În ziua echinocțiului de primăvară, 21 martie, cu multă speranță în inimi, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat la Sala de Lectură o întâlnire cu cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți poeți hunedoreni.
În urmă cu 23 de ani, la cea de-a 30-a sesiune a Conferinței Generale a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), din toamna anului 1999, ziua de 21 martie a fost proclamată Ziua Internațională a Poeziei. Adoptarea acestei decizii a fost justificată de către oamenii de cultură prin necesitatea încurajării tuturor activităților legate de promovarea creațiilor poetice în întreaga lume. S-a considerat că, în acest fel, se va da un nou impuls creațiilor poetice din toate țările lumii, se va dezvolta gustul de a citi și de a înțelege poezia.
În viziunea UNESCO, „poezia constituie un aliat puternic pentru înțelegerea dintre popoare, un catalizator pentru pace și dialog”.
Alegerea acestei zile nu a fost întâmplătoare, ziua echinocțiului de primăvară semnifică înflorirea naturii, victoria vieții și a speranței pentru toți oamenii. Poeții consideră că „poezia este prima tinerețe a limbii, este textul primordial, începutul a tot” și, de aceea, doar începutul primăverii poate onora poezia așa cum se cuvine.
Sărbătoarea poeziei pe care am organizat-o, în ciuda vremurilor atât de neliniștitoare și de triste, a fost onorată de un mare număr de poeți hunedoreni, practic toți poeții cunoscuți au ținut să fie prezenți și au venit alături de noi cu tot sufletul. Au fost prezenți poeții Camelia Ardelean, Mărioara Ardelean, Elisabeta Bogățan, Ruben Bucoiu, Dumitru Buțoi, Andrei Caucar, Anca Ciolca, Mirela Cocheci, Nicolae Crepcia, Ladislau Daradici, Dumitru Dumitrescu, Mariana Ghicioi, Dumitru Hurubă, Radu Igna, Florentina Mitrică, Dorel Neamțu, Dan Orghici, Mariana Pândaru Bârgău, Elena C. Petruț, Carmen Pinte, Paulina Popa, Aurelian Sârbu, Dumitru Tâlvescu, Adriana Tomoni, Petronela Valislavu, Tiberiu Vințan.
Ne-am bucurat de prezența domnului Costel Avram, administrator public în cadrul Consiliului Județean Hunedoara, prieten bun al bibliotecii, iubitor de cultură, care este mereu alături de noi și ne sprijină în organizarea activităților culturale.
Poet și prozator de cert talent, prezență activă în viața literară a județului Hunedoara, scriitorul Dumitru Tâlvescu a fost cel care a moderat această întâlnire.
Versurile rostite de fiecare autor au reușit să creeze o atmosferă cum numai poeziei îi este cu putință să creeze. Au fost ceasuri de bucurie a sufletului, ceasuri care ne-au cufundat într-un univers liric ce a reușit să ne stârnească și să ne reînvie dragostea de viață, de frumos, de tihnă.
După momentele de poezie, muzica s-a făcut simțită prin minunatele glasuri ale îndrăgiților artiști Mariana Anghel și Cristian Fodor.
De asemenea, în curtea bibliotecii au fost expuse panouri cu cele mai frumoase versuri ale poeților hunedoreni prezenți la această minunată sărbătoare a poeziei, a primăverii, a speranței care nicicând nu moare.
Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva,
Ioan Sebastian Bara
Facebook
YouTube
RSS