Semn de prețuire pe care Biblioteca Județeană îl dăruiește cunoscutului scriitor, la ceas aniversar.

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 24 mai 2017, ora 17.00, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, un eveniment cultural special dedicat celei de-a 70-a aniversări a poetului, prozatorului și eseistului Ion SCOROBETE.

Cu această ocazie, celui sărbătorit i se va oferi biobibliografia alcătuită de Biblioteca Județeană, lucrare care detaliază viața și activitatea scriitorului.

Ion Scorobete s-a născut la 26 mai 1947 în satul Meria, din Ținutul Pădurenilor, județul Hunedoara. Este absolvent al Școlii de Biblioteconomie și al Facultății de Drept din cadrul Universității Bucureşti. Este avocat și președinte al Fundaţiei Culturale „Traian Vuia”.

A debutat în literatură cu un grupaj de versuri în revista timișoreană „Orizont” (1973), iar editorial cu volumul de versuri „Geometria zăpezii”, Timișoara (1993). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A înfiinţat Fundaţia Culturală „Traian Vuia” şi a editat corespondenţa inventatorului român, precum şi un volum de eseuri despre viaţa şi creaţia lui Traian Vuia, opera acestuia făcând obiectul unui travaliu al cărui rezultat este şi trilogia „Decolarea”, din care a apărut volumul „Zbor interior”. A colaborat la cele mai importante reviste de cultură din România: „Orizont”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Familia”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”, „Argeș”, „Steaua”, „ProSaeculum”, „Poezia”, „Scrisul românesc”, „Banat” etc. Este  autorul a peste 20 de volume de versuri, proză scurtă, romane și eseuri.

Despre creația lui Ion Scorobete au scris printre alții: Lucian Vasiliu, Cornel Ungureanu, Radu Ciobanu, Luminiţa Marcu, Mircea Bârsilă, Mircea Dinutz, Alexandru Ruja, Emanuela Ilie, Lucian Alexiu, Maria Nitu, Eugen Evu, Dumitru Hurubă, Lucian Gruia, Adrian Tion etc.

Biobibliografia intitulată „Ion Scorobete, scriitorul de la Meria” este semnul de prețuire pe care Biblioteca Județeană îl dăruiește cunoscutului scriitor, la ceas aniversar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus