Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva anunță că, din cauza creșterii alarmante a cazurilor de infectare cu COVID-19, Salonul Hunedorean al Cărții, programat în perioada 13 – 16 octombrie anul acesta, nu va mai avea loc.
„Este o hotărâre pe care am luat-o după o matură chibzuință, cu multă durere și cu regretul că nu putem oferi iubitorilor de carte evenimentul pe care îl așteptau atât de mult. Acum, însă, cu toții traversăm o perioadă grea, iar instituția noastră trebuie să dea dovadă de maturitate și de foarte multă responsabilitate pentru a nu pune în pericol sănătatea celor care ar fi dorit să vină la acest eveniment. Acest pericol ar fi fost sporit de faptul că toate manifestările legate de Salonul Hunedorean al Cărții erau programate să se desfășoare în spațiu închis, un motiv în plus de creștere a riscului de contaminare pentru organizatori și vizitatori. Nu ne pierdem speranța că vom trece cu toții peste această perioadă grea, dureroasă, și ne vom reîntâlni la următoarele ediții ale îndrăgitului nostru Salon Hunedorean al Cărții”, a declarat managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara.
Facebook
YouTube
RSS