Întâlnire cu scriitorul Gherasim Țic – lansarea romanului intitulat Meandre
Romanul Meandre – o frumoasa poveste de dragoste, o luptă între rațiune și sentimentele profunde pentru iubită
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva invită iubitorii de literatură, în ziua de 29 septembrie 2017, ora 1700, la Sala de Lectură, la o întâlnire cu scriitorul Gherasim Țic, care își va lansa recentul roman intitulat Meandre.
Un prozator care și-a cucerit publicul
Gherasim Țic este un nume binecunoscut în literatura română contemporană, un prozator care și-a cucerit publicul cititor cu romanele: Fii ai unui destin potrivnic (2002), Speranțe (2005), Tinerețe furată (2010), Destinul familiei Roibu (2014), Sonata lunii. Fericirea de a iubi și de a fi iubit (2015) și Vânătorul singuratic (2016). Născut în anul 1931 în satul Boz, comuna Brănișca, Gherasim Țic a rămas legat sufletește de această parte a Ardealului care i-a inspirat numeroase personaje din romanele sale. A fost elev la liceele „Decebal” din Deva și „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. În anii regimului comunist a suferit numeroase nedreptăți și a fost nevoit să petreacă 12 ani în închisorile din Deva, Jilava, Capul Midia, Baia Sprie, Gherla. După ieșirea din detenție, fostul deținut politic a devenit student la Filologie, limba engleză, facultate pe care a absolvit-o în 1969. Vreme de 21 de ani a fost profesor de limba engleză în diferite școli din București și a desfășurat și activitate literară, traducând 13 romane din engleză în română. După 1989, Gherasim Țic și-a valorificat întreaga experiență de viață în romanele pe care a început să le publice.
O luptă între rațiune și sentimente
Romanul Meandre are în centru figura unui intelectual, Virgil Rodeanu, profesor de istorie, ale cărui viață și carieră profesională sunt descrise de Gherasim Țic cu o impresionantă forță epică. În sufletul acestuia, spune autorul pe coperta a IV-a a romanului, „se dă o luptă între rațiune și sentimentele profunde pentru iubita sa. Până la un punct rațiunea învinge, dar, ca printr-un miracol, în cele din urmă, cei doi își împlinesc destinul.”
Acțiunea romanului, trăirile sufletești ale eroului, întâmplările prin care trece sunt și pretexte pe care autorul le folosește pentru a expune idei bine documentate despre istoria românilor, în mod deosebit a Transilvaniei, despre momentele cruciale ale acestei istorii, dar și despre tabloul politic al României de după 1990. Dincolo de frumoasa poveste de dragoste din roman, cititorul este invitat să mediteze la marile încercări la care a fost supus poporul român de-a lungul secolelor.
Întâlnirea cu prozatorul Gherasim Țic va fi și un excelent prilej de a dialoga cu acest talentat scriitor care va oferi autografe iubitorilor de literatură.
Manager,
Ioan Sebastian Bara