COMUNITATE

O sută de ani de la nașterea lui Marin Preda. „Povestea unui scriitor”, prezentată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”

O sută de ani de la nașterea lui Marin Preda. „Povestea unui scriitor”, prezentată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, dedică o activitate culturală specială împlinirii a o sută de ani de la nașterea, la 5 august 1922, a marelui prozator român Marin Preda.

Manifestarea, intitulată „Povestea unui scriitor. Marin Preda”, va avea loc în ziua de 21 septembrie 2022, la ora 13.30, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.

Unul dintre cei mai importanți scriitori români din a doua jumătate a secolului XX, Marin Preda a fost o personalitate marcantă a vieții noastre literare pe care a îmbogățit-o cu creații remarcabile, romane apreciate atât de criticii literari, cât și de către cititori.

Marin Preda face parte dintr-un șir impresionant de scriitori care s-au născut în sate din Câmpia Română, în Teleorman, colț de Românie de care toți au fost legați sufletește: Gala Galaction, Constantin Noica, Miron Radu Paraschivescu, Zaharia Stancu fiind cei mai prestigioși.

Povestea vieții și creației scriitorului Marin Preda va fi prezentată cu ajutorul unui material menit să evidențieze toate marile momente care au marcat biografia celui cu care „timpul n-a mai avut răbdare” și a părăsit mult prea repede această lume.

Parcursul scriitoricesc al lui Marin Preda va fi urmărit de la debutul publicistic, în 1942, cu schița Pîrlitu’ în ziarul „Timpul” și, apoi, cu debutul editorial, în 1948, cu volumul de schițe și povestiri Întâlnirea din pământuri, momente care anunțau deja prozatorul viguros care va deveni unul dintre cei mai importanți scriitori români din secolul XX. Apariția romanului Moromeții, în anul 1955, reprezintă un punct de inflexiune în dezvoltarea romanului românesc modern, roman urmat de celelalte scrieri care întregesc opera acestui mare prozator. Cuvintele criticului Eugen Simion sunt revelatoare în definirea profilului literar al scriitorului: „Marin Preda nu poate fi conceput fără Moromeții, Risipitorii, Imposibila întoarcere, Marele singuratic etc. Și, de la un punct al biografiei lui, el începe să fie creat, ca individ social, de aceste puternice scrieri.”

O confesiune făcută de Marin Preda unui critic literar aduce un fascicul de lumină asupra romanului-emblemă: „Scriind, totdeauna am admirat ceva, o creație preexistentă, care mi-a fermecat nu numai copilăria, ci și maturitatea: eroul preferat, Moromete, care a existat în realitate, a fost tatăl meu. Acest sentiment a rămas stabil și profund pentru toată viața (…)” Din fericire, romanul a avut parte de o magistrală ecranizare care a păstrat spiritul romanului și a creat perfect atmosfera satului dunărean în prag de război.

Următoarele sale romane – Delirul, care abordează un moment tragic al istoriei noastre contemporane, și Cel mai iubit dintre pământeni, o critică nedisimulată a regimului politic românesc postbelic – au fost primite cu un extraordinar entuziasm și au dat naștere unor numeroase dezbateri și controverse.

Este unanim acceptată ideea că Marin Preda a avut o viață la fel de fascinantă ca şi opera pe care ne-a lăsat-o moștenire, și tot Eugen Simion, care l-a cunoscut bine pe Marin Preda și l-a apreciat, este de părere că „…un artist poartă cu el un destin, nu neapărat al lumii din care a ieșit, dar al aceleia pentru care a optat.”

Din păcate, destinul a vrut ca Marin Preda să plece din această lume mult prea devreme, fără a-și duce la bun sfârșit numeroasele proiecte pe care le avea de înfăptuit.

Dincolo de activitatea sa ca prozator, Marin Preda a fost un veritabil lider al vieții literare românești din deceniile ce au urmat relativei deschideri a vieții culturale de după perioada dogmatismului. A fost, vreme de 10 ani, directorul Editurii Cartea Românească unde a promovat talente literare autentice.

„Prezentarea vieții și creației lui Marin Preda va încerca să aducă mai aproape de sufletele celor tineri figura unui veritabil corifeu al literaturii române. Așa cum facem de fiecare dată, în finalul prezentării vor fi adresate publicului întrebări legate de tema prezentării, cei care răspund corect fiind răsplătiți cu premii constând în cărți și diplome”, a spus managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu”, Ioan Sebastian Bara.

(Sursa foto: Muzeul Național al Literaturii Române)

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 3 =

Mai mult in COMUNITATE

Trei zile de concerte la Deva Jazz Fest 2022. Programul evenimentului

HunedoaraMea.ro16 august 2022

„Mădălina Pavăl Live Orchestra”, în concert la Deva

HunedoaraMea.ro8 august 2022

Trei sate hunedorene vor găzdui teatru premiat în acest an la Gala UNITER

HunedoaraMea.ro20 iulie 2022

Festivalul DEVAră. Filme istorice, expoziții, prezentări de carte. Concerte Ada Milea, Nicu Alifantis & Zan, Alexu and The Voices Inside, Țapinarii

HunedoaraMea.ro20 iulie 2022

Vernisajul expoziției de fotografie ,,I ♥ DEVA”, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”

HunedoaraMea.ro20 iulie 2022

Parcarea publică din Piața Unirii din Deva a fost redeschisă

HunedoaraMea.ro19 iulie 2022

Zilele Hunedoarei 2022. Programul evenimentului

HunedoaraMea.ro18 iulie 2022

Centru multifuncțional de servicii sociale şi educative, realizat cu fonduri europene, la Hunedoara

HunedoaraMea.ro6 iulie 2022

Cum vor arăta noile stații de călători din Deva

HunedoaraMea.ro4 iulie 2022