Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează marți, 9 octombrie , la ora 18.00, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle dʼOr, un eveniment cultural dedicat unei personalități marcante a județului Hunedoara: ing. Stelian RADU, doctor în silvicultură, care va fi sărbătorit cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 90 de ani.
Cu acest prilej, Biblioteca Județeană îi va oferi biobibliografia intitulată „Stelian Radu, pasiunea de o viață: silvicultura”, lucrare amplă și bine documentată care reflectă viața și cariera profesională de prestigiu a acestuia.
“Dr. ing. Stelian Radu și-a desfășurat întreaga activitate profesională sub semnul dăruirii și pasiunii pentru silvicultură, pentru natură și conservarea acesteia. Domeniile în care a activat au fost, totodată, și tot atâtea domenii de cercetare: dendrologia; cultura plopului și a salciei; ecologia și ocrotirea naturii; silvotehnica națională; studiul și conservarea pădurilor virgine și cvasivirgine; lemnul mort și rolul lui în conservarea biodiversității din păduri; domeniul ariilor protejate, al biodiversității forestiere, conservării pădurilor virgine și cvasivirgine și arborilor remarcabili”, spune managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara.
Atât în timpul anilor activi, cât și după pensionare, meritele sale au fost recunoscute de foruri științifice de profil din țară și străinătate. Astfel, dr. ing. Stelian Radu este membru în prestigioase asociații științifice, dintre care: Societatea „Progresul Silvic” (1990); membru fondator și pe viață al „International Oak Society”, Illinois, SUA (1992); membru al Societății de Istorie și Retrologie Agrară din România – S.I.R.A.R. (1996); membru de onoare al Fundațiilor „Forêts sauvages” (2008) și „Vita Silvae Conservation” (2010), ambele din Franța.
Este membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (2012) și deține Diploma „Meritul Academic” al acestui prestigios for științific.
Este autorul a sute de articole, studii, comunicări științifice, precum și a numeroase cărți de specialitate. A fost directorul Arboretumului din Simeria la a cărui dezvoltare a contribuit în mod substanțial.
Dr. ing. Stelian Radu se bucură de aprecierea deosebită a celor mai prestigioși specialiști în silvicultură din România și din numeroase alte țări.
“Biobibliografia elaborată de Biblioteca Județeană este darul pe care instituția noastră i-l face, cu prețuire și recunoștință, la împlinirea a nouă decenii de viață”, a precizat managerul Bibliotecii Județene.
Facebook
YouTube
RSS