După o nedorită întrerupere de un an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, reia seria de evenimente culturale desfășurate sub genericul Noaptea Bibliotecilor și, în ziua de 2 octombrie 2021, ora 1800, își deschide din nou porțile pentru cea de-a X-a ediție a acestei mult îndrăgite activități.
Publicul fidel al bibliotecii este deja familiarizat cu această manifestare ce are loc la fiecare început de octombrie și de fiecare dată este prezent la Noaptea Bibliotecilor pentru a lua parte la programul bogat și divers pe care l-am pregătit.
Așa cum se vede în programul manifestării, copiii se vor bucura și în acest an de o atenție specială, fiindu-le dedicate câteva ore pline de activități plăcute și pline de antren, de la teatru la jocuri în aer liber și fotografii la minut.
Nu va lipsi muzica pe care în acest an ne-o va aduce trupa Taxi, nu va lipsi nici filmul, întregul program a fost în așa fel conceput încât să facă plăcere unui evantai larg de vârste și gusturi.
Vizitatorii vor avea prilejul să cunoască numeroasele lucrări apărute sub egida Bibliotecii Județene, lucrări adunate și prezentate în cadrul expoziției „Sub egida bibliotecii…”: de la „Județul Hunedoara, monografie” și „Deva, monografie” la revista „Vox libri” și volumul dedicat Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva la împlinirea a 65 de ani de activitate.
De fiecare dată, Noaptea Bibliotecilor ne dă ocazia să prezentăm în fața prietenilor noștri fideli, în fața tuturor celor care ne trec pragul, activitatea noastră, specificul și frumusețea muncii de bibliotecar, să atragem cât mai mulți viitori prieteni ai bibliotecii. Cu siguranță, cei care vor lua parte la Noaptea Bibliotecilor vor înțelege și mai bine rolul bibliotecii noastre în viața culturală a județului Hunedoara. Copii sau adulți, ei se vor simți apropiați de această instituție a cărei primă preocupare este să fie cât mai utilă tuturor celor care aleg să fie alături de noi.
Celor care ne vor fi oaspeți la Noaptea Bibliotecilor le promitem momente plăcute pe care le-am pregătit cu foarte mult drag și responsabilitate față de toți cei care ne prețuiesc munca și au încredere în noi.
Menționăm că toate activitățile în aer liber programate pentru Noaptea Bibliotecilor se vor desfășura în curtea spațioasă a Consiliului Județean Hunedoara, spațiu care ne-a fost pus la dispoziție cu aceeași generozitate cu care această instituție ne acordă sprijin ori de câte ori este necesar.
Ioan Sebastian Bara
Da este spațioasă fiind sâmbătă mașinile de firmă vor fi în week end cu vajnicii consilieri județeni, vicepreședinți și alte categorii din consiliul județean Hunedoara șamd.