COMUNITATE

„American Shelf” la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva (A)

„American Shelf” la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva (A)

În ziua de 3 octombrie 2019, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, l-a avut ca oaspete pe Excelența Sa, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm. Acesta a inaugurat și la Deva „American Shelf” (Raftul American), oferind o importantă donație de carte.

Statele Unite ale Americii reprezintă pentru foarte mulți români o întruchipare a libertății, a democrației, a înaltelor valori umaniste. De aceea, este un privilegiu pentru noi să ne alăturăm celorlalte biblioteci publice din România care se bucură de „American Shelf”.

La ceremonia de inaugurare a „American Shelf” au luat parte președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, prefectul Județului Hunedoara, Kiszely Fabius Tiberiu, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Sorin Adrian Vasilescu, consilierii județeni Elena Ancuța Suciu și Marius Mutulescu, inspectorul școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, Maria Ștefănie, directori de instituții de învățământ, scriitori, jurnaliști, un foarte numeros public tânăr.

Excelența Sa, ambasadorul SUA, Hans Klemm, și-a început vizita la Biblioteca Județeană la Sala Biblionet unde a avut un dialog agreabil și deschis cu copiii participanți la proiectul CODE  Kids, club de programare informatică finanțat de Fundația Româno-Americană și implementat în România de Fundația Progress. A vizitat apoi Secția de Artă și Carte Franceză, Secția Împrumut Carte pentru Copii, Secția Împrumut și, în final, Sala de Lectură, unde a avut loc și ceremonia oficială de donație și unde este amenajat „American Shelf”.

Aici au fost aranjate cele 209 cărți în valoare de 3.057,47 dolari pe care Biblioteca Județeană le-a primit din partea ambasadorului Hans Klemm.

Cărţile donate de către Ambasada SUA au menirea să contribuie la cunoașterea culturii, civilizației și societății americane, sunt o bună sursă de familiarizare cu valorile democratice ale Statelor Unite.

„Raftul American” cuprinde lucrări de referinţă din literatură americană clasică şi contemporană, cărți de învățare și predare a limbii engleze, cărți despre geografia, istoria și politica externă a Statelor Unite. Dintre autorii prezenți pe copertele cărților donate de Ambasada SUA îi amintim pe William Faulkner, Jack Kerouac, Mark Twain, F. Scott Fitzgerald, John Steinbeck, Truman Capote.

Donația va intra în patrimoniul Bibliotecii Județene și va putea fi consultată de profesori, elevi, de publicul interesat.

Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva,

Ioan Sebastian Bara

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

nine − six =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

salon carte 2018 ziua 1 (48)

Salonul Hunedorean al Cărții 2019. Peste 130 de edituri își prezintă oferta de carte la Deva. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro11 octombrie 2019
citesti 2019 VIII main

“Citești și câștigi!” 2019. Ultima etapă de calificări din grupe. Vezi liceele calificate în optimile concursului de cultură generală

HunedoaraMea.ro10 octombrie 2019
kickbox

Demonstraţie de kickbox în Cetatea Deva

HunedoaraMea.ro10 octombrie 2019
Afis Spectacol Pisici pentru pitici

”Pisici pentru pitici”. Spectacol pentru copii la Centrul Cultural din Deva

HunedoaraMea.ro10 octombrie 2019
citesti 2019 etapa VII

“Citești și câștigi!” 2019. Etapa a VII-a de calificări. Vezi rezultatele și imagini din timpul partidelor

HunedoaraMea.ro9 octombrie 2019
main citesti 2019 VI

“Citești și câștigi!” 2019. Etapa a VI-a de calificări. Vezi rezultatele și imagini din timpul partidelor

HunedoaraMea.ro9 octombrie 2019
main citesti

“Citești și câștigi!” 2019. Etapa a V-a de calificări. Vezi rezultatele și imagini din timpul partidelor

HunedoaraMea.ro7 octombrie 2019
noaptea bibliotecilor 2019 main

Noaptea Bibliotecilor 2019 (A)

HunedoaraMea.ro6 octombrie 2019
Foto Servicii online

Servicii electronice disponibile devenilor în relația cu Primăria Deva

HunedoaraMea.ro4 octombrie 2019