Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 18 decembrie, la ora 17.00, la Galeria de Artă din municipiul Hunedoara, un eveniment cultural deosebit: lansarea volumului intitulat „Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de… Hunedoara”, al cărui autor este scriitorul și cunoscutul dascăl de limba și literatura română Mihai Petre.
De-a lungul îndelungatei sale cariere didactice, profesorul Mihai Petre a elaborat numeroase studii și articole de limba și literatura română, de lingvistică generală și aplicată pe care le-a publicat în prestigioase reviste de profil. De asemenea, a scris cărți de specialitate destinate celor care se pregătesc pentru admiterea la liceu și la facultate, precum și importante exegeze de toponimie urbană românească, urbanonimie și toponimie urbană hunedoreană caracterizate prin înalta ținută științifică și o minuțioasă documentare.
Profesorul Mihai Petre se bucură de o notorietate deosebită în rândul generațiilor pe care le-a format de la catedră și cărora le-a insuflat gustul pentru lectură și le-a educat discernământul de a aprecia cum se cuvine o operă literară.
Mihai Petre este și autorul unui interesant volum de interviuri cu dascăli hunedoreni de ieri și de azi, Interviuri hunedorene, volum lansat în anul 2015, precum și al volumului Cretă color, inspirat din viața și atmosfera școlii românești pe care o cunoaște foarte bine.
“Volumul intitulat „Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de … Hunedoara” pune în valoare calitățile literare de necontestat ale profesorului Mihai Petre. În prima parte a cărții, sub pretextul unor discuții purtate la Corvin Caffé cu un personaj hunedorean de origine oltenească, dar și cu alți clienți ai cafenelei, sunt aduse în atenție subiecte care îl preocupă pe autor, în mod deosebit viața trecută și actuală a orașului Hunedoara, a sufletului lui care a fost Combinatul Siderurgic, dar vin în discuție și teme precum obiceiurile pădurenilor, Oltenia și oltenii, comportamentul și limbajul tinerei generații, viața politică în România de azi etc. Partea a doua a cărții cuprinde extrem de savuroase texte despre oameni și întâmplări din Oltenia, scrise în grai oltenesc, într-un stil alert, texte care duc cu gândul la farmecul poeziilor lui Marin Sorescu din ciclul La lilieci. Volumul lui Mihai Petre este o lectură captivantă ce pune în lumină excepționalul talent literar al autorului care, dincolo de meseria și vocația de dascăl, se dovedește și un prozator de certă valoare”, spune managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara.
Facebook
YouTube
RSS