La Salonul Hunedorean al Cărții din acest an am avut bucuria să ne întâlnim și cu prozatorul, traducătorul, editorul, omul de televiziune Radu Paraschivescu.
Cu acest prilej, autorul și-a lansat cele mai recente trei cărți, toate apărute în ultimul an la Editura Humanitas: „Noi suntem români (nimeni nu-i perfect)”, care cuprinde considerații despre realitățile românești de astăzi, scrise cu inteligență, umor și cu un acut simț al observației; „Acul de aur și ochii Glorianei” – un palpitant roman a cărui acțiune se petrece în Italia Papei Clement al VIII-lea și în Anglia elisabetană, în care se petrec „(…) întâmplări și personaje care nu au existat aievea și care trăiesc alături de oameni a căror existență pe pământ poate fi identificată cu eforturi mai mici sau mai mari” și, în sfârșit, „Cu inima smulsă din piept”, un roman care poartă cititorul în Portugalia secolului al XIV-lea, unde se petrece o cutremurătoare poveste de dragoste care a inspirat, peste secole, poeți și muzicieni.
Radu Paraschivescu este una dintre personalitățile culturale care a găsit de multă vreme drumul spre inimile cititorilor, spre inimile iubitorilor de fotbal și, deloc în ultimul rând, spre inimile celor care iubesc și respectă limba română.
A fost de la început un bun și fin observator al complicatelor realități românești de după 1989, a fost neiertător cu tot ceea ce era minciună, impostură, incultură, infatuare, fals patriotism și multe alte pete negre pe obrazul societății noastre. De peste 20 de ani, aceste observații l-au inspirat să scrie cărți cu mare succes la public, Ghidul nesimțitului, din anul 2006, fiind un adevărat punct de referință pentru literatura satirică românească.
Radu Paraschivescu este autorul a peste 30 de cărți (romane, eseuri), majoritatea cu mare succes la public, și a tradus un număr de 120 de cărți ale unor autori precum: James Joyce, John Steinbeck, Julian Barnes, Salman Rushdie, Kazuo Ishiguro, ca să-i amintim pe cei mai cunoscuți.
Așa cum bine știm, Radu Paraschivescu a susținut interesante și captivante rubrici dedicate limbii române (Pastila de limbă) și lecturii (Dă-te la o carte), fiind numit pe drept cuvânt „sanitarul de serviciu al limbii române”. Este unanim recunoscut că limba română are în Radu Paraschivescu un slujitor de mare nădejde, cu iubire, respect și perfectă cunoaștere a ei, mereu gata să pună în lumină întreaga bogăție a limbii noastre și să sancționeze fără milă, dar cu umor, atât de desele abateri de la corecta exprimare și scriere.
Iubitorii sportului, ai fotbalului, își amintesc savuroasele sale apariții televizate unde a urmărit partide de fotbal pe marginea cărora a făcut comentarii și analize pline de umor, rostite cu pricepere și sinceritate.
Întâlnirea cu scriitorul Radu Paraschivescu a fost un excelent prilej pentru publicul prezent să cunoască una dintre personalitățile de valoare ale vieții culturale românești actuale, un scriitor de mare talent, un om spiritual, deschis dialogului, generos, cu un excepțional simț al umorului. Intervenția sa, plină de vervă, inspirată, interesantă, a fost urmărită cu sufletul la gură și cu admirație pentru extraordinarul său talent de a aborda subiecte de mare interes cu spontaneitate și cu un acut simț al realității.
La final, Radu Paraschivescu a oferit autografe pe cele trei volume lansate la Deva în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții.
Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva,
Ioan Sebastian Bara
Facebook
YouTube
RSS