În această toamnă, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Institutul Confucius din Sibiu, au organizat festivitatea de decernare a diplomelor absolvenților cursului de limbă chineză care au susținut examenul HSK. Aceste cursuri au reușit să atragă un mare număr de persoane, de diferite vârste și ocupații, doritoare să pătrundă tainele limbii chineze și să afle cât mai multe despre străvechea civilizație a Chinei.
Au fost adresate calde felicitări pentru promovarea în următorul an a cursurilor de limbă și civilizație chineză din partea Domnului Mircea Flaviu Bobora, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Domnului Kiszely Fabius Tiberiu, prefectul județului Hunedoara, Doamnei Maria Ștefănie, inspector școlar general, Domnului Gheorghe Ioan Mihuț, președintele Clasei Confucius din Deva, Doamnei prof. univ. dr. Wang Jiong, directoarea Institutului Confucius din Sibiu și a Domnului prof. univ. dr. ing. Constantin Oprean, președintele Institutului Confucius din Sibiu, subliniindu-se faptul că aceste cursuri au presupus un efort deosebit pe care, însă, cursanții l-au depus cu mare plăcere și cu folos.
În cadrul festivității au fost adresate mulțumiri Institutului Confucius din Sibiu cu care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva au o frumoasă colaborare, institut cu care în urmă cu cinci ani au fost puse bazele acestui ambițios și foarte frumos proiect cultural. Institutului Confucius i se cuvin cele mai calde felicitări pentru sprijinul pe care ni l-a acordat, pentru specialiștii și logistica de care au beneficiat cursanții noștri.
De asemenea, au fost adresate mulțumiri și recunoștință Consiliului Județean Hunedoara care a înțeles importanța cu totul aparte a acestui proiect și ne-a sprijinit în tot ceea ce a presupus efort financiar.
Am pornit de la premisa că limba chineză, cultura și civilizația Chinei se bucură de un interes tot mai mare din partea unui public foarte divers. De aceea, suntem plăcut impresionați să constatăm cum literalmente suntem asaltați de cereri de înscriere la aceste cursuri.
Biblioteca Județeană a încercat să fie tot timpul la înălțimea exigențelor bunei desfășurări a acestui proiect ambițios, am fost tot timpul alături de cursanți, am căutat să le oferim cele mai bune condiții de studiu.
Cursanții au marele privilegiu de a pătrunde, cu răbdare și perseverență, în tainele unei limbi deloc ușoare, cu o simbolistică specială, o limbă care le va permite să cunoască istoria, cultura, civilizația, tradițiile unei civilizații care a marcat istoria omenirii. Acum a fost traversată cu succes o etapă, pe cursanți îi așteaptă alte luni de muncă, dar efortul le va fi răsplătit pentru că vor descoperi singuri universul nesfârșit al acestei uimitoare civilizații.
Cursurile au fost predate de specialiști de elită, care au reușit să-i introducă pe cursanți în tainele limbii chineze, care au reușit să le trezească curiozitatea și dragostea pentru marea cultură a Chinei.
Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva,
Ioan Sebastian Bara
Facebook
YouTube
RSS