Christian Schenk, făuritor și tălmăcitor de slove

125

Poeta și publicista Paulina Popa, directoarea Editurii Emia și președinta Asociației Culturale EMIA, cu sprijinul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, a organizat pentru confrații scriitori și pentru toți cei ce iubesc literatura o masă rotundă cu tema „Scriitorii și cărțile lor”, eveniment ce l-a avut ca invitat special pe scriitorul, traducătorul și editorul Christian W. Schenk. Atmosfera caldă și primitoare a Sălii de Lectură a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a fost un adevărat liant creat între distinsul invitat și publicul iubitor de cultură care a onorat invitația amfitrioanei, poeta Paulina Popa, cea care a moderat întâlnirea.

Pentru foarte mulți, personalitatea lui Christian W. Schenk era binecunoscută încă înainte de 1990: medic prin formație, s-a dedicat și literaturii, asemenea unor alți medici scriitori, A.P. Cehov și Mihail Bulgakov, sau, la noi, poetul Vasile Voiculescu și prozatorul Augustin Buzura.

Christian W. Schenk este membru al Uniunii Scriitorilor din Germania și România, Union Mondiale des Écrivains Médecins, American Romanian Academy of Arts and Sciences, al Asociației Medicilor Scriitori și Publiciști Români, în Societatea Balcaniștilor Germani și în Societatea Germană pentru Europa de sud-est. A tradus în limba germană pagini din creația lui Eminescu, dar a tălmăcit și poezii și proză semnate de alți scriitori români ca Lucian Blaga, Ion Minulescu, Gabriela Melinescu, Tristan Tzara, George Vulturescu, Mihai Ursachi, Horia Zilieru, Nicolae Breban, Aura Christi etc. Are meritul cu totul deosebit de a promova literatura română în alte spații culturale, în special cel german, grație Editurii Dionysos pe care a înființat-o și o conduce.

La această masă rotundă au participat scriitori din spațiul hunedorean: Camelia Ardelean, Mirela Cocheci, Vasi Cojocaru Vulcan, Nuța Crăciun, Nicolae Crepcia, Ana Fodor, Cornel Fodor-Neaga, Isabela Hașa, Nora Hruban, Virgil Iovița, Cornelia Neaga, Mariana Pândaru, Victoria Stoian, Adriana Tomoni.

A fost alcătuită și o mică expoziție ad-hoc cu cărțile autorilor prezenți la întâlnire, cărți care au constituit și o bună bază de dialog între scriitori și omul de cultură Christian W. Schenk.

Cu deosebită considerație,

Manager

Ioan Sebastian Bara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.