Page 6 - Calauza_2002_652
P. 6
{rfpg3-^c,(o>' Săptămânal Independent aflat în slujba tuturor oamenilor
CASA GROZA. MĂRTURII - DOCUMENTE INEDITE
- urmare din nr. 651 - continuare de evoluţia evenimentelor, continuând preocupările filozofice,
Victor Groza, cu toată cariera lui de medic bacteriolog era şi inspec de astronom şi sportiv.
tor sanitar la Târgu-Mureş, şi revenea adeseori în casele din Băcie şi Ca sportiv convins, jucător de tenis, înotător, alpinist, a format sportivi
Deva. El a participat la renovarea şi de Târgu-Mureş şi s-a ocupat şi de educarea
inaugurarea casei din Băcia, unde îşi avea celor din familiile noastre reunite.
camera lui. Nicolae lorga spunea despre S-a ocupat intens de educarea copiilor săi
această casă că a inaugurat un nou stil de reuşiţi la şcoli şi sportivi excelenţi. Pe fiul său
casă românească, rupând tradiţia stilurilor 'Titu, campion naţional, participant la jocurile
mai mult ungureşti şi şvăbeşti în satele din sportive universitare internaţionale de la Hel
zonă. sinki în 1951 a avut durerea să-l piardă tânăr.
Stabilit în anii '20 la Târgu-Mureş, în Fiica, mai mare în vârstă, a fost şi ea o reuşită
intervalul 1940-1944 n-a revenit din Ardealul sportivă. S-a măritat cu doctorul Zorel Filipescu
de Nord, unde şi-a continuat activitatea de şi are doi fii: Doru, un excelent chirurg, sportiv,
medic de clinică şi în administraţie fiind tolerat şef de clinică la Spitalul Sf. Ion din Bucureşti şi
şi apreciat pentru buna lui pregătire Radu, electronist, titular de brevete de invenţii,
profesională şi înţelegere între naţionalităţi. câştigător de concursuri din Germania şi
A avut momente grele în 1944 la trecerea Statele Unite. A fost un oponent al regimului
frontului, la ameninţările cu deportarea din Ceauşescu pentru care a suferit condamnări
partea germanilor, împreună cu fiul său Titu, şi opresiuni. Urmaşii lui Victor Groza şi astăzi
sportivul de performanţă, mai târziu campion ţin la spiritul de familie, la obârşia lor din Băcia.
naţional la înot. Casa Groza a fost un loc de Radu a fost cşl care i-a pus întrebarea, la o
revenire, după 1944 pentru Titu Groza care discuţie cu regele Mihai, după ce s-a prezentat
şi-a continuat studiile la liceul din Deva. ca nepot al lui Petru Groza dacă are ceva să-
Victor Groza a fost pentru scurt timp, pre l reproşeze. Răspunsul a fost: .Nu ştiu dacă altul putfea sâ facă altceva în
fect al jud. Mureş, în 1944-1945, ales de populaţia locală. A asistat la locul lui, Schimbarea monarhiei în republică cade sub responsabilitatea
introducerea administraţiei româneşti în Ardealul de Nord la 13 martie ocupaţiei sovietice care este cea care a decis, după părerea mea’’.
1945 la Cluj, după care s-a retras la activitatea lui de medic, interesat în . LI viu GROZA
Dialog cu p ro fe so ru l IONEL MOŞ, in sp e cto r şcolar general la I.S.J. Hunedoara
- urmare din nr. 651 - Normarea poşturilor didactice şi nedidactice se realizează ţinând cont
Rep.: - Cum au fost distribuite rechizitele necesare elevilor ce de necesităţile reale de acoperire a nevoilor unităţilor, dar şi de restricţiile
provin din familii nevoiaşe? derivând din raţionalizarea cheltuielilor de personal,,în condiţiile alocaţiilor
- Distribuirea rechizitelor pentru elevii care provin din familii în care bugetare.
venitul mediu pe membru de familie este mai mic de 50% din venitul minim Pentru creşterea calităţii învăţământului hunedorean, I.S.J. Hunedoara
pe economie (206.000 lei/pachet pentru clasa I, 176.000 lei/pachet pentru a publicat un număr de 326 posturi/catedre pentru Concursul Naţional din
clasele ll-IV şi 239.000 lei/pachet pentru clasele V-VIII s-a făcut fără 16-17 iulie 2002. din care peste 200 în zone defavorizate şi 42 în mediul
probleme. Privind rechizitele şcolare oferite gratuit de către Guvernul rural.
României pot să vă prezint următoarea situaţie: Rechizite cerute şi intrate: Pentru aceste posturi au concurat 357 de candidaţi, dintre care 137 au
• clasa 11780 pachete; clasele ll-IV - 4845 pachete; • clasele V-VIII - 7065 fost admişi (având în vedere că media minimă de admitere este 7,00).
pachete. Dintre acestea, 64 au fost repartizate in zone defavorizate sau mediul
Rep.: - Ce s-a făcut pentru asigurarea calităţii învăţământului rural.
preuniversitar în zonele rurale şi zonele defavorizate (personal didac în vederea necesităţii stabilizării personalului didactic titular in zonele
tic calificat, aplicarea măsurilor legale de stimulare a stabilităţii cadrelor defavorizate şi rurale, în etapele de pretransferare şi detaşare, organizate
didactice în zonele respective)? conform metodologiilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, au fost transferate
- Rezultatele şi perform anţele învăţăm ântului preuniversitar aproximativ 200 cadre didactice, având prioritate cele cu domiciliul stabil în
hunedorean, se desfăşoară 7ntr-o etapă deosebit de complexă a evoluţiei aceste localităţi. _ .
sistemulu1 de învăţământ românesc, angajat într-un proces de reformare Parcurgând toate etapele privind titularizarea personalului didactic in '^
cuprinzător, de profunzime şi de durată. Acesta antrenează actori, energii judeţul Hunedoara, au rămas 751 posturi/catedre vacante ce urmează a fi
şi costuri importante şi se desfăşoară pe orizontală şi pe verticală, la nivel acoperite cu suplinitori calificaţi, pensionari sau necalificaţi.
central sau local, pe fiecare componentă sau pe ansamblul sistemului însuşi. - Pentru a evita dislocările de personal didactic suplinitor, Inspectoratul
Fireşte că aceste demersuri nu pot fi apreciate şi receptate univoc. Ele Şcolar al Judeţului Hunedoara a căutat posibilităţile încadrării în localitatea
generează tensiuni şi contradicţii, determină aşteptări variate şi angajări în de domiciliu, respectându-se principiul continuităţii, precum şi a legislaţiei în
grade diferite, care se reflectă în funcţionarea şcolii, în schimbarea acesteia, vigoare.
în asigurarea în acelaşi timp a serviciilor de instrucţie şi educaţie specifice Rep.: - Cum se asigură funcfionarea pedagogică şi economică a
fără a sacrifica generaţii, acordând fiecărui elev şansa ta realizarea proprie. reţelei şcolare (încărcarea optimă cu elevi la clasă, practică profesională
Unul dintre obiectivele prioritare a Inspectoratului Şcolar Hunedoara a la agenţii economici competitivi, performanţi, prin parteneriat interactiv)?
fost asigurarea calităţii învăţământului preuniversitar în zonele rurale şi - Reţeaua şcolară este dimensionată in funcţie de condiţiile specifice
zonele defavorizate (personal didactic calificat, aplicarea măsurilor legale fiecărei zone (în zona de munte şcolile funcţionează în regim de predare
de stimulare a stabilităţii cadrelor didactice în zonele respective). simultan dacă efectivele de elevi sunt mai mici decât'cele prevăzute de legea
Apreciem că încadrarea cu personal didactic la majoritatea unităţilor învăţământului). în restul judeţului media de elev/clasă este de 22,
pe niveluri şi forme de şcolarizare este bună. respectându-se în totalitate efectivele prevăzute de lege.
Eva Sara BADEA, loan VLAD, Valertu BÂRGĂU
Se pregăteşte Mircia
I Muntean să divorţeze? „Pâine avem, apă nu!”
- urmare din pag. 1 - a Consiliului local cu membrii biroului şi ai
, - urmare din pag. 1 - Acum apa potabilă ajunge la robinete numai de Asociaţiei de locatari din zona Cuţ. La şedii
Asociaţiei de locatari din zona Cuţ. La şedinţă
I Peisajul este mai ceva ca în filmele italiene, trei ori pe săptămână, dar nu la toţi consumatorii. au participat consilierii, nici jumătate din
| neorealiste, cu cămăşi spălate la geamuri, cu De apă pot vorbi numai privilegiaţii. Unii spun membrii biroului asociaţiei şi foarte puţini
figuri de bătrâni paralitici la geamuri, cu antene că au noroc, alţii nu dau nici un răspuns, dar locuitori, locatori, parcă nu era problema (or.
| şi spate de bloc ros de timp şi nepăsare. N-aş apă au. RĂUI Domnilor. S-a afirmat de un om cu
■ zice, terasa poate să existe (am mai văzut aşa Dragă „Călăuza" să vezi şi să nu crezi. Cu greutate în primăria Gheţar că localitatea
I ceva într-o curte interioară a Bibliotecii judeţene două zile înaintea şedinţei Consiliului local în începe de la Primărie către Biserica Ortodoxă,
I din Focşani), să fie totul OK! Peisajul dezolant zona cartierului Cuţ au apărut afişe în care se iar cei din Cuţ fac parte dintr-o altă localitate -
comunica locuitorilor din acea zonă că apa nu probabil Satul CUŢ.
din preajma terasei este cât se poate de nefericit va fi furnizată din cauza lipsei de plată din partea Taxele comune nu se achită din lipsă de
I parcă anunţându-i pe tinerii ce spun DA că îi Asociaţiei de locatari. bani. Banii nu sunt din lipsa locurilor de muncă,
i aşteaptă o vreme de locuit în locuinţe insalubre, Şedinţa Consiliului local a avut loc în data iar Legea 416 bine venită nu poate face faţă
' inundate de sărăcie, aglomeraţie şi neajunsuri de 29 august 2002. La punctutDiverse, Domnul greutăţilor create după disponibilizări.
| ce duc la certuri. Sau există cineva care se Primar a făcut oficial argumentul „Nu vor da apă Dumnezeu a vrut aşa, ne-a aşezat în vârf de
■ străduie din răsputeri să-i întineze realizările lui în Cuţ" - o măsură proprie fără a fi consultaţi munte unde izvoarele au secat datorită minei
I Mircia? Sau poate vrea Mircia să divorţeze în consilierii sau Asociaţia de locatari în vederea care a distrus pânza freatică, iar ca să avem
I secret şi îşi pregăteşte un mariaj ascuns în procurării/aprovizionării, singura sursă de apă apă trebuie adusă pe două nivele cu costuri
spatele Casei Căsătoriilor, unde o funcţionară rămânând Izvorul de la Săracu. Doamne ce foarte,mari, degare populaţia nu dispune. .
I să-l facă să spună DA! Cine mai ştie în lumea de bogat este acest SĂRAC! Dragă „CĂLĂUZA” am scris acest articol
| azi! O rog pe d-na Muntean să nu-l opărească Totuşi la final s-a ajuns la un compromis. pentru a ne confesa. Nu aşteptăm schimbări,
' pe dl Mircia, dar să fie atentă! Gloria se urcă la Un consilier din zonă propune ca să se facă tot dar suntem mulţumiţi că avem pe cineva care
posibilul ca apa să ajungă la robinet aşa cum e ne aude şi publica făcând cunoscute ale
| cap, dă tem peratură şi tem peratura duce la rea sau bună şi în data de 31 august cu condiţia noastre bucurii şi necazuri. „PÂINE AVEM -
l_adulter! ca în data de 02 septembrie să aibă loc o şedinţă APÂNUI". '
C Â L Â U Z A - S Ă P T Â M Â N A L lNpfeReNpjELNT A F L A T IN S L U J B A T U T U R O R O A M E N IL O R