În prag de vară, întâlnire cu arta
Elegantul hol al Consiliului Județean Hunedoara a devenit pentru câteva zile o galerie de artă sui generis: Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a organizat aici, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în ziua de 21 iunie 2023, vernisajul expoziției de pictură cu tema „Credință, ie și natură în artă”. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 21 iunie – 21 iulie 2023.
Prezent ca de fiecare dată la activitățile noastre, domnul Costel Avram, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, a avut calde cuvinte de apreciere pentru această expoziție pe care, de altfel, a încurajat-o încă din faza de proiect. Și de această dată, sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și al domnului Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, s-a făcut simțit și suntem recunoscători pentru acest lucru.
Vizitatorii au fost invitați să admire diverse lucrări realizate de membrii Clubului de arte plastice „Curcubeu”, club care își desfășoară activitatea sub îndrumarea doamnei Simona Löcsei, bibliotecară și, totodată, talentat artist plastic. Cursul organizat în cadrul clubului urmărește cultivarea talentului pentru pictură al oricărei persoane cu vârsta de peste 16 ani care simte o chemare spre artă, spre pictură, spre exteriorizarea sentimentelor cu ajutorul imaginii artistice. Toți cei care au dorit să se familiarizeze cu tehnici precum pictura în acuarelă, pictura în acrilic, pictura în ulei pe pânză, pictura pe sticlă și piatră și care vor să experimenteze desenul în creion, cărbune sau pastel au aflat în aceste cursuri modalitatea ideală de a-și pune în valoare talentul. Îndrumați cu competență, cursanții au realizat lucrări de mare sensibilitate, originale, cu valoare artistică, în care autorii lor și-au dat frâu liber imaginației, sentimentelor lăuntrice. Temele alese au fost variate, în concordanță cu personalitatea și inspirația fiecăruia, astfel că au rezultat lucrări cu vădite calități estetice, stilistice și artistice. De la peisaj la portret, de la alegorii la pictură abstractă, non figurativă, fiecare artist amator și-a pus amprenta personalității pe lucrarea realizată cu limbajul plastic propriu, adecvat personalității sale.
Lucrările ce au fost vernisate, în prezența unui numeros public, aduc laolaltă o tematică generoasă, o triadă care a dat ocazia autorilor de a da frâu liber sentimentelor inspirate de noțiunile sub semnul cărora este organizată expoziția: credința sinceră, tradiția românească și dragostea pentru natura în veșnică schimbare și-au găsit un loc ideal pentru a bucura privirile celor care iubesc frumosul și doresc să petreacă clipe reconfortante în universul mereu tânăr al artei.
Ambianța artistică, plină de farmec a expoziției a fost fericit întregită cu minunatele momente muzicale oferite de îndrăgitul cvartet de coarde „Cuore”, alcătuit din instrumentiștii, profesori de muzică, Bianca Pienariu, vioară, Radu Stan, vioară, Adrian Lazăr, violă, și Camelia Iakab, violoncel. Recitalul a întrunit aprecierea caldă a publicului care i-a răsplătit pe artiști cu îndelungi aplauze.
Cu deosebită considerație,
Manager, Ioan Sebastian Bara