Evenimentul va avea loc pe 12 ianuarie.

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 12 ianuarie 2018, ora 1700, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, o emoționantă manifestare culturală dedicată dascălului, scriitorului, publicistului și omului de cultură GLIGOR HAȘA,  la împlinirea a 80 de ani de viață și peste cinci decenii de activitate literară și pedagogică.

Gligor Hașa a intrat de ani buni în galeria oamenilor de cultură din județul Hunedoara și s-a remarcat ca o personalitate de mare valoare, autor a peste 20 de volume de literatură și istorie, creator de revistă și publicist de marcă. De-a lungul întregii sale vieți, închinate profesiunii de dascăl și scrisului, s-a remarcat ca autentic și pasionat om al cetății căruia nu i-au fost indiferente frământările epocii în care a trăit, în care am trăit noi toți. Cu vorba lui care, de multe ori, i-a incomodat pe unii, Gligor Hașa nu a putut să nu-și exprime trăirile și să nu spună apăsat ceea ce are pe suflet. Este un mare și adevărat patriot, cu adevărat „suflet în sufletul” neamului său și nu a ezitat să afirme hotărât acest lucru, chiar dacă și-a atras critici și antipatii.

Cu volumele sale de proză, de versuri, eseuri, studii istorice, exegeze eminesciene, Gligor Hașa a devenit unul dintre cei mai importanți scriitori din județul Hunedoara, o personalitate puternică a cărei opinie nu poate fi ignorată. După 1989, a devenit un implicat formator de opinie, creator de gazetă și, mai ales, un competent și generos îndrumător, mentor spiritual pentru numeroșii scriitori debutanți față de care a dovedit exigență și spirit selectiv.

Nu trebuie omisă pasiunea lui Gligor Hașa față de personalitatea și creația lui Mihai Eminescu, creație pe care o cunoștea în cele mai mici detalii și nuanțe, dovadă în acest sens fiind numeroasele sale volume și exegeze dedicate poetului național. De altfel, lui Gligor Hașa îi revine paternitatea originalei sintagme „muntele fără poteci” cu care l-a caracterizat pe Mihai Eminescu.

La fel de puternică este și pasiune lui Gligor Hașa pentru istoria noastră, scriitorul avansând teorii originale cu privire la istoria dacilor și capitala acestora.

Generațiile de elevi care i-au trecut prin mâini au fost crescute în spiritul dragostei pentru limba română, pentru istoria acestui popor, pentru tot ce este peren în această ţară.

La împlinirea venerabilei vârste de 80 de ani, prietenii care îi vor fi alături își vor manifesta respectul, prețuirea și admirația față de tot cea ce a făcut omul de cultură Gligor Hașa într-o viață de om, pentru bogata moștenire pe care ne-o lasă.

Ioan Sebastian Bara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus