Page 31 - Ghid_2024
P. 31

GHID PRIVIND INCOMPATIBILITĂȚILE ȘI CONFLICTELE DE INTERESE    EDIȚIA 2024

         judeţean ori la regiile autonome aflate sub autoritatea consiliilor respective sau
         la societăţile înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective.

             Exemple:
             Domnul  Z  este  consilier  judeţean  în  Judeţul  A.  În  acelaşi  timp,  este  şi
         administrator şi membru al consiliului de administraţie pentru S.C. C S.A.,  societate
         înfiinţată de către consiliul local.

              Doamna F este consilier judeţean în Judeţul L. Aceasta deţine, în paralel, funcţia
         de director al unei direcţii din cadrul consiliului judeţean L.


              Domnul Y este consilier judeţean în Judeţul R. În paralel, domnul Y este director
         adjunct, ulterior, director general şi preşedinte al consiliului de administraţie al unei
         regii autonome de interes naţional care are sediul în comuna X din Judeţul R.

              Domnul X este consilier județean în Județul A și în același timp este si director
         general al S.C. XX S.R.L. iar S.C. XX S.R.L. a încheiat un contract de executare lucrări
         cu Consiliul Județean A.

             ⑦ Când intervine incompatibilitatea?
              Este generată o situație de incompatibilitate în cazul în care persoana respectivă
         exercită, simultan, calitatea de ales local și una sau mai multe funcții/calități al căror
         cumul este interzis de lege.

              Reglementarea  incompatibilităților  vizează  protejarea  valorilor  sociale  care
         privesc imparțialitatea  în exercitarea funcțiilor publice, având în vedere că funcțiile
         exercitate în stare de incompatibilitate se influențează sau se pot influența reciproc,
         funcția publică nemaiputând fi exercitată în condiții de obiectivitate și imparțialitate,
         fiind, astfel, vătămat principiul supremației interesului public.

             Potrivit dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 161/2003, starea de incompatibilitate
         intervine numai după validarea mandatului de ales local și dacă acesta nu renunţă la
         funcţia/calitatea deţinută anterior în termen de cel mult 15 zile de la dobândirea calității
         de ales local. De asemenea, alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a
         fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate.



      AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE (A.N.I.)                          Pag. 31 din 55
   26   27   28   29   30   31   32   33   34   35   36