinta Deva Mall.
De formație inginer mecanic, Alin Bonța este managerul unei firme ce oferă servicii de tipărire în sistem digital. Pasionat de sport, a luat parte la mai multe concursuri de semimaraton și maraton la Paris, Berlin, Viena, Ljubljana, Budapesta. La fel de mult îndrăgește și ciclismul, pasiune pe care a fructificat-o printr-o extraordinară călătorie pe două roți în Munții Pirinei, sudul Franței și Catalonia, călătorie imortalizată în cartea „Cu bicicleta prin Pirinei” și, acum, printr-un foarte recent tur pe bicicletă al insulei Corsica.
Cartea reprezintă o relatare extrem de savuroasă și de captivantă a acestei fascinante călătorii pe două roți, ilustrată cu numeroase fotografii color care sunt tot atâtea îndemnuri la călătorie, o călătorie descrisă cu rigoarea unui jurnal.
Odată deschisă cartea lui Alin Bonța, facem cunoștință rând pe rând, după ce părăsim portul italian Livorno, cu localități corsicane al căror nume ne este familiar – Porto Vecchio, Ajaccio, Bastia –, cunoaștem oameni, vedem peisaje, simțim și noi vântul și adierea mării. Și toate acestea, grație stilului extrem de plăcut, de direct și firesc pe care îl are autorul, grație grijii de a imortaliza fiecare detaliu, de la un nor la un vas cu flori în lumina serii. Ceea ce răzbate, însă, din fiecare rând al cărții este bucuria, voluptatea extraordinară a pedalatului, dorința de a străbate trasee dificile care pun la încercare voința, capacitatea fizică a bicicliștilor. Alin Bonța știe să transmită și cititorului această puternică pasiune a sa pentru bicicletă, astfel încât și cititorul face o minunată călătorie pe drumuri corsicane, prin munți sălbatici și de-a lungul țărmului de mare, sub cer albastru sau printre stropi de ploaie.
Este demn de remarcat faptul că textul cărții nu este nici pe departe doct, cu veleități de ghid, autorul nu ne transmite informații istorice, geografice, nu face o etalare obositoare de cunoștințe. Dimpotrivă, cartea se adresează pur și simplu sufletului nostru, Alin Bonța ne ia parcă lângă el și ne așază la masă alături, să gustăm un meniu corsican, să bem bere împreună și să admirăm peisajul de o frumusețe care taie literalmente respirația.
Este, în același timp, o carte a curajului, a perseverenței, a tenacității și a ambiției de a urma un ideal, de a umple zilele vieții cu lucruri plăcute trupului și sufletului. Cu siguranță, și această carte, ca și precedenta, va stârni în mulți dintre noi dorința de a lua ghidonul unei biciclete și de a face lungi și plăcute călătorii, de a trece peste orice obstacol și de a culege din plin plăcerile pe care le oferă ciclismul.
Cititorii vor face și ei, conduși cu mare bucurie de către autor, o minunată călătorie pe drumurile insulei Corsica, vor descoperi frumuseți unice, vor cunoaște oameni puternici și plini de temperament, vor face popasuri și vor gusta din bucătăria corsicană, vor admira răsărituri și apusuri de soare în acest colț de lume de un pitoresc aparte. Dar mai presus de toate, vor înțelege ce înseamnă să fii pasionat de ceva, să găsești bucurii în descoperirea unor locuri noi, cu oameni noi și obiceiuri interesante.
În finalul întâlnirii, Alin Bonța a oferit autografe și a stat îndelung de vorbă cu numeroșii săi prieteni care au dorit să afle amănunte despre această nouă călătorie pe bicicletă.
Ultimele comentarii