Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Asociația Oamenilor de Cultură și Artă din Județul Hunedoara, a încheiat seria activităților culturale organizate în luna martie cu un eveniment special dedicat Zilei Internaționale a Poeziei. În această zi, 21 martie 2024, la Sala de Lectură, a avut loc o emoționantă întâlnire cu poeți hunedoreni care au oferit publicului un florilegiu de poezii din creația proprie.

Începând cu anul 1999, ziua de 21 martie ca fost proclamată de către UNESCO drept Ziua Internațională a Poeziei. Această zi, care coincide cu începutul primăverii, cu renașterea naturii, a fost primită în întreaga lume cu entuziasm de toți cei care iubesc poezia, fie poeți, fie cititori. Întâlnirea cu poezia este întotdeauna un prilej de bucurie pentru suflet, un prilej de a da naștere unei apropieri unice între poeți și cei care iubesc universul liric.

Și cum să întâmpinăm mai bine, mai potrivit anotimpul renașterii naturii decât prin întâlnirea cu poezia, cu versurile de bună calitate izvorâte din sufletele sensibile ale poeților noștri. De aceea, și în acest an am deschis larg porțile inimilor noastre și ne-am întâlnit cu prietenii de nădejde ai bibliotecii, cu poeții hunedoreni, cărora le-am ascultat creațiile. Am petrecut momente pline de magie străbătuți de fiorul pe care numai poezia îl poate naște, poezia care este arta de a transpune în slove sentimente omenești vechi de când lumea. Cu siguranță, și poeții noștri hunedoreni au făcut din poezie sensul vieții lor, au avut în minte celebrul vers al poetului Alexandru Philippide : „M-atârn de tine, poezie, ca un copil de sânul mumii…”. Cu un asemenea crez, poezia creată de ei a ajuns la sufletele cititorilor, a celor care știu să aprecieze adevăratul talent.

Ne-am bucurat de prezența domnului Costel Avram, administrator public în cadrul Consiliului Județean Hunedoara, prieten bun al bibliotecii, iubitor de cultură, care este mereu alături de noi și ne sprijină în organizarea activităților culturale.

Moderatorul manifestării noastre de astăzi a fost cunoscutul jurnalist Tiberiu Vințan, om de aleasă cultură și bun cunoscător al poeților hunedoreni, care ne-a ghidat prin universul plin de farmec al poeziei.

Poeții hunedoreni care au cinstit prin creația lor Ziua Internațională a Poeziei – Mariana Alexandru, Camelia Ardelean, Marioara Ardelean, Mihai Barbu, Elisabeta Bogățan, Ruben Bucoiu, Andrei Caucar, Anca Ciolca, Nicolae Crepcia, Ianina-Ulpia Cupșan Morar, Valentin David, Georgiana David Gavrilă, Dumitru Dumitrescu, Gelu Dobrescu, Monica Dușan, Silvia Faur, Mariana Ghicioi, Nora Hruban, Virgil Iovița, Daniel Marian, Sorin Micuțiu, Florentina Mitrică, Ileana Cornelia Neaga, Dorel Neamțu, Salvina Pașca, Elena C. Petruț, Carmen Pinte, Maria Popa, Paulina Popa, Maria Sângerean-Sibioara, Miron Simedrea, Constantin Stancu, Victoria Stoian, Dumitru Tâlvescu, Augustin Țanca, Ioan Vasiu, Robert Vladu – sunt prietenii constanți și sinceri ai Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, poeți pentru care biblioteca este a doua casă, o casă primitoare ce le oferă atmosfera propice pentru a-și deschide sufletul prin versurile pe care le-au creat cu talent și inspirație.

Ambianța poetică deosebită realizată de organizatorii evenimentului a fost completată cu o serie de panouri expuse în fața Consiliului Județean Hunedoara și a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, pe care s-au aflat cele mai reprezentative creații ale poeților hunedoreni. Această întâlnire cu poezia, la început de primăvară, a fost o nouă modalitate de racordare a bibliotecii noastre la viața culturală de bună calitate. Cuvintele poetului Tudor Arghezi sintetizează cum nu se poate mai bine ce înseamnă pentru noi poezia și de ce ținem să o omagiem an de an: „Poezia este copilul care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur și al bătrânilor, peste durere, dezamăgire și suferință”.

În toate etapele vieții noastre avem nevoie de poezie ca de aer, poezia ne formează sensibilitatea sufletului, ne modelează gândirea, ne stârnește curiozitatea de a interpreta mesajele uneori încifrate în versuri bine meșteșugite. Nu întâmplător, un alt mare scriitor, poetul Walt Whitman, spunea, pe drept cuvânt, că „pentru a exista mari poeți este nevoie de mari cititori”.

Acești cititori se formează în timp, prin contactul frecvent cu poezii valoroase în care se simte autentica vibrație artistică și în care harul poetic al autorului apare ca o aură ce înnobilează întregul text.

Este exact ceea ce noi dorim să facem prin întâlnirile cu poeții și cu creația lor, prin atragerea unui public tot mai numeros și din ce în ce mai interesat de această miraculoasă formă de expresie artistică pe care o întruchipează poezia.

Iată de ce le-am mulțumit acestor neobosiți „ucenici la cuvinte” pentru prietenia sinceră, adevărată pe care ne-o arată de fiecare dată. Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a fost, este și va fi întotdeauna un prieten de nădejde al scriitorilor noștri, al poeților. Întâlnirea noastră nu a fost, nici pe departe, o activitate pe care doar „o bifăm” și o considerăm o formalitate. A fost o caldă revedere a unor prieteni vechi și noi, o întâlnire cu poezia noastră, o întâlnire care ne-a umplut inimile de bucurie.

Ioan Sebastian Bara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus