COMUNITATE

Caravana scriitorilor hunedoreni în comuna Rîu de Mori (A)

Caravana scriitorilor hunedoreni în comuna Rîu de Mori (A)

În data de 15 februarie 2017, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat o întâlnire cu locuitorii comunei Rîu de Mori, în cadrul proiectului „Caravana scriitorilor hunedoreni”.

A fost o mare bucurie pentru noi, reprezentanți ai Bibliotecii Județene și scriitori din județul nostru, să ne aflăm în mijlocul iubitorilor cărții din această comună.

Am fost prezenți aici pentru a oferi acestor oameni prilejul să se întâlnească cu scriitori reprezentativi din județul Hunedoara, personalități cunoscute în lumea literară românească și care ne fac cinste. Ne-au însoțit poeta Paulina Popa și scriitorul Constantin Stancu.

Astfel, iubitorii de literatură din comună au putut să fie cât mai aproape de acești scriitori talentați, dăruiți cu har, care ne-au oferit cărți de poezie, de proză, eseuri, cărți care ne îmbogățesc spiritual.

Prin acest demers al nostru, prin acest proiect cultural numit „Caravana scriitorilor hunedoreni”, dorim să aducem scriitorii cât mai aproape de cititorii lor, dorim ca ei să câștige noi cititori, dorim ca cercul iubitorilor de lectură să fie cât mai larg.

Dialogurile cu scriitorii au ca scop familiarizarea cu procesul creației literare. Publicul va afla cum se scrie o carte, cât efort și câtă trudă presupune alcătuirea unei cărți cu adevărat valoroase.

 

Cei prezenți la eveniment au putut auzi fragmente din cărți citite chiar de către autorii acestora, au fost într-un contact nemijlocit cu poeta Paulina Popa și scriitorul Constantin Stancu, care le-au devenit și mai apropiați, și mai îndrăgiți.

This slideshow requires JavaScript.

Publicul prezent a putut vedea că în spatele unui nume de pe coperta unei cărți, un nume care poate până acum nu le-a spus nimic, se află un creator, se află un om plin de sensibilitate, un scriitor care dorește ca mesajul său să ajungă la cât mai mulți cititori. Numărul acestor cititori sporește și datorită unor întâlniri de genul celei desfășurate în comuna Rîu de Mori.

Numărul mare în care locuitorii comunei au venit la întâlnirea cu literatura dovedește interesul de care se bucură poeta Paulina Popa și scriitorul Constantin Stancu, dovedește faptul că lectura nu se află nicidecum în declin, în ciuda avantajelor internetului, ci ea este o preocupare mereu prezentă în viața membrilor comunităților.

Cei doi scriitori au venit aici cu toată deschiderea, cu tot sufletul, dornici să le fie cunoscute creațiile, dornici să facă și ei cunoștință cu cititori care le apreciază cărțile.

La final, reprezentanții Bibliotecii Județene au făcut o promisiune locuitorilor comunei Rîu de Mori, aceea de a reveni și de a aduce în fața oamenilor de aici și alți scriitori, la fel de valoroși.

Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva,

Ioan Sebastian Bara

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

3 × 2 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

AG Weinberger

AG Weinberger, în concert la Teatrul de Artă Deva

HunedoaraMea.ro20 februarie 2017
cupa big fm

“Cupa BIG FM a liceelor la fotbal”, la a VIII-a ediție. Vezi programul competiției

HunedoaraMea.ro19 februarie 2017
muzeu deva

Recital muzical și coregrafic, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva

HunedoaraMea.ro17 februarie 2017
nicolae crepcia

La aniversarea poetului Nicolae Crepcia (A)

HunedoaraMea.ro17 februarie 2017
IF

Un oaspete drag la Deva: actorul Ion Dichiseanu (A)

HunedoaraMea.ro14 februarie 2017
biblioteca judeteana

Poetul Nicolae Crepcia, aniversat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro13 februarie 2017
ion dichiseanu

Actorul Ion Dichiseanu lansează la Deva două cărți autobiografice. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro7 februarie 2017
anul nou chinezesc

Anul Cocoșului de Foc, întâmpinat la Deva (A)

HunedoaraMea.ro1 februarie 2017
menada muzeu

O statuetă de bronz descoperită la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, exponatul lunii februarie la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva

HunedoaraMea.ro1 februarie 2017

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Copyright © 2015 Hunedoaramea.ro - Toate drepturile rezervate