COMUNITATE

SALONUL CĂRȚII 2018. Profesorul Mircea Popa își lansează două volume de studii: „Avanposturi ale Marii Uniri” și „Lucian Blaga. Perspective transilvane”

SALONUL CĂRȚII 2018. Profesorul Mircea Popa își lansează două volume de studii: „Avanposturi ale Marii Uniri” și „Lucian Blaga. Perspective transilvane”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Școala Ardeleană, organizează în data de 18 octombrie 2018, ora 17.00, în cadrul celei de-a XIX-a ediții a Salonului Hunedorean al Cărții (Deva Mall, etajul trei, Salle dʼOr), un eveniment cultural de înaltă ținută: întâlnirea cu prof. Mircea POPA, reputat critic și istoric literar. Cu acest prilej, distinsul om de litere își va lansa două volume de studii: „Avanposturi ale Marii Uniri” și „Lucian Blaga. Perspective transilvane”, ambele apărute la Editura Școala Ardeleană & Scriptor din Cluj-Napoca în anul 2017 și, respectiv, 2018.

Mircea POPA este absolvent al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1960). A obținut doctoratul în filologie cu o teză despre Ilarie Chendi (1970). A debutat publicistic în anul 1963 în paginile revistei literare Steaua. A lucrat, pe rând, ca profesor, muzeograf, cercetător științific la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară al Academiei Române, Filiala Cluj, unde a coordonat importante dicționare literare și lucrări de sinteză de istorie literară.

A predat în perioada 1991-1995 cursuri de istoria presei, istoria literaturii române, istoria culturii din Transilvania și istoria cărții și tiparului la Facultatea de Istorie și Filozofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Începând din 1994 a predat la catedra de Istoria Literaturii Române de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Din 1994 a condus lucrări de doctorat în istoria literaturii române la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj-Napoca și apoi la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Este distins cu Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române; Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004); Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Comandor (2004).

Mircea Popa este autorul a peste 40 de volume de critică și istorie literară, volumul de debut fiind monografia Ilarie Chendi, apărută în 1973. Dintre cele mai importante volume, amintim:

Spaţii literare. Studii de istorie literară, 1974;

Istoria presei literare din Transilvania (în colab.), 1980;

Tectonica genurilor literare, 1980;

Introducere în opera lui Ion Agârbiceanu, 1982;

Convergenţe europene,1995;

Reîntoarcerea la Ithaca. Scriitori români din exil, 1998;

Apropieri literare şi culturale româno-maghiare,1998;

Figuri universitare clujene, 2002;

Istoria presei româneşti din Transilvania (în colab.), 2003;

Dicţionarul cronologic al romanului românesc (în colab.), 2004;

Dicţionarul general al literaturii române, I-VII (colab. şi coordonator), 2005;

Presa românească şi ideea naţională, 2006;

Lucian Blaga şi contemporanii săi, 2007;

Dicţionarul biografic al literaturii române, I-II, 2007;

Incursiuni în presa românească, 2009;

Cărţi, manuscrise, biblioteci, 2010;

De la Est la Vest. Privelişti literare europene, 2010;

Panoramic jurnalistic, 2011.

Mircea Popa a colaborat la elaborarea a numeroase volume colective
și a îngrijit și prefațat volume dedicate unor scriitori și artiști ca:  Octavian Goga, Ioan Slavici, Lucian Blaga, Cezar Petrescu, Ion Minulescu, Felix Aderca, Ion Agârbiceanu, Corneliu Coposu, Miron Pompiliu, Vintilă Horia, Constantin Nottara, George Coşbuc, Ionel Jianu, Alexei Mateevici, Ştefan Augustin Doinaş etc.

″Volumul „Avanposturi ale Marii Uniri” atrage atenția prin tematica lui inedită și extrem de generoasă, autorul făcând o amplă trecere în revistă a unor personalități din diferite domenii care au fost alături de România în momente dificile ce au premers Unirea sau în timpul realizării acesteia. Ne sunt prezentate figuri de jurnaliști, scriitori, diplomați, oameni de stat, primari, generali etc., care s-au dovedit a fi prieteni ai românilor și admiratori ai României. Se remarcă minuțioasa documentare și rigurozitatea științifică de care a dat dovadă autorul, rezultatul fiind un buchet de portrete de personalități străine, zugrăvite cu recunoștință pentru întregul sprijin acordat românilor în ceasuri de cumpănă ale istoriei lor. Pe lângă figurile unor personalități străine, cartea cuprinde și medalioane dedicate unor mari luptători pentru cauza Unirii: Vasile Lucaciu, Octavian Goga, Patriarhul Miron Cristea, Vasile Goldiș, Episcopul Clujului, Nicolae Ivan, Ion Nistor și Alexe Mateevici, „poetul limbii române”″, spune managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara.

Despre cea de-a doua carte, „Lucian Blaga. Perspective transilvane” – editată în cadrul Proiectului editorial dedicat Centenarului Marii Uniri –, autorul însuși mărturisește faptul că volumul este „… doar mica și modesta mea lacrimă de recunoștință pentru ceea ce a dat Poetul și Filosoful literaturii noastre, nemurind acest petec de pământ din Ardealul strămoșilor săi prin creația sa fără de moarte, considerată drept darul cel mai de preț pe care Ardealul unit cu Țara la 1918 l-a oferit spiritualității noastre și patrimoniului umanității”.

Despre ambele cărți, prof. Mircea Popa va vorbi pe larg publicului prezent la lansare și va acorda autografe.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

14 − 8 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

lansari mircea muthu mircea popa 01

La Salonul Hunedorean al Cărții, Editura Școala Ardeleană a fost la înălțime (A)

HunedoaraMea.ro19 octombrie 2018
concert hunedoara

Concert al Orchestrei Metropolitane București, la Castelul Corvinilor

HunedoaraMea.ro19 octombrie 2018
ovidiu argesanu 01

Cu Ovidiu Dragoș Argeșanu despre suflet, credință, drept divin (A)

HunedoaraMea.ro18 octombrie 2018
salon 2018 I main

Salonul Hunedorean al Cărții în anul Centenarului (A)

HunedoaraMea.ro17 octombrie 2018
zilele icoanei

„Zilele Icoanei”, la Deva. Expoziție de artă bizantină și concert de muzică bizantină

HunedoaraMea.ro17 octombrie 2018
parada auto

,,Retro Parada Toamnei”. Zeci de mașini de epocă, expuse la Deva

HunedoaraMea.ro17 octombrie 2018
Afis BOGDAN BUCUR

SALONUL CĂRȚII 2018. Lansarea volumul aniversar „Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri”, editat de Bogdan Bucur

HunedoaraMea.ro17 octombrie 2018
Afis MIRCEA MUTHU

SALONUL CĂRȚII 2018. Lansări de carte – profesorul Mircea Muthu: „Repere culturale transilvane II. Alte contribuții istorico-literare” și „Balcanismul literar românesc. Panoramic sud-est european. Confluențe culturale”

HunedoaraMea.ro16 octombrie 2018
telecabina deva revizie

Telecabina de la Cetatea Devei rămâne oprită

HunedoaraMea.ro15 octombrie 2018