Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a reluat seria de evenimente culturale desfășurate sub genericul Noaptea Bibliotecilor.
Ediția din acest an, a X-a, a avut loc sâmbătă, 2 octombrie, începând cu ora 18.00, cel mai important eveniment pregătit de organizatori fiind un concert al trupei TAXI.
De asemenea, vizitatorii au avut prilejul să cunoască numeroasele lucrări apărute sub egida Bibliotecii Județene, lucrări adunate și prezentate în cadrul expoziției „Sub egida bibliotecii…”: de la „Județul Hunedoara, monografie” și „Deva, monografie” la revista „Vox libri” și volumul dedicat Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva la împlinirea a 65 de ani de activitate.
Toate activitățile în aer liber programate pentru Noaptea Bibliotecilor s-au desfășurat în curtea Consiliului Județean Hunedoara, care a pus la dispoziția Bibliotecii Județene acest loc pentru evenimentul de sâmbătă seara.
Facebook
YouTube
RSS