Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în ziua de 27 septembrie 2018, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle dʼOr, un eveniment cultural la care au fost invitați iubitorii de poezie: întâlnirea cu Dumitru Tâlvescu și cu noul său volum de versuri intitulat „Prosperia”.

Nume devenit cunoscut publicului hunedorean iubitor de literatură, Dumitru Tâlvescu este tot mai prezent în viața literară cu volume de poezie și proză bine primite de cititori și de mediul scriitoricesc.

Volumul de versuri care s-a lansat este conceput în trei părți:  Ancestralia, Universalia, Fractalia, toate fiind străbătute de un profund filon filosofic, versuri inspirate din marile teme pe care poetul le-a abordat și, de această dată, le exprimă într-o manieră esențializată: viața, credința, eternitatea, timpul. Poemele ce compun volumul sunt o expresie concretă, concludentă a talentului liric al autorului. Nu este primul volum de versuri, dar este un volum ce cuprinde poezii cu un înalt grad de spiritualitate, poezii cizelate până la esență și propuse cititorului ca subiecte de meditație.

Dintre temele propuse de poet, iubirea ne relevă un suflet tânăr, o inimă plină de dăruire și de devotament pentru ființa iubită, care devine un fel de icoană atotiubitoare și atottămăduitoare. Iubirea este transpusă în versuri de o mare bogăție de imagini, versuri care conțin esențe asemenea flacoanelor cu parfumuri tari. Cine se cufundă în lumea poeziei lui Dumitru Tâlvescu are senzația că autorul a descoperit elixirul iubirii veșnice și se bucură din plin, în fiecare clipă, de această descoperire. Se remarcă acrostihurile inspirate și reușite care aduc un plus de culoare în universul propus de Dumitru Tâlvescu.

Cu siguranță cititorii vor desluși toate valențele poeziilor din acest nou volum semnat Dumitru Tâlvescu, vor gusta frumusețea fiecărui poem, frumusețea și ineditul imaginilor cu care autorul lor pare că își face autoportretul liric.

A fost o bucurie pentru noi să primim acest nou volum de versuri semnat Dumitru Tâlvescu, un nume care s-a instalat definitiv în galeria marilor scriitori hunedoreni și, odată așezat acolo, a făcut tot ce i-a stat în putință, ca scriitor, să merite locul ocupat și să nu dezamăgească.

Dumitru Tâlvescu este un prieten bun al bibliotecii noastre, este alături de noi la toate activitățile culturale pe care le organizăm la Deva sau oriunde în județ. De aceea, bucuria noastră a fost acum cu atât mai mare pentru că este o bucurie pe care am împărtășit-o cu un prieten adevărat.

La final poetul a oferit autografe pe noul său volum de versuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus