Sursa: Comunicat de presă

 A venit, a venit toamna… Și, așa cum facem deja de câțiva ani, de câteva toamne, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în prima sâmbătă a lui octombrie, deschidem larg porțile bibliotecii noastre pentru a petrece împreună o minunată Noapte a Bibliotecilor.

Este una dintre cele mai îndrăgite activități culturale organizate de bibliotecă, o activitate care atrage participanți de toate vârstele. De aceea, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva s-a străduit să alcătuiască un program cultural cât mai atractiv, cât mai divers, care să-i bucure pe cei care trec pragul bibliotecii noastre.

Încă de la început, ne-au onorat cu prezența, au fost împreună cu noi și au asistat la fiecare moment al programului domnii Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara, vicepreședinții Ion Bădin și Alin Adam Țambă, parlamentarii Natalia Intotero și Ilie Toma și consilieri județeni, care ne-au demonstrat încă o dată, prin acest gest, cum au făcut cu atât de multe alte prilejuri, că instituția pe care o reprezintă este alături de biblioteca județeană și îi acordă toată susținerea, cu încredere și generozitate. Este de remarcat faptul că toate proiectele, inițiativele și activitățile noastre se bucură de sprijinul constant pe care îl primim de la Consiliul Județean Hunedoara, sprijin pentru care mulțumim și pe care îl onorăm așa cum se cuvine, prin tot ceea ce facem.

BJH_0748

BJH_0626 BJH_0771Programul din acest an a fost alcătuit în așa fel încât să meargă la sufletul fiecărui participant la această activitate.

Primul segment al programului a fost dedicat copiilor care, timp de câteva ore, au avut posibilitatea să se bucure de momente plăcute, pline de veselie.

BJH_0493 BJH_0496 BJH_0548

Timp de o oră, copiii au avut parte de un dar oferit de bunii noștri prieteni de la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani, a cărui trupă a fost prezentă cu piesa „Frozen – Regatul de Gheață”, în regia și scenografia lui Dan Mirea, spectacol de teatru pentru copii susținut în premieră de teatrul din Petroșani, aici, la Deva. Este o foarte îndrăgită poveste pentru copii, plină de magie și farmec, în care personaje devenite celebre – Elsa, Anna, Olaf, renul Sven și alții la fel de cunoscuți – i-au purtat pe copii într-un tărâm plin de vrajă. Actorii care au dat viață personajelor au fost la mare înălțime, intrând cu talent și dăruire în pielea personajelor, spre marea bucurie a celor mici. Curtea Consiliului Județean Hunedoara, unde a avut loc spectacolul, a răsunat de aplauzele și râsetele entuziaste ale micilor spectatori, dar și cei mari s-au bucurat de această veritabilă călătorie pe aripile fanteziei.

BJH_0702 BJH_0645

Copiii s-au putut delecta cu diferite surprize plăcute, pe gustul lor: tobogane gonflabile, modelaj de baloane, vată de zahăr, oglindă foto: fotografii la minut, jocuri și alte surprize, o atracție deosebită pentru cei mici fiind pictura pe față.

BJH_0508 BJH_0513 BJH_0522 BJH_0559

După piesa de teatru, copiii au intrat în universul științei, al tehnologiilor de vârf, și în Sala de Lectură a avut loc o activitate cu tema Robotică și noi tehnologii: inițiere în domeniu și aplicații practice, derulată de Asociația pentru Protecția și Informarea Cetățeanului. Cu toții au fost fascinați de acești mici eroi ai erei informatizării, care sunt roboții. Copiii au pus întrebări, au fost curioși, au privit cu ochii mari toate demonstrațiile făcute de aceste mici minuni tehnice.

Din păcate, din cauza condițiilor atmosferice nefavorabile, mult așteptatul concert al Deliei nu a mai putut avea loc.

BJH_0783

BJH_0807 BJH_0796 BJH_0791Ca de obicei, oaspeții au vizitat apoi biblioteca, secțiile, birourile, depozitele, totul sub îndrumarea competentă a bibliotecarilor noștri. Cu toții au avut posibilitatea să cunoască „laboratorul” unei biblioteci, drumul pe care îl parcurge o carte din momentul în care este achiziționată până ajunge în mâna cititorului.

Noaptea s-a încheiat cu o proiecție de filme sub genericul „Cartea și filmul”, ecranizări după romane celebre, moment care a adunat numeroși cinefili în Sala de Lectură a bibliotecii.

Lucrările realizate de cursanții clubului de artă Curcubeu au fost strânse în cadrul expoziției „Farmecul culorii”, vernisată în curtea bibliotecii.

Pe toată durata nopții, la Secția de Artă și Carte Franceză a fost accesibilă expoziția de carte cu vânzare a Grupului Editorial RAO din București.

La eveniment au fost prezenți și ofițeri din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Hunedoara care au oferit celor prezenți informații cu privire la competențele Direcției Generale Anticorupție, precum și modalitatea de sesizare a faptelor de corupție prin intermediul liniei telefonice gratuite Call Center Anticorupție. De asemenea, invitaților le-au fost oferite materiale promoționale inscripționate cu mesaje preventive anticorupție.

BJH_0589

Și în acest an, „restanțierii” care ne-au trecut pragul pe durata Nopții Bibliotecilor au fost iertați, iar utilizatorii noi s-au putut înscrie la bibliotecă gratuit.

Pentru biblioteca județeană, această ediție a Nopții Bibliotecilor a fost un bun prilej de a ne dovedi profesionalismul și respectul față de cititori, a fost o dovadă a faptului că toate activitățile noastre sunt așezate sub semnul unui profund devotament față de toți cei care ne trec pragul și apreciază tot ceea ce facem. Și de această dată am dorit să demonstrăm că suntem o adevărată instituție de cultură, o instituție a cărei ștachetă a calității se află la un nivel foarte înalt. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus