Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a organizat, în ziua de 14 decembrie 2022, un eveniment artistic excepțional prilejuit de lansarea volumului monografic „Lungile cărări înspre SARGEȚIA”, alcătuit de muzicologul prof. univ. dr. Dumitru Jompan. Cartea a fost publicată în anul 2021 la Editura Gutemberg Univers din Arad.
Volumul a apărut cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Hunedoara și al Primăriei Municipiului Deva, instituții care încă de la bun început au susținut activitatea Coralei „Sargeția” din Deva, fondată de profesorul Nicolae Icobescu și teologul Gheorghe Pop.
Monografia dedicată Coralei „Sargeția” este cea de-a nouăzecea carte semnată de profesorul muzicolog Dumitru Jompan, folclorist, compozitor și dirijor, excepțional cunoscător al tezaurului folcloric românesc, în special al celui bănățean.
Autorul monografiei și-a structurat lucrarea pe biografia detaliată a profesorului devean Nicolae Icobescu pe care o urmărește din copilărie până la anii maturității, prezentând toate etapele care culminează, în anul 1998, cu înființarea acestei corale ce poate sta cu fruntea sus alături de orice ansamblu de muzică vocală din România și din lume.
Cu un repertoriu de peste 160 de lucrări din creația corală românească și universală, piese religioase și laice, semnate de iluștri compozitori, Corala „Sargeția” și-a croit un drum glorios în viața culturală românească, iar pentru hunedoreni este o mândrie și un prilej de mare bucurie ori de câte ori au avut prilejul să participe la recitalurile acestei formații. Nu mai puțin importante sunt concertele pe care Corala „Sargeția” le-a susținut în Ungaria, Italia, Franța, Republica Moldova, Polonia, Austria, Germania, Serbia etc. Peste tot, succesul a fost impresionant, măiestria interpretării, calitatea vocilor, emoția pe care coriștii și dirijorul au reușit să le transmită au smuls aplauze entuziaste din partea spectatorilor din diferite țări. De cele mai multe ori, piese de referință din literatura corală românească, prelucrări din folclorul românesc au adus un plus de culoare recitalurilor, iar succesul a fost asigurat.
Corala „Sargeția” și sufletul acestei formații, profesorul Nicolae Icobescu, au meritat din plin această amplă monografie care se citește ca o fascinantă poveste în care eroii sunt membrii coralei cu vocile lor minunate, dirijați de un magician al baghetei, profesorul Nicolae Icobescu.
Pe drept cuvânt, Corala „Sargeția” a fost supranumită „Madrigalul județului Hunedoara”, caracterizare perfectă ce spune totul despre acest minunat ansamblu coral și sufletul ei, dirijorul Nicolae Icobescu.
În semn de prețuire și recunoștință, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva i-a acordat domnului Nicolae Icobescu o Diplomă de Excelență pentru întreaga carieră și excepționala activitate desfășurată în fruntea Coralei „Sargeția”, ansamblu coral de nivel internațional cu care ne mândrim.
Evenimentul nu a fost doar o simplă lansare de carte, ci a fost un moment în care ne-am putut exprima recunoștința pentru tot ceea ce, de-a lungul anilor, ne-a oferit profesorul Nicolae Icobescu prin corala la a cărei creație a avut o contribuție importantă. A creat-o având în minte cuvintele lui Constantin Brâncuși: „lucrurile nu sunt greu de făcut, greu e să te pui în starea de a le face”. Iar profesorul Icobescu a dovedit din plin că, atunci când ești pasionat, când vrei să oferi ceva nemuritor oamenilor, nimic nu e imposibil.
Pe firmamentul culturii hunedorene Corala „Sargeția” are strălucirea unei stele de primă mărime. Pentru noi, de neuitat au rămas toate momentele în care ne-am bucurat de prezența acestei corale la spectacole sau la activități organizate de biblioteca noastră. Frumusețea vocilor, bucuria cu care coriștii dădeau viață fiecărui cântec, armonia și vraja pe care reușeau s-o răspândească, sufletul pe care dirijorul corului îl punea în cizelarea fiecărei note, a fiecărei intonații, toate acestea au făcut ca orice întâlnire cu această minunată formație corală să fie o adevărată bucurie a inimii.
Corala „Sargeția” este nu doar o mândrie a județului Hunedoara, este un mesager al artei corale atât în țară, cât și dincolo de hotare. Nu cred că a existat și nu există cineva care să nu se fi emoționat până la lacrimi de frumusețea vocilor, de frumusețea pieselor interpretate, de căldura pe care o transmite acest minunat tandem: dirijor și coriști.
Fiecare piesă pe care o cântă Corala „Sargeția” – de la muzică renascentistă la coruri din opere, de la muzică religioasă la minunatele prelucrări din folclorul muzical românesc – toate acestea ne fac să iubim și să admirăm din toată inima această adevărată întruchipare a armoniei și a perfecțiunii artistice.
Ce a însemnat și ce înseamnă Corala „Sargeția”, ce au însemnat pentru coriști sutele de concerte susținute rămâne sintetizat minunat în cuvintele unei membre a acestei formații, astfel: „Au fost momente unice, cu emoții puternice, mai cu seamă atunci când se crea acea legătură nevăzută cu cei care ne ascultau atunci și acum, cu lacrimi, aplauze, cântare și multă, multă LUMINĂ!”
Iar noi, pentru această lumină nestinsă îi mulțumim Coralei „Sargeția” și creatorului ei, profesorul Nicolae Icobescu, cu aplauzele noastre pornite din suflet!
Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva,
Ioan Sebastian Bara
Facebook
YouTube
RSS