Page 3 - 1925-07
P. 3
îs—iv. \m C O S I N 2 E A N A f**g. 91
T A M A I E D E P A Ş T I
d e T E O D O R M U R Ă Ş A N U
Niculae Culpeş a trăit mai mult — Auzi-1 ce frumos mai sună!? era încă tot sub stăpânirea clipelor
pe dealuri şi prin rarişti de pădure, In loc de alt răspuns, ciobanul petrecute în biserică ...
după turmă, cu doi dulăi coituroşi adaose:
lârgă el. Era om închis la fire, veşnic — Azi sunt tocmai treizeci de ani,
cu gândul aiurea. Insă faţa îi era de când a venit pe lume Gheorghe... A doua zi de Paşti sătenii se mi
plină de-o rumeneală şi de-o sănă O înlăcrimare tăicioasă le trecu nunară mult de un sul de fum negru,
tate, care, la vrâsta lui era un lucru amândurora peste obrajii petrecuţi. înălţându-se drept în sus, de peste
de tot rar. — A fost în Joia Paştilor, — com dealuri, din pădurea satului. Târla
Baba Verona trăia tot la fel. Mai pletă Verona ... lui Niculae Culpeş a ars scrum. Pe
mult singură în căsuţa ei din mar In depărtarea, învăluită într’un când ajunseră câţiva bărbaţi la locul
ginea Mcgurei. Numai din când în zăbranic de argint, clopotul suna sinistrului, toate se prtfăcuseră într’o
când urca dealul spre partea târlei, tot mai stins, înnecâadu-se într’o grămadă de tăciuni fumegători. Cio
ducând ciobanului schimburi, tutun chemare duioasă. banul tocmai îşi îndemna turma
şi pâine. Târziu, când bătrâna se ridică să către sat. Când dete cu -ochii de
Au avut un singur copil şi li s’a plece, ciobanul îi zise hotărît: săteni, el îşi ridică toiagul ciobă
prăpădit în războiu. Deatunci inima — Să-mi trimiţi pe cineva pe-o nesc în sus şi le str'gă răstit:
lor, şi în altfel pădureaţă, s’a închis zi două, să rămână la oi. — Aici vi-s oile! Mii păziţl-le şi
par’câ şi mai mult. Bătrâna mişcă din cap, cecace a voi de acum!
Căutau rar societatea altor oameni. însemnat că aşa va fi. Nu-1 ispiti Şi chemându-şi cei doi dulăi col-
Singura mângăere a ciobanului erau însă cu o singură vorbă. Ştia pentru- ţoş’i pe nume, plecă liniştit spre sat,
tâiăngilearmonioase atârnate de gâtul ce... Vin Paştile şi Niculae Culpeş cu toiagul subsuoară.
mioarelor, lătratul ce trezia ecouri în n’a lăsat în viaţa lui de peste trei Trasă drept la casa parohială.
pâdure al dulăilor, jocul mieilor şi zeci de ani de ciobănie, o singură Chemă cu sine patru oameni, patru
încâerările berbecilor. dată, să nu meargă la biserică în mărturii. De faţă era şi baba lui,
Sta razimat îndelung în toiagul ziua de Paşti ... Verona. Popa îl ascultă cu interes
ciobănesc, privindu*şi turma, certa * * până în sfârşit:
*
pe nume vreun berbec neastâmpărat, Lui Niculae Culpeş nu-i s’a părut — Părinte, am ciobănit treizeci
pe urmă îşi ridica och.i cercetând biserica niciodată mai plină de lume şi cinci de ani. Gheorghe s’a pră
depărtările. şi mai luminată, ca acurn ... pădit Am rămas amândoi cu câte
Că d zar,a pc bătrâna că se iveşte Trecu stângaciu, în straele i de un picior în gropâ. V aţi noastră nu
îr> Vi.fji Jea.ului râros, frântă de sărbătoare, ia icoana ae sărutare a .•nai'ife'muH *c>‘t De" aceea vrem
spav:, u desagii pe umeri, tragan-.u- bărbaţilor, aşezata aproape de ^şa să u'Ou.d .a ¿»fânui riîâiva oiocncâ
şi cizmele greje, peste faţă îi trecea împărătească, între busuioc şi izmă... tot ce avem, îndată după moartea
deodată o lumină neobicinuită. Diecii se întreceau care pe care noastră ...
Ei se aşezau pe iarba moale şi în stihurile cântărilor de Paşti. Şi Departe, la o şură picurau sunete
înflorită. Turma adulmeca împrejur era atâta dulceaţă în cântările aceste, de vioară. Tineretul învârtia hora cu
sătulă şi grasă, păzită la margini de atâta evlavie în rugăciunile popii şi patimă. Un zumzet dulce de albine
cei doi dulăi. atâta muzică în glasul tocâliei din plutia în aerul cu miros de busnioc
O bucată de vreme povestiau între turn. Prin aromele tari ale fumului şi calapăr ...
ei, reîmprospătându-şi puţinele bu de tămâie, toată slujba i se păru ca Şi în sat se lăţi vestea ca fulge
curii şi tot aşa de puţinele necazuri. un vis. rul că Niculae Cuipeş, ciobanul, a
Intr’un târziu bătrâna îşi golia desagă La sfârşit de tot, popa se arătă în înnebunit...
şi se reîntorcea pe-acelaş drum, lă uşa împărătească, având în mână o
sând îndărăt, tot mai departe, hămăi lumânare, pe care o ridică în sus şi
tul tare al câinilor şi Dicuratui clopo strigă spre mulţime: D U R E R I I
telor de berbeci... — Hristos a înviat! CONS7. GORAN
Deastădatâ însă bătrânii au rămas Biserica întreagă răspunse cu un Din pieptul meu voi smulge, azi, un
de vorbă mai mult, ca de obiceiu. singur glas: [cânt
Vorba li se abătu peste multe lucruri — Adevărat a înviat! Ce'n inimile tuturor să crească —
trăite ori auzite de aiurea şi din sat. Se împărţ ră apoi „Paştile“. Şi-un dor de viaţă 'n toţi să’nmu-
Ca o taină li se coborîse în suflet Niculae Culpeş se apropie de hâr- [gurească
o undă moale de tristeţe, care îi găul din mâinile preotului cu o ade Să nu mai plângă nimeni pe pământ...
copleşi cu ceva neînţeles de ei şi vărată cutremurare. El luă în gură
le deslegâ graiurile tot mai mult. lingura cu „p3şti“, răspunse preo Să simtă toţi puterea uriaşă...
In depărtările limpezi se porni tului: Adevărat a înviat! şi scoase Şi’n luptă grea să te’nfruntăm, durere,
deodată un dangăt de clopot. Bă din şerpar o hârtie de 20, punându-o Ca să ne sapi pe trupuri răni şi’n
trânii rămaseră ascultând cântecul încet pe discul de pe măsuţa de ală [chin —
cu evlavie, cu plăcere. De-acolo, din turi, aşezată spre acest scop. Otrava ta să o sorbim din plin
tăcerea şi singurătatea câmpului, su Spre casă merse în tovărăşia mai Simţind în suferinţă o plăcere...
netul metalic al clopotului din Mă multor vecini, care aduseră vorba
gura, avea limpezimi de graiu din despre vreme, despre semănături, Căci suferinţa grea ie oţeteşte
altă lume par’că. despre împreunarea oilor şi despre Şi flăcări lasă'n orişice cuvânt —
Sufletele lor se scuturară în acelaş alte preocupări câmpeneşti. Ciobanui Topind in noi o mână de pământ
oftat uşor; vorbi abia câteva cuvinte. Fiinţa Iul Aripi de foc pe umeri ne vor creşte..,
