Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura RAO din București, a organizat în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții un eveniment cultural de excepție, desfășurat sub semnul împlinirii unui secol de la făurirea României Mari: lansarea volumului aniversar purtând titlul Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri, editat de Bogdan Bucur. Autorul este doctor în sociologie, lector universitar la Departamentul de Sociologie al Facultății de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București. Volumul a apărut la Editura RAO și reprezintă a doua carte de aur consacrată Marii Uniri, prima fiind realizată în anul 1929 sub forma unui manuscris pe pergament, realizat manual, pentru serbarea a zece ani de la Marea Unire. Acest document este publicat pentru prima dată integral în ultimul capitol al volumului realizat de Bogdan Bucur, volum ce cuprinde un impresionant număr de documente și ilustrații legate de pregătirea și înfăptuirea Marii Uniri.
Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri își propune, așa cum ne spune realizatorul ei, Bogdan Bucur, „să ofere cititorului pasionat de istoria națională posibilitatea de a parcurge, prin intermediul documentelor și ilustrațiilor, întregul proces al construcției României Mari, începând cu participarea la Marele Război (1916-1919), continuând cu procedurile politico-administrative de unificare a Basarabiei (27 martie 1918), Bucovinei (28 noiembrie 1918), Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului, Maramureșului (1 decembrie 1918) și insulei Ada-Kaleh (1918-1919) cu România, și culminând cu încoronarea regelui Ferdinand I și a Reginei Maria la Alba Iulia (15 octombrie 1922)”.
Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri este un impresionant corpus de documente (acte legislative sau administrative, scrisori ale unor mari personalități din epocă, pagini întregi din presa vremii, afișe propagandistice etc.), ilustrații (fotografii, cărți poștale, desene, caricaturi), toate acestea oferind un amplu tablou al atmosferei care a premers Unirea de la 1 Decembrie 1918, înfăptuirea acestui act, precum și anii care au urmat. Sunt reînviate sub ochii cititorului imagini din provinciile istorice românești care nu mai sunt în componența statului român.
Volumul, apărut în excelente condiții grafice la prestigioasa Editură RAO, impresionează prin numărul și calitatea excepțională a documentelor pe care domnul Bogdan Bucur le-a studiat, le-a selectat și le-a ordonat, cu rigoarea omului de știință. O uriașă muncă de documentare, acribie și rigurozitate în prezentarea fiecărui document sau imagini, toate acestea ne-au îndreptățit să-l felicităm din toată inima pe editorul Bogdan Bucur pentru volumul pe care l-a dedicat Centenarului Marii Uniri.
Cine va avea curiozitatea și răbdarea de a se apleca asupra fiecărei pagini de document sau imagini din acest impresionant volum va putea să-și alcătuiască un tablou realist și obiectiv despre istoria Marii Uniri așa cum a fost, așa cum ne-o prezintă documentul, singurul „instrument” al unui istoric care se respectă. Tabloul va fi unul cu lumini și umbre, cu sinuozități, pentru că, așa cum însuși autorul ne spune, „O preocupare permanentă a acestui volum a fost respectarea riguroasă a adevărului istoric, chiar și atunci când acesta poate să fie dureros sau chiar rușinos.” Ceea ce, însă, a rezultat din tot zbuciumul anului 1918 a fost România Mare, o împlinire peste secole a visului de unitate, un proiect politic împlinit.
Fără îndoială, acest volum se va bucura de interesul unui public larg, de interesul istoricilor, al oricui dorește să știe cum au gândit și cum au acționat principalii actori care au pus umărul la făurirea noului stat românesc născut la 1 decembrie 1918.
Chiar și simpla răsfoire a celor peste 800 de pagini ale cărții ne oferă prilejul unei fascinante călătorii în urmă cu o sută de ani, călătorie în care întâlnim mari personalități ale vremii – capete încoronate, politicieni, scriitori, militari – și cunoaștem provinciile istorice românești, în special pe cele care acum nu mai aparțin României.
La finalul evenimentului, editorul Bogdan Bucur a oferit autografe pe volumul aniversar lansat la Deva.
Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva,
Ioan Sebastian Bara
Facebook
YouTube
RSS