Page 3 - 1-2-1913
P. 3
CETITORILOR de pace şi de odihnă ni se prăgeşte, zile în
cari uităm de năcazurile de afară şi rechemăm
ca pe nişte oaspeţi scumpi, amintirea clipelor
în fiecare zi dejunăm şi cinăm, şi ne cul
căm în fiecare seară, şi actele acestea vin, revin, celor mai duioase din trecutul nostru. Vom fi
se repetă dealungul întregei noastre existenţe, aşadar încă odată fericiţi, în mijlocul familiei,
fără nici o silă, fără nici o oboseală, fără ca a rudelor, a prietenilor noştri. Uitaţi vor fi
să ne treacă prin gând vreodată să strigăm: aceia pe cari nu-i iubim, feţele antipatice ori
„iar!“ de câteori le îndeplinim. Le începem vrăjmaşe, gândurile aspre de răzbunare şi de
din nou, le sfârşim din nou, cu aceiaş vigoare, ură. Sărbătorile au nepreţuitul dar de a aşterne
cu aceiaş simţ, căci mereu ne par inedite. în spiritul nostru ca un văl des peste tot ce
Sunt, într’adevăr, evenimente omeneşti cari nu nu e gând de iubire şi de credinţă.
devin niciodată banale, ori decâteori s-ar re Să profităm de aceste zile de reculegere
peta, şi printre acestea se numără în primul senină, în care grijile amorţesc, în care urile
rând sărbătorile, duioasele sărbători, pe cari le adorm, în care iubirile se inteţesc. Să reînoim
aşteptăm şi în acest an, după cum le-am aştep provizia de iluzii în sufletele noastre uzate de
tat de atâţia ani până acuma, cu aceiaş senti luptele mărunte pentru trai. O epocă nouă va
ment de vagă reculegere şi de voioşie solemnă. începe de fapt pentru noi, hrănită de momen
tele duioase ale acestor ceasuri de sărbătoare,
Şi le mai aşteptăm aceste zile consacraţi, căci ele, chiar după ce trec, lasă în urma lor,
cu gândul nelămurit al unei reîntineriri posibile, ca pe o coadă străvezie de cometă, un lung
cu gândul că cu ele se sfârşeşte o epocă şi
cortegiu de sentimente şi de idei cari întreţin
se începe una nouă, o epocă mai bună, mai în noi pornirile bune reînviate în răstimpul
bogată, o epocă de emoţiuni mai blânde şi de acesta aşa de scurt.
izbânzi mai fericite. Sărbătorile se anunţă prin- *
tr’o atmosferă ciudată de pietate şi de idealism, Când cineva, după o viaţă îndelungată şi
care ne împinge a ne concentra pentru câtva zbuciumată, după o viaţă plină de evenimente,
timp gândurile împrăştiate, sentimentele răs trece odată pragul palatului, a casei, a borde
pândite, iluziile fărâmiţate în atâtea zbuciume iului în care s-a născut, în care a crescut, în
cheltuite în lupta pentru trai.
care a trăit până la un timp, el se simte prins
Şi ce ar fi viaţa omenească, viaţa aceasta de o tulburare adâncă şi înconjurat de o linişte
aşa de lungă şi aşa de scurtă, şirul acesta de imensă. Cu uşa care s-a închis în urma lui,
străduinţi variate, la capătul căruia stă întot au pierit dintr’odată, au pierit şi au amuţit,
deauna vecia, ce ar fi viaţa noastră fără de toate incidentele vieţei lui prezente. Ori pe
sărbători? Ele întretaie lunga monotonie a vre- unde ar fi umblat, ori câţi oameni ar fi cu
mei, ele strălucesc ca tot atâtea felinare, a - noscut, prin orice locuri ar fi trăit el în timpul
prinse în mohorâtul deşert al existenţei. Şi celor zece, sau douăzeci, sau treizeci de ani
sufletele noastre se înviorează la aceste lumini din urmă, în sufletul şi în gândul lui, vremea
puse stavilă între noi şi nemărginire, căci ele go aceasta cu toate peripeţiile ei se şterge, dispare
nesc fantomele nihilismului din mintea noastră. ca prin farmec. Atunci el retrăeşte trecutul,
* înduioşarea îl îneacă până la lacrămi; şi într’o
Şi anul acesta vom sărbători deci Crăciu fulgerare subită, toate clipele, persoanele şi
nul, magicul şi albul Crăciun. Un şir de zile faptele zilelor sfârşite, toate sentimentele şi
k»