La sfârșitul lunii martie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat cea de-a XII-a ediție a manifestării cultural-educative „Ziua Internațională a Cărții pentru Copii”, în cadrul căreia au fost premiați câștigătorii concursurilor „Dacă aș fi scriitor…” și „Dacă aș fi ilustrator…”.
De câțiva ani, a intrat în tradiția Bibliotecii Județene să organizeze aceste atractive concursuri pentru elevii din ciclul primar, o incitantă competiție ce are ca scop principal formarea deprinderii de a citi, dezvoltarea imaginației, stimularea creativității și cultivarea talentului literar și artistic.
Concursul „Dacă aș fi scriitor…” a constat în mai multe etape: cu câteva luni înainte, elevilor din ciclul primar li s-au comunicat titlurile unor povești din literatura română și universală, cunoscute și îndrăgite, pe care copiii au fost invitați să le citească sau să le recitească, să-și pună fantezia la încercare și, pe baza lor, să rescrie povestea pe care au ales-o din cele recomandate. În felul acesta, aflați în ipostaza de scriitor, copiii au refăcut povestirea, au regândit întâmplările și au condus firul acțiunii fiecărei povești după cum le-a dictat talentul și imaginația. Ceea ce a rezultat este o nouă variantă a poveștii. Juriul, format din bibliotecari, citeşte toate aceste creaţii ale copiilor şi le premiază pe cele mai bune.
Concursul „Dacă aș fi scriitor…” s-a desfășurat pe două categorii de vârstă:
- pentru clasele pregătitoare, I și a II-a;
- pentru clasele a III-a și a IV-a.
Anul acesta, au fost selectate opt povești și basme: Cenușăreasa, Crăiasa zăpezii, Degețica, Fata babei și fata moșului, Motanul încălțat, Prâslea cel voinic și merele de aur, Prințesa și bobul de mazăre, Ursul păcălit de vulpe.
Criteriile pe care s-a bazat decizia juriului au fost legate de originalitate, imaginație, creativitate, fără a neglija aspectele legate de corecta folosire a limbii române. De asemenea, s-a urmărit exprimarea cursivă, coerentă, cu folosirea unor figuri de stil adecvate şi cu păstrarea elementelor specifice basmului.
Cu acest prilej a fost organizat și concursul „Dacă aş fi ilustrator…”, în cadrul căruia elevii din ciclul primar au realizat o copertă de carte pornind de la titlul uneia dintre poveştile menționate mai sus. Lucrările prezentate au trebuit să conţină o ilustraţie reprezentativă pentru povestea aleasă şi elementele de identificare a unei cărţi.
Concursul „Dacă aș fi ilustrator…” a avut două secțiuni:
- pentru clasele pregătitoare, I și a II-a;
- pentru clasele a III-a și a IV-a.
Școlile care au luat parte anul acesta la cele două concursuri, cu prilejul Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii, 2 aprilie, data de naștere a scriitorului Hans Christian Andersen, au fost: Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, Colegiul Național Sportiv „Cetate” Deva, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva, Școala Primară „Samuel” Deva.
Câștigătorii concursului „Dacă aș fi scriitor…” au fost următorii:
Secțiunea: Clasele pregătitoare, I și a II-a
Premiul I: Alexia Lița, clasa a II-a Step by Step, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva
Cenușăreasa
Îndrumători: Prof. Viorica Cosma și Carmen Tripon
Premiul II: Neemia Muntean, clasa a II-a B, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva
Vulpea păcălită de urs
Îndrumător: Prof. Gabriela Dana Răfăilă
Premiul III: Adrian Grigoraș, clasa a II-a B, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva
Motanul încălțat
Îndrumător: Prof. Gabriela Dana Răfăilă
Mențiune: Bianca Cătană, clasa a II-a Step by Step, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva
Degețica
Îndrumători: Prof. Viorica Cosma și Carmen Tripon
Mențiune: Matei Măgureanu, clasa a II-a, Școala Primară „Samuel” Deva
Motanul încălțat
Îndrumător: Prof. Edith Gogu
Secțiunea: Clasele a III-a și a IV-a
Premiul I: Iosia Costa, clasa a III-a Muzică, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva
Cenușăreasa
Îndrumător: Prof. Norina Jupanschi
Premiul II: Andrei Valentin Bungiu, clasa a IV-a A, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva
Aventura magică
Îndrumător: Prof. Ramona Elena David
Premiul III: Lucas Matei Costa, clasa a III-a B, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva
Degețica
Îndrumător: Prof. Claudia Adamescu
Mențiune: Maria Minerva Jurca, clasa a IV-a, Colegiul Național Sportiv „Cetate” Deva
Prințesa și bobul de mazăre
Îndrumător: Prof. Daciana Munteanu
Mențiune: Oana Alexia Nechifor, clasa a III-a A Step by Step, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva
Cenușăreasa
Îndrumători: Prof. Luminița Edu și Irina Mane
Câștigătorii concursului „Dacă aș fi ilustrator…”:
Secțiunea: Clasele pregătitoare, I și a II-a
Premiul I: Rareș Someșan, clasa I Muzică, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva
Ursul păcălit de vulpe
Îndrumător: Prof. Mihaela Dobra
Premiul II: Maria Andreea Ebâncă, clasa I B, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva
Ursul păcălit de vulpe
Îndrumător: Prof. Mariana Rodica Borzei
Premiul III: Luca Basarabă, clasa a II-a, Școala Primară „Samuel” Deva
Degețica
Îndrumător: Prof. Edith Gogu
Mențiune: Sorina Orășan, clasa a II-a D, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva
Cenușăreasa
Îndrumător: Prof. Viorica Iacob
Mențiune: Andreea Maria Grecu, clasa a II-a A, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva
Degețica
Îndrumător: Cristina Claudia Crișan
Secțiunea: Clasele a III-a și a IV-a
Premiul I: Andrei Vladimirescu, clasa a III-a A, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva
Ursul păcălit de vulpe
Îndrumător: Prof. Corina Daciana Oprițoiu
Premiul II: Ioana Maria Demian, clasa a III-a Plastică, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva
Cenușăreasa
Îndrumător: Prof. Elena Daniela Marinescu
Premiul III: Daria Josan, clasa a IV-a B, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva
Cenușăreasa
Îndrumător: Prof. Oana Bondoc
Mențiune: Timeea Banciu, clasa a IV-a C, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva
Degețica
Îndrumător: Prof. Luminița Ebâncă
Mențiune: Giulia Morari, clasa a III-a A, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva
Degețica
Îndrumător: Prof. Georgiana Dan
Ne face mare plăcere să vedem că, an de an, concursurile Dacă aș fi scriitor… și Dacă aș fi ilustrator… atrag un număr mare de participanți și pentru asta le mulțumim inimoaselor doamne învățătoare care s-au ocupat de acești minunați copii și i-au călăuzit în lumea fascinantă a slovei. An de an cunoaștem copii talentați, copii care se bucură de toată prețuirea noastră și, de aceea, i-am premiat cu mare drag. Suntem siguri că, peste ani, unii dintre ei vor ajunge fie scriitori, fie artiști plastici, și își vor aminti cu plăcere și nostalgie de aceste concursuri care au fost prima treaptă a afirmării lor.
Festivitatea de premiere s-a încheiat, ca în fiecare an, cu o frumoasă paradă a costumelor reprezentând personaje din poveştile aflate în concurs.
Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva,
Ioan Sebastian Bara
Facebook
YouTube
RSS