COMUNITATE

În jurul Mării Negre cu Sabina Fati (A)

În jurul Mării Negre cu Sabina Fati (A)

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat, în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții din acest an, un eveniment cultural de înaltă ținută: întâlnirea cu jurnalista Sabina Fati, autoarea cărții „Ocolul Mării Negre în 90 de zile. Șapte țări, opt granițe și o lovitură de stat în prime-time”, carte apărută în condiții grafice deosebite la Editura Humanitas din București.

În anul 2015 a publicat cartea de mare succes „Singură pe drumul mătăsii. 80 de zile, 15.000 kilometri, 2.500 de ani de istorie”, în care relatează călătoria fascinantă, dar plină de primejdii, pe care a făcut-o prin țările Asiei, din China până în Turcia, trecând prin Kîrgîzstan, Kazahstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Iran, Azerbaidjan, Georgia și Turcia.

Cartea „Ocolul Mării Negre în 90 de zile. Șapte țări, opt granițe și o lovitură de stat în prime-time” este o fascinantă relatare a călătoriei pe care autoarea a făcut-o în jurul Mării Negre, prin toate țările riverane: Ucraina, Rusia, Georgia și Abhazia, Turcia și Bulgaria.

Pornind de la Constanța și Cetatea Albă, suntem invitați într-o fascinantă călătorie, un „Ocol al Mării Negre în 90 de zile”, ne lăsăm purtați de excepționale descrieri de la Odesa și Harkov, la Sevastopol și Ialta, la Soci și în Abhazia, apoi în Turcia de la Trabzon la Istanbul și ne terminăm călătoria la Burgas și Varna. Lectura este captivantă: impresiile personale sunt însoțite de riguroase și competente precizări istorice, completate cu nenumărate discuții cu oamenii de toate categoriile sociale și de toate vârstele pe care autoarea i-a întâlnit în această sui generis călătorie. Aceste discuții sunt relevante pentru cunoașterea și înțelegerea atmosferei, a stării de spirit a oamenilor care trăiesc în locurile prin care trece autoarea, care nu ezită să amintească și unele adevăruri dureroase, cum ar fi cele legate de prezența nefericită a armatei române la Odesa în anul 1941.

Lumea din jurul Mării Negre este o lume complexă, un univers uman greu de înțeles, o lume dominată de conflicte izvorâte în primul rând din necunoaștere. Este, cum însăși autoarea mărturisește, „un loc al nesfârșitelor dispute, al nemulțumirilor ascunse și al strategiilor războinice” al cărui peisaj   „a suferit permanent fragmentări, comasări, rupturi, dislocări, anexări”.

„Ocolul Mării Negre în 90 de zile. Șapte țări, opt granițe și o lovitură de stat în prime-time” este o veritabilă radiografie a zonei ce înconjoară Marea Neagră, un creuzet multietnic și multireligios, cu oameni peste care istoria trece nemilos: de la Darius, greci antici, romani și bizantini, până la Ecaterina cea Mare, Stalin și Erdogan. Scurta isorie a Mării Negre în date, aflată la sfârșitul cărții, o minuțioasă cronologie, este mai mult decât revelatoare.

Fiecare pagină a cărții merită un comentariu special, fiecare pagină reține atenția prin acuratețea și rigurozitatea documentării, prin întâmplările palpitante (și nu de puține ori riscante) prin care a trecut autoarea, prin stilul literar impecabil.

Călătoria este descrisă cu ochiul jurnalistului, al istoricului, al antropologului și, nu în ultimul rând, al prozatorului de mare sensibilitate.

Cu prilejul lansării acestei incintante și originale cărți, Sabina Fati a avut un dialog viu și lipsit de formalism cu iubitorii de carte prezenți în sală, la final oferindu-le autografe.

Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva,

Ioan Sebastian Bara

IF IF IF IF IF IF IF IF IF IF lansare Sabina Fati (11) lansare Sabina Fati (12)

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

sixteen − 6 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

exarhu main

Despre fericire și nu numai… (A)

HunedoaraMea.ro21 octombrie 2017
arachelian main

Decembrie ’89 pe mai multe voci (A)

HunedoaraMea.ro19 octombrie 2017
salon carte main

Salonul Hunedorean al Cărții, ediția a XVIII-a (A)

HunedoaraMea.ro18 octombrie 2017
stelele cetatii

Festivalul-concurs de muzică pop „Stelele Cetății”, la a 35-a ediție. Vezi condițiile de participare și programul evenimentului

HunedoaraMea.ro17 octombrie 2017
Afis Exarhu

Lansare de carte Răzvan Exarhu, la Salonul Hunedorean al Cărții – „Fericirea e un ac de siguranță”

HunedoaraMea.ro17 octombrie 2017
Afis SABINA FATI

Lansare de carte a jurnalistei Sabina Fati, la Salonul Hunedorean al Cărții – „Ocolul Mării Negre în 90 de zile. Șapte țări, opt granițe și o lovitură de stat în prime-time”

HunedoaraMea.ro13 octombrie 2017
Afis V. ARACHELIAN

Vartan Arachelian își lansează la Deva cartea „Scânteia vine de la Moscova”

HunedoaraMea.ro12 octombrie 2017
IF

Peste 100 de edituri, la Salonul Hunedorean al Cărții. Lansări de carte, întâlniri cu scriitori, noutăți editoriale. Vezi programul evenimentului

HunedoaraMea.ro11 octombrie 2017
marcel iures

Actorul Marcel Iureş vine la Deva pentru a asista la o proiecţie specială a filmului “Octav”, în care are rolul principal

HunedoaraMea.ro9 octombrie 2017

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Copyright © 2015 Hunedoaramea.ro - Toate drepturile rezervate