Anul 2023 a fost instituit, prin lege, ca Anul cultural Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescu, pentru celebrarea vieţii şi creației cărturarului domnitor Dimitrie Cantemir şi a operei compozitorului Ciprian Porumbescu.
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva dedică o activitate cultural-educativă specială personalității lui Dimitrie Cantemir ce va avea loc în ziua de 23 noiembrie 2023, la ora 13.30, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Sala „Liviu Oros”, sub genericul „Dimitrie Cantemir, cărturarul vizionar”.
În anul 2023 se împlinesc 350 de ani de la naștere și 300 de ani de la moartea lui Dimitrie Cantemir, una dintre personalitățile marcante ale culturii și civilizației române, „filozof între regi, dar și rege între filozofi”, cum pe bună dreptate a fost numit. A fost unul dintre savanții cei mai iluștri ai Epocii Luminilor și un bărbat de stat care a domnit într-o Moldovă aflată la cumpăna marilor imperii.
Ca om de știință, a fost istoric, geograf, filozof, orientalist, muzicolog și compozitor, un erudit, un adevărat uomo universale cu nimic mai prejos decât iluștrii savanți renascentiști.
Portretul acestui ilustru domnitor și savant va fi prezentat pe larg într-o suită de imagini din care cei prezenți vor putea afla principalele jaloane ale vieții lui Dimitrie Cantemir, de la familia sa, de la tinerețea petrecută la Istanbul la accederea pe scaunul Moldovei, de la activitatea sa diplomatică, viața personală până la ultimii ani petrecuți în Rusia. Desigur, un spațiu important va fi dedicat moștenirii culturale și științifice pe care domnul-cărturar poliglot le-a lăsat posterității: lucrări de istorie precum Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor, Creșterea și descreșterea Porții otomane, ampla lucrare multidisciplinară Descrierea Moldovei, scrierea filozofico-religioasă Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea, tratate de muzică otomană precum Cartea științei muzicii, numeroase piese muzicale pe care le-a compus, foarte îndrăgite de otomani și interpretate cu succes și în zilele noastre.
Având în vedere că, de regulă, publicul acestui tip de activități este format din elevi, informațiile pe care le vor primi vin în completarea cunoștințelor predate la orele de curs. În finalul prezentării, lor li se vor adresa întrebări legate de subiectul audiat, iar cei care vor oferi răspunsuri corecte vor primi premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara.
Facebook
YouTube
RSS