Meniu

Medalion „Ana Blandiana – între viață și carte”

Cunoscuta și îndrăgita poetă va împlini, la 25 martie, 75 de ani, prilej pe care îl folosim pentru a face cunoscute publicului prezent la eveniment viața poetei, creația sa literară și implicarea civică.

 

 

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 8 martie 2017, ora 1330, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Sala „Liviu Oros”, o manifestare cultural-educativă dedicată Zilei Internaționale a Femeii, eveniment în cadrul căruia se va prezenta medalionul „Ana Blandiana, între viață și carte – 75 de ani de la naștere”.

 

Ana Blandiana a fost o prezență permanentă în librării

Ana Blandiana face parte din generația de poeți care au debutat și s-au afirmat în literatura română în deceniul al șaptelea al secolului XX. Numele ei a apărut în revistele literare românești și în volume alături de cele ale unor mari poeți ca Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Constanța Buzea, Adrian Păunescu, Cezar Baltag.

De la volumul de debut – Persoana întâia plural (1964) – Ana Blandiana a fost o prezență permanentă în librării cu volume de versuri și eseuri, a susținut sute de recitaluri de poezie în țară, a fost invitată la numeroase festivaluri literare în străinătate, a desfășurat o intensă activitate publicistică în marile reviste literare românești. Pentru curajul de a fi publicat poezii care criticau realitățile României ultimilor ani ai regimului ceaușist, a suferit rigorile cenzurii și o perioadă i s-a interzis să publice.

 

„Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței”

După decembrie 1989, Ana Blandiana s-a remarcat ca una dintre cele mai active militante pentru introducerea în România a valorilor democrației, pentru transformarea societății civile într-o puternică forță de care factorul politic să țină seama.

Împreună cu soțul ei, regretatul scriitor Romulus Rusan, a contribuit în mod hotărâtor la realizarea „Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței” de la Sighet, pentru cinstirea și conservarea memoriei sutelor de deținuți politici care au suferit și au murit în închisorile comuniste.

Prezentarea personalității Anei Blandiana va permite celor prezenți să cunoască cele mai importante momente ale biografiei acesteia, precum și impresionanta ei creație literară.

La finalul prezentării, celor prezenți li se vor adresa întrebări legate de tematica abordată, cele mai bune răspunsuri fiind răsplătite cu premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană.

 

Manager,

Ioan Sebastian Bara

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



(Stirea urmatoare) »



Lasa un raspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

*